--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Noiembrie 2015, nr. 11 (307), an XXVI (serie nouă)
Arta Sacra
--- pagina: 3

Sfântul Ioan Gură de Aur în iconografia răsăriteană

de Marcel Muntean

Acest subiect iconografic închinat Sfântului Ioan Chrisostom (Zlotaust în limba slavonă) înfățișat într-o formă succintă se înscrie în salba de manifestări prilejuite de anul Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii pe care Patriarhia Română a proclamat-o pentru anul 2015.

În constelația de sfinți pe care întreaga creștinătate a mărturisit-o de-a lungul secolelor se află și Cel întru Sfinți lăudat, Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, teolog și predicator, trăitor în veacurile al IV-lea și al V-lea.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia în anul 354 din părinții Secundus și Antusa. A fost botezat în anul 370, după care a studiat teologia la școala din Antiohia. După o pregătire minuțioasă teologică, în anul 381 a fost hirotonit diacon, iar mai apoi, după cinci ani, a urcat la treapta preoției.

În anul 397 a fost chemat să ocupe scaunul de episcop al Constantinopolului, la care el s-a împotrivit, devenind totuși patriarh în anii 404-407. În timpul slujirii sale a scris o serie de lucrări deosebite precum Omiliile la diferite cărți ale Sfintei Scripturi; a ținut de asemenea 21 de predici în perioada Postului Mare a anului 397, demascând ereziile timpului său și asumându-și asupra sa invidia împăratului Teodosie. Alături de acestea, Sfântul Ioan a scris un temeinic îndreptar pentru pregătirea preotului adevărat, Despre Preoție.

Întreaga sa activitate scriitoricească i-a adus pe drept cuvânt, numele de Gură de Aur. Acuzat de colaborare cu Origen de către Teofil, papă al Alexandriei, Ioan a fost aspru pedepsit de către Eudoxia, soția împăratului Arcadie. Sfântul Ioan Gură de Aur a criticat abuzurile de bogăție ale mai marilor vremii, fapt pentru care a fost exilat în Georgia. Cu toată împotrivirea papei Inochentie I al Romei, Sfântul a fost mai departe exilat la Pityus, pe malul răsăritean al Mării Negre. Tradiția afirmă că în timpul călătoriei, Sfântul Ioan a trecut la cele veșnice în anul 407, iar moaștele sale au fost duse la Constantinopol și mai apoi la Roma.

Printre cele câteva scene în care este pictat Sfântul Ierarh se numără reprezentarea Sfântului Ioan Gură de Aur în spațiul interior al Sfântul Altar, în icoana Sfinților Trei Ierarhi, în cea a Judecății de Apoi și bineînțeles icoanele cu chipul său binecuvântând. În pictura din Sfântul Altar, Sfântul Ioan Gură de Aur este redat alături de ceilalţi mari sfinţi ierarhi ai Bisericii. Referindu-se la acest fapt, Constantine Cavarnos face următoarea precizare Sub icoana Împărtăşirii, acoperind ultima zonă a iconografiei absidei din răsărit, sunt sfinţii mari ierarhi: Sf. Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Atanasie cel Mare şi dacă spaţiul permite şi alţii […][1].

O importanţă deosebită li se acordă Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, autorii Dumnezeieştii Liturghii, ei fiind reprezentaţi în mijlocul absidei, în partea de jos și înaintea celorlalți sfinți. Alături de ei este înfățișat și Sfântul Grigorie Dialogul ce a scris, la rândul său Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. De obicei, toţi sunt zugrăviţi în odăjdii liturgice, care se disting prin feloane cu cruci mari numite polistavros. Jumătate dintre ei sunt pictaţi pe latura stângă a absidei şi jumătate pe cea dreaptă. Toţi stau cu faţa îndreptată spre centru unde se află zugrăvită o sfântă masă (simbolizând Jertfelnicul sau Sfânta Masă), iar pe ea Hristos - Prunc într-un potir monumental (cu o stea deasupra lui), având uneori și următoarea inscripție: Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce Se mănâncă pururi şi niciodată nu Sesfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește[2]. Aceasta este rugăciunea rostită în taină în Sfântul Altar de către preotul liturghisitor, în timpul Sfintei Liturghii.

În unele redactări după veacul al XII-lea, Sfinţii Ierarhi stau aplecaţi cuvios în semn de respect și supunere către Hristos Arhiereul cel Veșnic. Ei susțin în mâini sfetoace sau pergamente desfăşurate pe care se află scrise rugăciuni din Sfânta Liturghie. Pe filacterul Sfântului Ioan Gură de Aur se pot citi cuvintele: Doamne Dumnezeul nostru, Care ai trimis Pâinea cea cerească, hrana întregii lumi, pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru.

