--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2015, nr. 12 (308), an XXVI (serie nouă)
Eveniment
--- pagina: 12

Să ne reamintim datoriile noastre istorice

de Mircea Gelu Buta

Titlul acestui articol este inspirat din sinteza pe care Academicianul Ioan Aurel Pop, Rectorul UBB Cluj-Napoca, a făcut-o în deschiderea Seminarului „Petru Rareș și bistrițenii”, organizat la Casa Argintarului din Bistrița, în ziua de 17 noiembrie 2015, sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Județean, Centrul Județean pentru Cultură și Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.

Aplicate pe documente și cercetări științifice, conferințele susținute de Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei - „Episcopia Vadului este Bistrița”, Acad. Ioan Aurel Pop - „Ierarhia bisericească a românilor din ținuturile bistrițene în secolele XIV-XVII” și Prof. Univ. Ioan Chirilă - „Tradiție, continuitate și unitate sau despre moștenirile moldave ale Transilvaniei” au scos în evidență că, într-o Europă a națiunilor, formarea statului român modern este văzută mai degrabă consecință a unei permanențe culturale, mai degrabă decât rezultatul unor ecuații geopolitice. Asfel, legăturile lui Petru Rareș cu bistrițenii reprezintă, de fapt, legăturile istorice dintre Moldova și Transilvania, o realitate care în multe privințe poartă germenii Uniunii Europene de azi, cu condiția ca analiza să fie deschisă și aplicată pe surse și să nu pornească de la clișeele care au fost create și răspândite prin tendințele politice manifeste de-a lungul vremii și nu datorate cercetării științifice autentice.

Lanțul munților Carpați a constituit nu doar un obstacol natural în calea expansiunii dinspre est și vest, ci și o oportunitate pentru locuitorii acestor meleaguri, orașe precum Bistrița dezvoltându-se tocmai pe fondul nevoilor comerciale dintre apusul și răsăritul continentului. Subliniat de academicianul Ioan Aurel Pop în conferința domniei sale, contextul dezvoltării regionale este subliniat și prin documentele prezentate, printre care un raport secret adresat curții imperiale de la Viena, în care se atrage atenția asupra pericolului de a „pierde” Maramureșul (este vorba de Maramuresul istoric, mult mai întins decât actualul județ Maramureș), deoarece locuitorii vorbesc aceeași limbă și au aceeași religie cu moldovenii, o recunoaștere a unei realități etnice înainte ca în Europa să se vorbească despre națiuni.

O realitate etnică și culturală care poartă, în primul rând, amprenta Bisericii Ortodoxe, multiplicarea manuscriselor bisericești din mănăstiri fiind prima formă structurată și de durată care a perpetuat și consolidat baza etnică și spirituală pe care avea să se formeze mai târziu națiunea română, cum a subliniat și ÎPS Andrei în cuvântul adresat participanților. Legăturile culturale au facilitat schimburile economice, care s-au dovedit întotdeauna mai mobile, fiind condiționate, în primul rând, de profit și nu de apartenențe statale, confesionale sau politice. Pe fondul acestor relații complexe și de durată, domnitorii Moldovei au dobândit, fie prin donație, fie prin cumpărare, domenii extinse în Transilvania, parteneriatele politice și dinastice fiind întărite prin încuscriri, dar și consemnate în documentele aflate în arhivele mănăstirești.

Sub acest aspect, dar și al felului în care a evoluat conștiința natională a românilor din Transilvania, arhivele lăcașurilor de cult merită un studiu mai atent, asupra căruia s-a aplecat Profesorul Ioan Chirilă, care consideră necesară o monografie a acestui tezaur. În mod paradoxal, Marea Unire a adus în prim-plan alte preocupări, ambiții și interese și, treptat, istoria medievală a Transilvaniei a fost uitată sau păstrată în clișee care nu mai țineau cont de documentarea științifică, având în primul rând scopul de a servi propagandei politice în contextul concret al momentului respectiv.

Tocmai fiindcă populația românească nu a fost o prezență majoră în orașe (Bistrița, de pildă, a fost construită de sași), este foarte important să reținem că orașele au jucat doar un rol economic și politic în Evul Mediu, cultura existând în acele vremuri cu precădere în lăcașele de cult, mai ales în mănăstiri, unde elementul autohton ortodox era predominant, o situație care i-a permis în timp să se extindă și în marile orașe.

Sub acest aspect, merită remarcat îndemnul ÎPS Andrei, de a acorda mai multă atenție monumentelor care amintesc de acel trecut, mai ales că unele dintre ele au fost distruse sau se află în paragină, iar starea lor nu mai inspiră și nu mai transmite semnificația profundă prin care existența noastră ca popor se justifică și în continuare.

Este aceasta o procupare cu atât mai folositoare și necesară, cu cât prezentul, datorită facilității cu care oricine poate comunica și publica, este invadat de teorii pseudoștiințifice care vizează senzaționalul, pentru a atrage atenția asupra autorului și nicidecum pentru a dezvălui un adevăr profund. Facilitatea duce în mod inevitabil la superficialitate, încât riscul de a dilua până la pierderea sensului a unor valori este la fel de mare acum, ca și în tulburata epocă medievală.

Caracterul surprinzător, poate, al manifestării, formulat în mod retoric, la finalul întâlnirii, dacă bustul lui Petru Rareș merită să fie amplasat într-una din piețele municipiului Bistrița, nu a putut depăși surpriza Academicianului Ioan Aurel Pop de a afla că, la Bistrița, la o sută de ani de la Marea Unire, s-a putut scoate statuia unui domnitor român dintr-un oraș românesc: „Sunt trist când aud că bustul lui Petru Rareș e scos din Bistrița. Iertați-mă, dacă țara asta s-ar chema astăzi Germania, Ungaria sau China, iar Bistrița ar fi în Germania, Ungaria sau China, aș înțelege, dar Petru Rareș a fost un antecesor, un om care a prevăzut, poate fără să știe, prin dar dumnezeiesc, ce va fi aici. Cum se poate ca, la o sută de ani de la Marea Unire, Țara Românească să scoată bustul unui domn român dintr-un oraș românesc? Asta eu nu înțeleg. Înalt Preasfinția Voastră, Petru Rareș merită un bust la mănăstire, după cum merită busturi oriunde. De altfel, stema Moldovei se află în Transilvania, în toate cetățile unde au fost domenii. Dacă ar fi Petru Rareș criminal de război, dacă ar fi colaborat cu nu știu ce regim condamnat astăzi de istorie, aș înțelege, dar nu se poate așa ceva, să scoți busturile domnitorilor noștri, Ștefan, Petru, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, în Transilvania, unde ei au fost stăpâni. Așa ceva nu există, deci eu cred că autoritățile locale ar trebui să se gândească foarte serios la respectarea adevărului istoric”, a încheiat Acad. Ioan Aurel Pop, în aplauzele îndelungate ale audienței.

Iată cum încă o dată se confirmă că istoria este viață, viață trecută, și toată lumea poate vorbi despre istorie, însă în istorie există reguli, există o specialitate, oamenii învățați pentru aceasta și cu atât mai mult cei care servesc poporul român au datoria de a respecta adevărul istoric.