--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2015, nr. 12 (308), an XXVI (serie nouă)
Spiritualitate
--- pagina: 8

Chipuri de părinţi îmbunătăţiţi Protosinghelul Vasile Luncan, arhimandritul Dometie Manolache şi ieromonahul Adrian Făgeţeanu - mărturii vii ale misiunii pastorale în mănăstire şi parohie

de Protos. Gavril Horţ

[1]Sfântul Sinod a declarat anul acesta ”Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi”, de aceea în prezentarea de față aducem în atenția părinților și maicilor adunați la această sinaxă modelul unor foști viețuitori ai eparhiei noastre și ai mănăstirii Piatra Fântânele, duhovnici iscusiți care s-au jertfit pe potecile mănăstirilor, prin munți și locuri izolate, chiar și-n închisori, în timpuri grele de război și sărăcie, și-n prigonire atee-comunistă, dar care prin truda și osteneala lor, și-au adus un real aport la întărirea credinței în popor și, implicit, la deschiderea căii spre mântuire pentru cei din vremea lor, dar și pentru noi, urmașii acestora, și pentru cei de mâine, care vor mai ”privi cu luare aminte la felul cum și-au încheiat viața” (Evr.13, 7) ca niște vrednici înaintași demni de urmat și ascultat.

Respectând ordinea cronologică în care au trăit, redăm aici câteva aspecte din viața părintelui protosinghel Vasile Luncan, primul stareț și ctitor al mănăstirii Piatra Fântânele[2].

A văzut lumina zilei la 2 februarie 1902, în satul Fundeni, comuna Săcuieni, județul Bacău, din părinții Gheorghe a lui Petrache și Voichița Luncanu; a urmat cinci clase primare în localitatea vecină, Berbiceni-Bacău, avându-i ca învățători pe soții Cezar și Cleopatra Uncescu, iar apoi trei clase seminariale la Mănăstirea Neamț; la 19 ani, în 1921, a intrat ca „frate” la Mănăstirea Secu, jud. Neamț, fiind primit aici de către starețul arhimandrit Ilarion Bălăiță; de aici, în 1 aprilie 1923 a fost trimis apoi la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a ocupat postul de canonarh până în 1926; recomandat de către mitropolitul Moldovei, Pimen Georgescu (1909–1934), în 1926 este călugărit, păstrându-i-se numele de botez (Vasile); la 30 mai 1926 a fost hirotonit diacon, în biserica „Banu” din Iași; a slujit ca ierodiacon la Catedrala mitropolitană din oraș, precum și la bisericile Barnovschi, Tătălari, „Sfântul Ioan Rusovici” (Rusu) ș.a.; în 1927 a trecut la Mănăstirea Slatina, apoi la Mănăstirea Durău, stând aici până în 1928; în 8 noiembrie 1928 a fost transferat ca ierodiacon la Mănăstirea Piatra Fântânele; iar la 15 decembrie 1928 a fost hirotonit preot (ieromonah) de către episcopul Nicolae Ivan al Vadului, Feleacului și Clujului (1921–1936), fiind numit stareț la Mănăstirea Piatra Fântânele în 26 decembrie 1928; mai târziu a fost înălțat la rangul de protosinghel de către episcopul Nicolae Colan, al aceleiași Eparhii (1936–1957); apreciat, mai apoi și de către urmașul său, arhiepiscopul Teofil Herineanu (1957–1992).

Starețului Vasile Luncan i se datorează înălțarea și înzestrarea bisericii mănăstirești, a chiliilor monahale, a clopotniței, a școlii primare din Piatra Fântânele. De asemenea, a funcționat și ca învățător în această școală, ocupându-se de dotarea ei cu cele necesare; o vreme s-a îngrijit duhovnicește și de credincioșii din Dornișoara, din fostul județ Câmpulung (Moldovenesc), predând și aici ore de religie pentru copiii sătenilor, ca și de cei din filia Ciosa din apropiere, întinzându-și activitatea sa pe zeci de kilometri, în munții Bârgăului pentru creștinii răsfirați de aici, care, până la venirea sa n-aveau nici biserică unde să-și plece genunchiul pentru închinare și nici școală pentru învățătură. Abia s-a reușit a se înjgheba aceste două focare de cultură: biserica și școala, că cel de-al doilea război mondial a venit cu devastări și stricăciuni grozave. Mărturie sunt buncărele, tranșeele ce se pot vedea și azi în zonă, și chiar icoana împușcată ce se păstrează în biserica mănăstirii. Pe lângă aceste orori, părintele trebuia să facă față împotrivirii greco-catolice, umilirii hortyste, și mai târziu propagandei ateo-comuniste. Cu greu a scăpat chiar de la moarte, fiind arestat de două ori, pe când părintele Pop Augustin din Mijloceni și alți șase credincioși de pe Bârgău au fost împușcați de armata maghiară în retragere, în octombrie 1944.

