--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2015, nr. 12 (308), an XXVI (serie nouă)
Spiritualitate
--- pagina: 9

Naşterea de copii – bucurie şi responsabilitate

de Protos. Simeon Pintea
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Nașterea unui copil în sânul unei familii creștine este rodul împlinirii rugăciunilor de la Cununie. Venirea lui pe lume este un semn al binecuvântării lui Dumnezeu și de aceea reprezintă un prilej de bucurie. Pruncii sunt un dar de la El, întregesc familia și-l fac oglindă al iubirii Preasfintei Treimi.

Nașterea de copii implică însă și o maximă seriozitate și asumarea unei responsabilități deosebite față de persoana umană care tocmai pășește în această lume. Modul cum ne raportăm la această responsabilitate determină întregul parcurs al devenirii unui om. Părinții creștini trebuie să fie conștienți că prin naștere de prunci ei devin colaboratori cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane umane. Ei transmit nu numai viața biologică, ci și viața duhovnicească, participând astfel la crearea de noi fii și fice ale lui Dumnezeu. Misiunea familiei creștine stă astfel, pe lângă darul vieții și asigurarea dezvoltării mentale și afective sănătoase a copilului și în susținerea creșterii sale duhovnicești în relația sa cu Dumnezeu.

De ce trebuie puși copiii în această relație? Deoarece omul este om real numai în comuniune cu Dumnezeu. Numai această comuniune face deplină umanitatea noastră iar creșterea în comuniunea cu Dumnezeu, sau îndumnezeirea omului este în același timp și deplina umanizare a lui. Dumnezeu ne-a creat așa. El ne-a gândit astfel încă de la început să fim în relație cu El. Și doar în această relație suntem oameni adevărați. Acest lucru îl înțelegem numai dacă privim la Hristos, unica Persoană care unește în Sine în mod desăvârșit umanitatea cu Dumnezeirea, revelând omul desăvârșit. Hristos este Om desăvârșit pentru că în El omul e unit în gradul cel mai înalt și deplin cu Dumnezeu. De aceea El este măsura, ținta și calea desăvârșirii noastre.

Oamenii care sunt conștienți de măreția vocației de părinte și de implicațiile dumnezeiești ale acesteia, se pregătesc pentru aceasta cu multă seriozitate. Ei vor ști că nu transmit prin codul lor genetic doar simple trăsături fizice, ci și un fond sufletesc necesar pentru viața duhovnicească. De aceea vor privi actul conceperii unui copil cu multă seriozitate. De altfel Biserica ne arată măreția și importanța zămislirii prin aceea că, în crugul anului, are trei praznice închinate Zămislirii Sfintei Fecioare, a Sfântului Ioan Botezătorul și a Mântuitorului Însuși. Toate aceste zămisliri au fost rodul stăruinței în rugăciune. De aici se inspiră părinții creștini care se roagă înainte de conceperea copilului. Și dacă pentru a naște un copil sănătos e necesar ca părinții să fie sănătoși, la fel și când e vorba de sănătatea lui spirituală părinții se vor îngriji de propria lor sănătate duhovnicească. Astfel, înainte de a zămisli, soții se spovedesc și se împărtășesc, și chiar se înfrânează ținând câteva zile de post. Așa au făcut fericiții si drepții părinți ai Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, și astfel s-au învrednicit a fi părinți ai Maicii Domnului și bunici ai Mântuitorului. Postul și rugăciunea sunt indicate mai ales atunci când zămislirea întârzie din motive de sănătate sau din motive numai de Dumnezeu știute.

