--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2015, nr. 12 (308), an XXVI (serie nouă)
Arta Sacra
--- pagina: 4

Închinarea Magilor oglindită în icoane

de Marcel Muntean

Inspirată din textul evanghelic, tema Închinarea Magilor o întâlnim în iconografie încă din veacul al II-lea. Sfântul Evanghelist Matei (2, 1-22) prezintă evenimentul explicând, cu multe detalii, circumstanţele naşterii Mântuitorului întâmplate în timpul lui Irod Idumenul. Acesta, tulburat (împreună cu tot Ierusalimul), a convocat pe toţi cărturarii şi arhiereii, dorind să afle unde va fi locul de naştere a Mântuitorului. Conform proorocului, acesta va fi Betleemul. În acest context, ne este menţionată întâlnirea secretă dintre rege şi magi (fără a fi menţionat numărul lor), care îi destăinuie prezenţa stelei călăuzitoare. Irod îi îndeamnă să afle cât mai multe despre Pruncul Nou-născut, cerându-le ca, la întoarcere, să îi vestească şi lui locul precis de la Betleem. Reluându-şi călătoria, magii au fost luminaţi de steaua de la Răsărit până când au ajuns în casa unde au aflat Pruncul, împreună cu mama sa, Maria, căruia I s-au închinat, aducându-i aur, tămâie şi smirnă. Întorcându-se în ţara lor, au fost înştiinţaţi, în vis, spre a urma o altă cale, şi deci, a nu îl mai întâlni pe Irod.[1]

Sfântul Evanghelist Luca (2, 8-20) aduce mărturie evocatoare întâmplări, adăugând la istorisire despre înştiinţarea păstorilor de la câmp, din timpul nopţii, precum şi de ieslea în care se afla Iisus. Pentru artişti era semnificativ să redea grupul de magi, ce se vor stabili la numărul trei, ca de altfel vestimentaţia şi numele lor, detaliu ce apare în secolul al VII-lea.[2] Dintre elementele caracteristice ale tipologiei scenei reţinem: figuraţia Mariei şi a Pruncului ce apare din profil şi care se va dezvolta spre o redare frontală; prezenţa stelei; reprezentarea magilor ce în vestimentaţie vor înregistra haine persane (bonete), începând din secolul al III-lea. În anumite exemple observăm reprezentarea din profil a Mariei şi a lui Hristos, iar în faţa lor sunt prezenţi cei trei magi; cu o mai mare vivacitate a mişcării, ritmului şi a detaliilor precizate anterior este fresca din veacul al IV-lea de la San Callisto. Printre cele mai deosebite înfăţişări a acestei teme pot fi amintite mozaicurile din Basilica San Vitale[3] de la Ravenna, ori cele de la Santa Maria Maggiore de la Roma.

În variantele mai complexe ale temei pot apărea şi personaje suplimentare, precum Dreptul Iosif, îngeri sau alţi martori ai evenimentului.

Magii în faţa lui Irod şi Sfatul învăţaţilor este foarte rar găsită în iconografie. Dionisie din Furna ne oferă textul care a stat la baza redactărilor iconice ulterioare: Un palat. Regele Irod stă pe tron. În faţa lui cei trei magi întind mâinile către el; afară, evrei, scribi şi farisei vorbesc între dânşii.

Tema este pictată, cu prioritate în Biserica Ortodoxă în registrul peretelui de miazăzi, în naos. Ea se vizualizează, totdeauna în scenele Imnului Acatist. Exemple târzii din aria bizantină sunt la Biserica Brontochion de la Mistra, precum şi în bisericile din Țara Românească şi Moldova ale secoleleor al XVI-lea şi al XVII-lea, de asemeni.

Rangul, vârsta şi locul lor de origine al magilor fiind nespecificate în surse evanghelice, literatura apocrifă şi cea populară au fost libere să le atribuie cele mai diverse caracteristici multiplicând şi numărul lor până la 12, precum apostolii. Din această cauză canonul picturii bizantine şi post bizantine nu a stabilit un mod clar de reprezentare al magilor, limitându-le doar numărul la trei şi atribuindu-le doar un rang înalt - mag sau crai, obârşie nobilă - sunt reprezentaţi călare, şi bogăţie - aduc daruri bogate. Ei sunt înfăţişaţi călărind spre peşteră (Matei 2, 9), urmând lumina stelei călăuzitoare, sau oferindu-şi darurile (Matei 2, 10-11).

Cu totul special, fresca din Capadocia, din secolul al XII-lea înfăţişează un număr mai mare de închinători ce vin cu daruri înaintea Pruncului Hristos. Magii au în jurul capetelor, aflate în poziţii de devoţiune, nimburi conturate în alb, în timp ce Maica Domnului, Iisus şi Iosif poartă nimburi de culoarea galbenă. Un alt element distinctiv este apariţia îngerului vestitor, ce se vizualizează în stânga imaginii, deasupra tuturor. Întregul ansamblu este figurat pe un fond albastru transparent, desemnând împărăția lui Dumnezeu.

În icoanele și frescele bizantine de multe ori scena este inclusă și în iconografia Nașterii Domnului, chiar dacă așa cum am putut înțelege ea apare și ca scenă de sine stătătoare.

În tradiţia românească, magii sunt numiţi craii de la răsărit şi sunt în număr de trei: Melchior, Baltazar şi Gaşpar. În Sfânta Scriptură, numărul şi numele acestora nu este menţionat, dar pentru faptul că au adus Pruncului Iisus trei daruri: aur, tămâie şi smirnă în cultura populară se afirmă că ar fi fost trei.[4] Acestea simbolizează aur - ca pentru împăratul veacurilor, tămâie - ca unui Dumnezeu al universului și smirnă - ca unui arhiereu ce a murit pentru întreaga omenire.

Conform Bisericii Ortodoxe ei sunt prăznuiți la 25 decembrie, în vreme ce, Biserica Romano-Catolică, Melchior, Baltazar şi Gaşpar sunt consideraţi sfinţi şi sunt sărbătoriţi pe data de 6 ianuarie. Numele crailor de la Răsărit a fost menţionat într-o evanghelie a Bisericii Armeneşti, aici menţionându-se şi rangul lor: Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei și Baltazar, Regele Arabiei. Relicvele celor trei magi sunt păstrate în Domul din Köln. Fragmente ale darurilor se găsesc la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Sfântul Pavel.

Fecioara astăzi pe Cel mai pe sus de fiinţă naşte,

Și pământul peştera Celui neapropiat aduce;

Îngerii cu păstorii slavoslovesc

Și magii cu steaua călătoresc;

Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr,

Dumnezeu Cel mai - nainte de veci.

(Condac glasul al 3-lea)



[1] Sinopsa celor patru Evanghelii, Ed. Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 2000, p. 24.

[2] Frédérick Tristan, Primele imagini creștine de la simbol la icoană secolul II-IV, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2002,pp. 258, 254.

[3] David Hugh Farmer, Oxford Dicționar al Sfinţilor, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1999, pp. 525-526.

[4] Marcel Ghe. Muntean, Repertoriul picturii bizantine – icoane de praznic, Ed. Renaşterea, Cluj Napoca, 2014, p. 31.