Părintele Vasile s-a dovedit un abil conducător, un optimist de nedescris, animat de duhul dreptății, al păcii și al armoniei; un cărturar (autodidact) al vremii sale, fapt ce reiese din numeroasa corespondență pe care a purtat-o cu superiorii săi, dar și cu organele de stat de atunci; un patriot înfocat, ce s-a identificat cu idealurile transilvănenilor, deși nu se născuse pe aceste meleaguri; un monah reprezentativ al Bisericii noastre, despre care s-a știut prea puțin până acum.

A trecut la Domnul, în 2 ianuarie 1969, „odihnindu-se” nu departe de Sfântul Altar al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Piatra Fântânele, la care a slujit cu înaltă demnitate preoțească vreme de 40 de ani, rămânând până azi cu multă dragoste în memoria bătrânilor din sat ce l-au cunoscut și admirat.

Un al doilea mare părinte pe care dorim să-l evocăm aici a fost arhimandritul Dometie Manolache, viețuitor și el în mănăstirea Piatra Fântânele între anii 1957-1958.

S-a născut la 13 octombrie 1924, în comuna Bălănești, jud. Buzău, din părinții Ioan și Filofteia Manolache (tatăl, cântăreț bisericesc), la botez primind numele Stelian, el fiind al patrulea din cei 12 copii ai acestei credincioase familii. A urmat șapte clase elementare în comuna Târlele-Filiu, jud. Brăila, Seminarul Teologic de opt clase din Buzău (1937–1945), Institutul Teologic Universitar din București (1945–1949); licențiat cu teza: Mitropolitul Petru Movilă. Studiu istorico-exegetic-dogmatic (calificativ excepțional); între 1972–1975 a urmat Cursurile de doctorat la Secția sistematică, Institutul Teologic Universitar din București.

Pe plan pastoral-misionar, din încredințarea Patriarhului Justinian, în cursul anului 1949, a fost trimis preot (ieromonah, călugărit cu numele Dometie) în parohiile Teleac și Gurghiu din protopopiatul Reghin, jud. Mureș; a funcționat apoi ca preot duhovnic la mănăstirea Prislop, împreună cu părintele Arsenie Boca, până în 18 mai 1952; transferat apoi la mănăstirea Afteia-Cioara (17 mai 1952 – 16 august 1952), după care, la Mănăstirea Ciolanul, jud. Buzău (22 august 1952 – 1 septembrie 1956), fiind profesor și director al Școlilor monahale de la mănăstirile Ciolanul, Rătești și Barbu; preot slujitor la Catedrala Eparhială din Buzău (1 septembrie 1956 – 1 august 1957); secretar la mănăstirea Piatra Fântânele, jud. Bistrița Năsăud, (25 august 1957 – 25 mai 1958); preot și duhovnic la mănăstirea Dragomirești, jud. Maramureș (26 mai 1958 – 10 martie 1959) și la urmă preot-duhovnic la mănăstirea Râmeț, jud. Alba (10 martie 1959 – până la moartea sa întâmplată la 6 iulie 1975); înmormântat la mănăstirea Râmeț.

Părintele Dometie a mai administrat, în același timp, parohia Râmeț-Sat, cu filiile: Olteni-Pleașa, Râpa Râmețului și Valea Uzii.

Timpul și spațiul nu ne permit să dezvoltăm aici mai pe larg activitatea pastoral-misionară a acestui mare duhovnic. Părintele este cunoscut, iar vara aceasta, la împlinirea a 40 de ani de la adormirea sa, a fost evocat la mănăstirea Râmeț într-un simpozion special, odată cu lansarea volumului ”Părintele Dometie Manolache - chip luminos al virtuților și dăruirii jertfelnice”, volum ce cuprinde mărturiile mai multor ierarhi, profesori și alți oameni de cultură ce l-au cunoscut.

Sfinția Sa rămâne așadar, cum inspirat s-a scris pe crucea de mormânt: ”ctitor și duhovnic,… părinte sufletesc al multor credincioși”.