Despre modul cum ar trebui cei căsătoriți să se raporteze la zămislirea de prunci, Sfânta Scriptură ni-i dă ca exemplu pe Tobie și pe tânăra sa soție, Sara: Aceștia „când au rămas doar ei în cameră, Tobie s-a sculat din pat și a zis: «Scoală soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!» Și a început Tobie a zice: «Binecuvântat ești Tu Dumnezeul părinților noștri, și binecuvântat este numele Tău cel sfânt și slăvit întru toți vecii! Să Te binecuvinteze pe Tine cerurile și toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam și Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, și din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui». Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut luând pe sora mea, ci o fac cu inima curată. Binevoiește de a avea milă de ea și de mine și a ne duce împreună până la bătrânețe!» Și a zis și ea cu el: «Amin» Apoi au dormit amândoi liniștiți în noaptea aceea” (Tobit 8, 4-9). Ce binecuvântare pentru un copil să fie conceput după o asemenea rugăciune și să vină pe lume într-o asemenea atmosferă caracterizată de frica lui Dumnezeu, de dragoste și respect reciproc! Și totuși, câți copii sunt nevoiți să se nască intr-un mediu ostil sau chiar fără să fie doriți!

Perioada de sarcină este de asemenea una specială atât pentru mamă cât și pentru copil. Purtarea în pântece a copilului determină cea mai profundă legătură între oameni, legătura dintre mamă și copil. Așa cum arată știința medicală modernă, între mamă și pruncul purtat în pântece există o profundă comunicare. Copilul simte și reacționează la diferitele gesturi și stări ale mamei. De aceea femeia însărcinată trebuie să fie foarte atentă la viața ei, la alimentație, la sănătatea fizică și sufletească, să ocolească supărările, să nu se expună șocului unor zgomote prea mari sau unor atmosfere de violență. De asemenea să se abțină de la substanțe otrăvitoare – țigări, alcool, droguri – și de la orice deprindere vicioasă. Este important ca în timpul sarcinii, femeia să găsească un climat pașnic și iubitor în sânul familiei, având în vedere că în starea în care se găsește, ea este mult mai sensibilă și vulnerabilă și are nevoie de ocrotirea celor din jur.

Se știe că pruncul aude și recunoaște încă din pântece glasul mamei, dar și al tatălui. El poate simți însă și prezența lui Dumnezeu așa cum a simțit Sfântul Ioan Botezătorul prezența Fiului lui Dumnezeu întrupat în pântecele Fecioarei Maria, tresăltând de bucurie în pântecele maicii sale, Elisabeta. De aceea părinții ar trebui să aibă o comunicare pașnică și iubitoare, și să se roage, în special mama, pentru copilul lor. Ei se pot ruga chiar cu voce tare atunci când este posibil. Este recomandat ca femeia însărcinată să se spovedească și să se împărtășească cu regularitate în timpul sarcinii ca să-L poarte pe Hristos în ființa ei iar inima ei să reverse dragoste primitoare și rugăciune pentru viitorul copil. Iată cum sfătuia Monahul Agapie, un ucenic de-al Părintelui Porfirie pe un pediatru: „Să le spui mamelor să simtă cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic. Să se roage cu multă iubire pentru el. Altminteri nu numai copilul nou-născut, ci și fătul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supărarea, scârba. Astfel se provoacă traume suflețelului, care îl însoțesc toată viața. Dacă mamele au simțăminte sfinte și duc o viață sfântă, își sfințesc și copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru tată”

Apropiindu-se ceasul nașterii e bine să se facă rugăciuni către Maica Domnului care e mamă prin excelență datorită maternității ei dumnezeiești. Potrivit canoanelor Bisericii noastre, înainte de naștere femeile se împărtășesc. „Femeia când merge să nască merge să moară” – se zice în popor, de aceea nu trebuie privată de Sfânta Împărtășanie chiar dacă este oprită din cauza anumitor păcate. Ea își vor relua canonul după ce va naște. În timpul nașterii e bine ca femeia să rostească rugăciuni, sau pur și simplu, numele lui Hristos, la fel și ceilalți membrii ai familiei. Durerile nașterii aduc întristare și teamă, însă mama își uită durerile pentru bucuria că „s-a născut om în lume” (In 16, 21). Aceste cuvinte ale lui Hristos arată că nașterea unui copil este un eveniment chiar și pentru Dumnezeu. Din clipa în care s-a născut, Biserica va arată nou-născutului și mamei grija sa prin așezămintele sale, asistându-i până când pruncul, prin Botez, va primi nașterea de sus, din apă și prin duh și fa fi făcut părtaș Împărăției lui Dumnezeu.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>