--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Noiembrie 2015, nr. 11 (307), an XXVI (serie nouă)
Breviter
--- pagina: 4

CENZURA BUNULUI PLAC

de Aurel Sasu

Sub titlul Localnic al Târgului-Jiilor, Valeriu Anania publică, în caseta de literatură noi (Detroit, Michigan, U.S.A.; nr. 4, aprilie 1970, p. 3) o scrisoare de la Tudor Arghezi. Epistola este însoţită de o scurtă introducere. Iat-o: „A rămas celebru pamfletul Baroane, publicat de Arghezi în 1943, în urma căruia autorul a fost arestat şi internat în lagărul din Tg. Jiu.

Părăsisem de mai multă vreme Bucureştii şi mă închinoviasem în mânăstirea Polovraci (sic!), din judeţul Gorj. De acolo i-am făcut lui Arghezi o scrisoare, la care încă nu primisem răspuns în momentul când eu însumi, pentru pricini interior confuze, aveam să iau drumul aceluiaşi lagăr unde, după unele ocolişuri, am ajuns cu numai puţin după ce Arghezi plecase.

Întors la mănăstire, am găsit la stareţul Gherasim o carte poştală despre care, mult mai târziu, Arghezi avea să pomenească în Predoslavia lui la poemul meu Mioriţa. Am păstrat-o şi o dau acum publicităţii, fără nicio emfază, cu gândul că le va prinde bine biografilor poetului din Mărţişor”.

Iată şi scrisoarea:

17 oct[ombrie] Ziua Domnului. 1943

Blagosloveşte, Părinte Anania.

Dacă eşti la Polovraci (sic!) şi încă nu ţi-ai început medicina la Bucureşti, rândurile mele o să-ţi spuie că suntem vecini de mânăstire, cuvioşia ta la schit şi eu la lagăr, tot un fel de monahism şi aici, cu diferenţa că această chinovie, din care îţi trimit amintirea mea, e cam internaţională şi eterodoxă. Avem şi noi o bisericuţă, gata construită, de curând, şi încă nesfinţită, curată şi clară ca un chivot de altar, şi am găsit într’însa un zugrav foarte bătrân, lipit cu ochii şi pensula lui albastră, de faţa proaspătă a lui Iisus. Parângul de colea, de peste drum, se uită drept în turla ei, ca o icoană de piatră a lui Dumnezeu.

Ţi-am rămas de mult dator un răspuns la o scrisoare a cuvioşiei tale, lungă, primită acasă, în Bucureşti. Amânându-l în fiecare zi, zilele s’au făcut săptămâni şi săptămânile luni, fără să mă fi învrednicit până azi, când stăm alături, în marile seninătăţi ale Carpaţilor, să iau odată condeiul din călimară pentru tânărul meu sihastru.

Sunt localnic al Târgului-Jiilor lui Tudor, a căruia statuie mică mă aşteptam să o găsesc de multe ori mai înaltă, grandioasă ca şi destinul pe care l-a servit, cum îl mai slujim unii din noi, în răspăr cu vremea, şi azi, de la zintâi ale lunii. Lucrez la o piesă de teatru, făgăduită T[eatrului] Naţional pentru luna asta, citesc şi cred în viitorul şi puternicia neamului nostru, căruia fiecare din noi, în felul lui, i-a dat din inima şi din cugetul lui câte ceva. La vârsta mea, nu i-am putut da mai mult ca nişte slove durute, care au fost socotite păcătoase. Mă îmbărbătează însă umbra lui Tudor şi încă ceva, copaia din care îmi iese obârşia şi în care taică-meu a fost legănat cu piciorul bunicii mele, la furcă, pe aci prin prejur, la Cărbuneşti, acum 80 de ani. În rugăciunile schitului adu-ţi aminte, Părinte, şi de robul lui D-zeu, care te îmbrăţişează,

Tudor Arghezi

*

Câteva precizări:

1. Valeriu Anania va lua drumul aceluiaşi lagăr de la Târgu-Jiu în 1945, după ce hotărâse deja să se predea Legiunii de jandarmi şi să pună capăt vieţii de fugar („ori mă lasă liber, ori mă trimit la puşcărie”)! L-au trimis în chinovia mai vârstnicului său amic, unde se odihnea pe o tablă de clasă: „ziua rezemată de perete, noaptea aşternută pe podea” (Memorii, 2008, p. 98). Surprinzător, Comisia de triere îl pune în libertate la sfârşitul lui ianuarie cu o amicală recomandare a magistratului: „Du-te părinte, şi ţine-te numai de carte şi nu te amesteca în politică; politica nu e de dumneata, las-o pe seama altora, care ştiu s-o facă”. Dând curs sfatului, pleacă la Sibiu, cu cele mai bune intenţii de a studia medicina. N-avea cum să ghicească surprizele pe care avea să i le pregătească anul 1946!

2. Cartea poştală a fost salvată, ascunsă de stareţul Gherasim Bica între scoarţele ceaslovului din chilie. Pe colţul din stânga se află „numele şi adresa trimiţătorului”: D. Tudor Arghezi; Str.: Lagărul de deţinuţi politici; Comuna: Tg.-Jiu, plus ştampilele cenzurii militare şi politice.

3. Scrisoarea este reprodusă în cinci ediţii succesive din Rotonda plopilor aprinşi (inclusiv cea din Opera literară, III, Editura Limes, Cluj, 2005), capitolul dedicat lui Tudor Arghezi, dar, surpriză, nu şi în seria de Opere (VI, Polirom, Iaşi, 2009; fără autor de ediţie pe foaia de titlu). Aici se apelează la un artificiu greu de imaginat într-o restituire, fie ea şi rudimentară, de istorie literară. Se reproduce, fără nicio explicaţie, doar datarea scrisorii (17 oct[ombrie] Ziua Domnului, 1943), formula de adresare (Blagosloveşte, Părinte Anania!) şi propoziţia de încheiere: „În rugăciunile schitului, adu-ţi aminte, Părinte şi de robul lui D-zeu, care te îmbrăţişează”. Apoi, precizarea destinatarului, din care, în absenţa epistolei, evident, cititorul nu va pricepe absolut nimic: „Aceasta este cartea poştală de care pomeneşte Arghezi în Predoslovia sa la poemul meu dramatic Mioriţa”. Care carte poştală, va întreba orice om de bună credinţă? Care docoment, vorba lui Caragiale, dacă el lipseşte? Care îmbrăţişare, trimisă prin poştă de Tudor Arghezi, dacă ea a fost înlocuită prin puncte de suspensie (trei) şi paranteze drepte ca în cele mai negre zile de cenzură culturală. A ieşit, cum-necum, din Lagărul de la Târgu-Jiu scrisoarea marelui poet! Cum va ieşi, totuşi, dintre sârmele ghimpate ale improvizaţiei şi ale comodităţii dezinvolte editarea operei lui Valeriu Anania? Iată întrebarea, al cărei răspuns rămâne, probabil, în seama altei generaţii.