Sfântul Ioan Gură de Aur apare înfăţişat și aici cu aceleași caracteristici tipologice ale portretului său, repectiv cu obrajii supţi, capul mare, pleşuv, cu oasele feţei proeminente şi barbă rară, având o expresie de adâncă trăire duhovnicească.[3]

În icoanaSfinţilor Trei Ierarhi, poate una dintre cele mai cunoscute icoane ale sale, Sfântul este pictat alături de ceilalți doi Sfinți. Ei sunt reprezentaţi în picioare, din faţă, ţinând câte o Evanghelie închisă, în mâna stângă, şi binecuvântând. În aceeași parte, stânga, Sfântul Grigorie înalţă cartea cu mâna descoperită, iar în dreapta Sfântul Vasile o ţine la acelaşi nivel, având însă mâna acoperită de felon şi de omofor, în semnul unui deosebit respect. Sfântul Ioan Gură de Aur se află la mijloc, cu mâna descoperită, ţine în jos Evanghelia care este împodobită cu reprezentarea Răstignirii, şi îşi ridică mai mult mâna spre binecuvântare, decât ceilalţi ierarhi.

Sfântul Ioan poartă un sacos lung, împodobit cu cruci care sunt încadrate în cercuri, în contrast cu feloanele pline de cruci ale celorlalţi doi ierarhi. Pe fondul de aur se poate vedea următoarea inscripţie: Sfântul Vasile, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie Teologul.

În ampla sau megaicoana Judecății de Apoi, Sfântul Ierarh este prezent și însoțit de ceilalți Sfinți Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Spiridon al Trimitundei, Nicolae al Mirelor Lichiei, Chiril al Alexandriei și alții, în registrul al doilea.Tot aici sunt pictați, în grupuri, mucenicii și pustnicii. Ei se găsesc totdeauna în partea ce reprezintă raiul. În acest mod apare Sfântul Ioan în fresca Judecății de la Mănăstirea Voroneț, din secolul al XVI-lea[4].

Chipul Sfântului Hrisostom în icoane este de asemenea, foarte des înfățișat. Atunci când iconarii îi pictează chipul, vor găsi despre el în cartea călugărului athonit Dionisie de Furna următoarele:Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom, nepurtând mitră), scund foarte şi subţirel, mare la cap, cu nasul plecat şi nările late, galben cam albineţ; melcii ochilor gavanaţi şi ochii mari beşicaţi, având căutătură veselă; mare la frunte şi golaş, cu multe zbârcituri, şi cu urechile mari şi trase înăuntru, de mult post şi grijă necurmată ce avea; cu puţină barbă, părul plăviţ şi cărunt, zice : „Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cela ce pâinea cea cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos L-ai trimis Mântuitor...”[5] Alături de elementele amintite, așa cunoscutele de acum detalii fizionomice sau cele de vestimentație, Sfântul poartă Sfânta Evanghelie sau rareori Sfânta Cruce. Cu aceste amănunte iconografice îl vizualizăm și în icoana de veac al XIII-lea de la Mănăstirea Vatoped, de la Sfântul Munte Athos.

Biserica Ortodoxă i-a dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur numeroase rugăciuni şi cântări bisericeşti, precum și Acatistul său, citit cu deosebire în lăcașurile de cult în ziua de prăznuire 13 noiembrie, la aducerea moaștelor sale, 27 ianuarie, și la 30 ianuarie când e serbat alături de Sfinții Trei Ierarhi. Liturghia, de origine apostolică, întocmită de el se celebrează la marile sărbători, în duminici și în zilele de cinstire. Lăcașuri de cult închinate lui stau mărturie evlaviei și purtării de grijă a credincioșilor și clerului, alături de iconografia prezentă în fresce și icoane portabile. Numele său este purtat de creștinii din întreaga lume, iar moaștele sale sunt venerate cu repectul cuvenit.

Din gura ta, ca o lumină de foc, strălucind harul, toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale, învăţându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!”[6] (Tropar, glas 8).





[1] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, trad. AncaPopescu, ed. Sophia, Bucureşti, 2005, pp.74-75.

[2] Idem.

[3] Ibidem, p.75.

[4] I. D. Ștefănescu, Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, Ed. Meridiane, București, 1973, pp. 159, 160.

[5] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed.Sophia, Bucureşti, 2001, p.77.

[6] Mineiul pe noiembrie, Ed.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2005, pp. 212-213.