--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Noiembrie 2015, nr. 11 (307), an XXVI (serie nouă)
Personalităţi duhovniceşti contemporane
--- pagina: 5

Sfântul Nectarie de Eghina – dascăl de Teologie

de Ierom. Dr. Benedict Vesa

Această personalitate duhovnicească contemporană de excepție este cunoscută în contemporaneitate, mai ales în spațiul pastoral-duhovnicesc, drept un sfânt contemporan din categoria taumaturgilor. Însă nu trebuie să uităm că a fost și un dascăl de Teologie, activitate în care, negreșit, principiul primatului experienței asupra expresiei teoretice a adevărului de credință a fost profund evidențiat. Dintre multele lucrări de Teologie care i se datorează Sfântului Nectarie de Eghina se numără și un manual de Morală ortodoxă. În paginile de început, acesta își prezintă limpede metodologia pedagogică. Vom cita un paragraf sugestiv: „Dumnezeiasca descoperire în Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevăruri morale și religioase, ci o putere desăvârșitoare care îi sfințește pe credincioși, fiindcă orice lucrare dumnezeiască are ca finalitate învățarea treptată a omenirii, asemănarea ei cu Dumnezeu, cât și înălțarea ei la cea mai înaltă contemplare… Sufletul omului care cunoaște dumnezeiescul adevăr al Revelației, care este curățit și făcut drept prin dumnezeiescul botez, rămânând întru curăție, Îl caută pe dumnezeiescul lui Izbăvitor și tânjește după sfânta împărtășire cu El, dorește și însetează după unirea cu EL. Această tindere duhovnicească îl împinge spre lucrarea binelui, ideal de a cărui desfătare însetează și își pune toată sârguința să se elibereze de sub influența reprezentărilor lumești și, în general, a firii sensibile exterioare. Această năzuință, ca elan duhovnicesc, tinde să facă sufletul independent, și, prin viața duhovnicească, să îl înalțe în cea mai înaltă sferă a desăvârșirii morale”[1].

Sfântul Nectarie a fost un cărturar și un înțelept ierarh, un teolog erudit și un dascăl al Bisericii. Se naște la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara, și primește numele de Anastasie. Părinții săi s-au preocupat să-i ofere o educaţie religioasă. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis la Constantinopol, unde va studia Teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, devenind profesor de Religie. La scurtă vreme intră în viața monahală în vestita chinovie numită „Noua Mânăstire" (Nea Moni). Va primi tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Pe 15 ianuarie 1877 va fi hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, așa cum va fi cunoscut mai târziu. Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena completându-și studiile preuniversitare, iar în perioada 1882-1886 va urma cursurile Facultății de Teologie. La terminarea facultății va fi hirotonit preot în Alexandria, iar după câteva luni va fi ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani, Mitropolitul Nectarie va sluji ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului. Din pricina unor uneltiri bisericești, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, va fi depus din slujirea arhierească, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae, dar la scurtă vreme va fi nevoit să părăsească țara. Se întoarce la Atena, în luna august a anului 1890 și devine predicator, profesor şi director al Seminarului teologic de aici.

Iubitor de isihie, între anii 1904-1907 va ctitori o frumoasă mănăstire de maici, în insula Eghina, din apropierea Atenei. Se va retrage aici definitiv continuându-și viața sa ascetică. Calomniile şi vorbele rele din partea multor clerici şi ierarhi greci n-au încetat nici aici, care, purtați de invidie, aduceau acuze nedrepte, atât lui, cât și mănăstirii.

Sfântul Nectarie va trece la Domnul la 8 noiembrie 1920, după aproape două luni de suferinţă. În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-a trecut în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind unul dintre cei mai populari sfinți contemporani.

Ne vom referi acum la această personalitate marcantă contemporană din perspectiva dascălului de Teologie (în perioada profesoratului din Atena). Într-un timp în care punea tot mai mult problema studiului Teologiei în cadrul dialogului științific, la Sfântul Nectarie impresionează modul în care a îmbinat rigurozitatea și precizia, specifice spațiului academic, cu dimensiunea experiențială a revelației și, în cele din urmă, cu caracterul său interpelativ. În viziunea sa, experiența duhovnicească validează și confirmă discursul teologic, și nu îl neagă. Se intuiește critica pe care o face spiritului scolastic al epocii, dar nu și metodologiei științifice curente, pe care el însuși și-o însușește. Căci se folosește de metodele științifice consacrate: descriptivă, sintetică sau analitică, dar totuși prioritizând metoda intuitivă, specifică Teologiei, într-un cadru pastoral bine marcat. Astfel, pe structura vechilor manuale, citând autori de Teologie, dar și din diverse domenii conexe (filosofic, antropologic, sociologic), Sfântul Nectarie dezvoltă o perspectivă proprie, fidelizând cu duhul patristic consacrat.

Sunt două aspectele pe care aș dori să le evidențiez. Cel dintâi se referă la legătura dintre viața morală și caracterul său religios. Sfântul Nectarie analizează această relație pornind de la etajul eticii sociale: orice morală religioasă are o influență asupra moravurilor omului, reglementând viața oamenilor într-o frumoasă armonie. Dar acestui nivel îi lipsește puterea de desăvârșire a omului. Aici apare evidențiat etajul următor – morala creștină are în vedere nu doar conviețuirea pașnică a oamenilor și a comunităților din care fac parte, ci instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Există aici o dublă mișcare – de sus în jos, Împărăția care se face accesibilă poporului lui Dumnezeu, și de jos în sus, o antropologie care devine tot mai conformă cu realitatea de sus: „Morala creștină își propune ca scop să aducă pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, arătându-i pe locuitorii pământului cetățeni ai cerului…Morala trebuie să aibă dumnezeiască autoritate, trebuie ca legile ei să izvorască din Însuși Dumnezeu care grăiește inimii omului, trebuie să aibă dumnezeieștile porunci și să dobândească harul și puterea dumnezeiască… Morala Evangheliei este singura învățătură care poate să-l remodeleze pe om, să îl arate chip și asemănare a lui Dumnezeu și să aducă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ”[2].

De aceea, în consecință, cea de-a doua idee de fond, virtutea nu se reduce la o auto-perfecțiune personală, ci descrie icoana sfințeniei, care este asemănarea cu Dumnezeu. Acest proces este realizat prin două lucrări – cunoașterea adevărului sau relația directă cu Dumnezeu și practicarea binelui sau răspunsul ascetic la chemarea de colaborare cu Dumnezeu. Procesul cunoașterii stă la baza teologiei, dar este dublat de sinergia ascetică: „Omul devine asemenea lui Dumnezeu desăvârșindu-se în cunoștința adevărului și în practicarea binelui. Dar le poate pe amândouă, fiindcă partea cugetătoare pe care a primit-o caută cunoașterea adevărului absolut, iar partea voitoare pururi voiește binele: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit este!”[3].

În concluzie, Sfântul Nectarie de Eghina își construiește principiul său pedagogic pornind de la mișcarea dinamică inițiată de Dumnezeu în actul Revelației, apropriată la nivel de experiență personală. Din această întâlnire se naște Teologia ca știință deopotrivă obiectivă și subiectivă. De aceea, în actul pedagogic se folosește de metodologia științifică dublată de un limbaj specific, dar care vizează întâlnirea personală cu Dumnezeu, în special, și lucrarea pastorală, în general.



[1] Sfântul Nectarie de la Eghina, Morala creștină, Iași, Doxologia, 2013, p. 143-144.

[2] Sfântul Nectarie de la Eghina, Morala creștină, p. 117-118.

[3] Sfântul Nectarie de la Eghina, Morala creștină, p. 192.