Cel de-al treilea părinte pe care îl amintim aici a fost și el viețuitor la mănăstirea Piatra Fântânele, între anii 1969-1973. Este vorba despre ieromonahul Adrian Făgețeanu.

S-a născut la 16 noiembrie 1912, în localitatea Deleni de lângă Cernăuți, din părinții Mihail (preot) și Aurora, la botez primind numele Alexandru; mama era din localitatea Bosanci, jud. Suceava, din familia Blându, în casa căreia se adunau Dimitrie Onciul, Ciprian Porumbescu, arhimandritul Pangratie de la „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, care au militat pentru alipirea Bucovinei de România. A urmat școala primară în orășelul Corleni, iar apoi Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cernăuți; tot la Cernăuți a făcut Facultatea de Drept, între anii 1931–1937, iar, mai târziu, Facultatea de Teologie din Suceava (1943–1947). Din punct de vedere profesional a fost o vreme avocat la Fălticeni, Baroul Baia, după care a intrat în Poliție, fiind comisar la Fălticeni și Bacău; în perioada celui de al Doilea Război Mondial a fost pe frontul rusesc; scăpând cu viață, în urma unei răni grave la maxilar, a decis să se călugărească, fapt întâmplat în 1943, la Mănăstirea Putna, primind numele Adrian. De remarcat că „a fost fascinat de mișcarea legionară, dar nu s-a înscris în rândurile ei”[3]. În 1947, stabilindu-se în București, s-a înscris și la Facultatea de Filosofie. A făcut parte din mișcarea „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, fapt pentru care, între 1950–1956 a fost închis în mai multe închisori din țară; după eliberare s-a stabilit pentru o vreme la Mănăstirea Lainici. Pentru că a continuat legăturile „cu foștii lui prieteni de la Rugul Aprins”[4] a fost închis pentru a doua oară între 1958–1964; după grațiere a slujit în mai multe parohii, apoi la Mănăstirea Viforâta și Piatra Fântânele (1 iulie 1969 – 1 iulie 1973); s-a stabilit la Mănăstirea Antim din București, după care s-a retras la schitul Locurele, lângă Mănăstirea Lainici, jud. Gorj, unde a trecut la Domnul în 27 septembrie 2011; a fost înmormântat la Mănăstirea Lainici. Pentru activitatea sa deosebită avută la Piatra Fântânele, credincioșii din zonă îi poartă cu drag amintirea și vie recunoștința, chiar dacă prin uneltirile securității a trebuit să plece și de aici după 4 ani de părintească slujire.

Cei trei părinți pe care i-am amintit astăzi, alături de mulți alți iscusiți stareți și duhovnici din Eparhia noastră, au lucrat cu multă dragoste și jertfă pe plan pastoral și misionar în mănăstirile și parohiile de aici, aducând o contribuție semnificativă la ridicarea moral-religioasă a neamului românesc din aceste părți - și nu numai -, iar nouă, celor de azi, ne rămâne sfânta datorie de-a duce mai departe moștenirea bogată lăsată de acești iluștrii înaintași. Ei au împlinit cu prisosință îndemnul învățăturii Sfântului Serafim de Sarov: ”Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui!”.

Mănăstirile noastre nu s-au ascuns de lume și nu s-au retras în izolare, ci prin spovedanie, activități sociale și filantropice, prin predică, privegheri și liturghii în toate zilele și îndeosebi la marile hramuri, au fost, sunt și nădăjduim să rămână, puternice fortărețe duhovnicești atât pentru obștile lor cât și pentru pelerinii și credincioșii care le calcă pragul, îndemnând pe toți spre calea împărăției cerurilor, unde ne așteaptă și pe noi Slăvitul nostru Stăpân, Domnul Iisus Hristos, cu sfinții și bunii noștrii înaintași.



[1] Prezentare susținută în cadrul Sinaxei monahale de la Mânăstirea Nușeni, 24 noiembrie 2015.

[2] Datele privitor la acești trei părinți sunt extrase din manuscrisul ”Nașterea Maicii Domnului, Piatra Fântânele, jud. Bistrița Năsăud”- de Pr. Prof. Dr. Alexandru Moraru și Protos. Gavril Horț - vol. aflat în curs de tipărire.

[3] ”Fericiți cei prigoniți - martiri ai temnițelor românești” - de F.A., Ed. Bonifaciu

[4] Idem.