--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2015, nr. 12 (308), an XXVI (serie nouă)
Breviter
--- pagina: 5

Un obstacol de lumină

de Aurel Sasu
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

De mai mulţi ani, Europa a dispărut în spatele frazelor frumos ticluite ale unei corectitudini politice din ce în ce mai tiranice şi mai inchizitoriale. Fraze născute din foşnirea mătăsoasă a mânecuţelor scurte şi nu din inteligenţa celor care trebuiau să ştie că istoria, gândită astăzi după bunul plac, poate naşte mâine monstrul cu mai multe capete. Adevărata Europă ne-a fost mereu ascunsă de teamă să nu-i vedem rănile, să nu-i judecăm neputinţele şi să nu-i arătăm cu degetul prejudecăţile. Credeam că lecţia colonialismului comunist o va găsi suficient de matură să înţeleagă pericolul autoizolării în mirajul fericirii. Exerciţiile duplicitare din ultimii ani, cărora li s-au adăugat strategiile improvizate din conflictele provocate şi abandonate nu puteau duce decât la o insecuritate generală şi la o falsă retorică a pacificării voluntare. Europa s-a lăsat târâtă în iluzia unui aşa-zis multiculturalism lucrativ şi democratic, fără să fi obţinut vreodată consensul elitei intelectuale sau al masei de imigranţi, rămaşi, ombilical, legaţi de incultura lor, de ura lor endemică şi de intoleranţa lor. Evenimentele din ultimul timp dovedesc că libertatea nu este doar un cuvânt de strigat în stradă, ci o problemă de educaţie şi de stare sub lege. Europa, din păcate, şi-a subminat singură istoria, cultura, religia şi spiritul. În multe privinţe, a devenit vasalul sensibilităţii altora, în loc să-şi legitimeze statutul şi autoritatea prin apărarea inflexibilă a propriilor sale valori. A practicat un foarte periculos transfer de responsabilităţi dinspre propria tradiţie către o stranie sumă de formule ipocrite şi pline de non-sens (guvernarea globală, noua teritorialitate, cetăţenia neţărmurită etc.). Lipsa de discernământ în politică înseamnă sinucidere. Înainte de a fi ideologică, violenţa este una de limbaj, de comunicare şi de atitudine faţă de ierarhiile valorii. Europa a asistat pasivă la globalizarea crimei şi a impus o ordine a haosului departe de hotarele ei, înainte să fie invadată ea însăşi de o cultură a simulării şi a manipulării simbolurilor.

Pentru Europa, atacurile împotriva creştinilor din Orientul Mijlociu pare ceva exotic, din moment ce laicitatea ei stă dreaptă şi indiferentă în faţa unor asemenea teribile, abominabile crime. La umbra acestei laicităţi, în Franţa s-au înmulţit moscheile independente, imamii autoproclamaţi şi îndoctrinarea tinerilor generaţii de musulmani, crescuţi în intoleranţă şi ostilitate. Care sunt, prin urmare, performanţele educaţiei umaniste? Care „progresul în conştiinţă” al câtorva decenii de convieţuire etnică? Cum poate fi întinerită o naţiune, prin acceptarea non-selectivă a sute de mii de exilaţi, dar în dispreţul, devenit politică de Stat, faţă de familia creştină şi faţă de stabilitatea ei istorică? Europa mi se pare obosită, confuză şi mai dezbinată decât oricând, sufocată de o Uniune birocratică, incapabilă să gândească pe termen lung o singură soluţie mesianică de supravieţuire. Dominaţia reţelelor private de interese şi complicităţi fac imposibilă, pentru opinia publică şi omul străzii, înţelegerea manevrelor clandestine de politică internă şi externă a marilor puteri. O examinare mai atentă a evenimentelor dramatice din Franţa ne oferă chipul deloc plăcut al unei Europe hotărnicită în interior de garduri şi sârmă ghimpată între care idealul de glorie şi, vorba lui Cioran, pasiunea universală între oameni se pierd în aroganţa sterilă şi de circumstanţă a unui comportament duplicitar. Terorismul a penetrat corpul social al statelor lumii, al Europei inclusiv, nu de ieri, de azi. Numai că bătrânul continent este obligat să restaureze nu doar încrederea în el însuşi, ci să depăşească momentul de atrofiere a credinţei pur şi simplu, ca probă de credibilitate şi de conformitate cu adevărul istoriei sale. Se puteau anticipa în atâtea inginerii ideologice şi în atâtea aventuri de epuraţie politică (arab springs etc.) atrocităţile de astăzi? Cu siguranţă, da! Nimeni nu pretinde gesturi patetice de remuşcare pentru reprimarea extremismului totalitar sau a radicalismului confesional. Cu precizarea că absenţa Bisericii, excluderea ei din acest îndelung, costisitor şi dificil efort de vindecare a unei lumi bolnave pune sub semnul întrebării însăşi probitatea anevoioasei misiuni, desfăşurate doar în sunetul de arme şi în anonimatul unei diplomaţii compromise, incapabile de răspunsuri radicale. Conştiinţa înjosirii la care a ajuns, va obliga Europa, mai devreme sau mai târziu, să-şi amintească avertismentul lui Iisus: „Fără mine nu puteţi face nimic” (Ioan, 15-5).
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>