--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Noiembrie 2015, nr. 11 (307), an XXVI (serie nouă)
Liturgica
--- pagina: 7

Călătorie duhovnicească spre praznicul Naşterii Domnului

de Cezar Login

În Biserica Ortodoxă marile sărbători nu sunt evenimente izolate, ci fiecare praznic însemnat este precedat de o pregătire minuţioasă, cu durata proporţională cu importanţa sărbătorii. Această pregătire include una sau mai multe zile înaintea praznicului – perioada de înainteprăznuire – şi, în câteva cazuri speciale, o perioadă de post.

De o astfel de perioadă de pregătire şi aşteptare duhovnicească ne apropiem luna aceasta. În data de 15 noiembrie începe „Postul Naşterii Domnului” sau „Postul Crăciunului”. Durata sa este fixă, timp de 40 de zile; este o „patruzecime”. Postul durează până în 24 decembrie, inclusiv, încheindu-se după Dumnezeiasca Liturghie din ziua de Crăciun.

Deşi aspectul exterior al slujbelor Bisericii nu se modifică la fel de mult ca în Postul Mare al Sfintelor Paşti, totuşi, se pot observa câteva elemente specifice. Atunci când Postul Crăciunului începe într-o zi de rând de peste săptămână (luni-vineri), în prima zi a Postului în biserici ar trebui să se săvârşească slujbe asemănătoare celor din Postul Mare, cântându-se „Aliluia” şi făcându-se metanii cu rugăciunea de pocăinţă a Sfântului Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…” (Mineiul pe Noiembrie, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 231; cf. Ceaslov, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 2014, pp. 34, 93-94, 159 etc.). Astfel de celebrări vor fi întâlnite în multe dintre zilele acestui post – 15, 18, 19, 26, 29 noiembrie şi 1, 2, 3, 7, 8, 11, 14, 16, 18, 19 decembrie – atunci când cad în una din zilele de peste săptămână (Sf. Sava cel Sfinţit, Tipicon, Suceava, 2002, pp. 134-171). În practică, însă, adeseori aceste modificări sunt trecute cu vederea.

Există şi o pregătire liturgică cu dată variabilă: praznicul Crăciunului este precedat de două duminici şi o sâmbătă înaintea de Naşterea Domnului. În prima dintre aceste duminici sunt serbaţi strămoşii Mântuitorului Iisus Hristos, iar în cea de a doua duminică părinţii după trup ai Mântuitorului, începând cu protopărinţii Adam şi Eva. Pornind de la tema acestor două duminici – strămoşii şi părinţii după trup ai Mântuitorului – în Biserica Ortodoxă Grecească şi Română, se obişnuieşte ca în duminicile din perioada Postului Crăciunului să se citească Evanghelii de la Luca în care se vorbeşte despre strămoşii Mântuitorului: orbul din Ierihon se adresează Domnului prin apelativul „Iisuse, Fiul lui David” (Lc. 18, 38); femeia gârbovă vindecată este numită „fiica lui Avraam” (Lc. 13, 16) (I. Foundoulis, Dialoguri Liturgice, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2010, pp. 78-82), iar în restul duminicilor postului sunt selectate Evanghelii de la Luca care descriu virtuţi creştine pe care ar trebui să le căutăm şi să le cultivăm mai intens în perioadele de post: milostenia (parabola samarineanului milostiv, Lc. 10, 25-27), renunţarea la egoism (parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina, Lc. 12. 16-21) şi importanţa păzirii poruncilor (Lc. 18, 18-27).

Dar apropierea de praznicul Naşterii Domnului nu se limitează la postire şi lecturile biblice specifice, ci şi imnografia perioadei este caracteristică. La doar câteva zile după începerea postului, de la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), la strană se cântă catavasiile: „Hristos Se Naşte, slăviţi-L! Hristos [vine] din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos [este] pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi, cu veselie, lăudaţi-L popoare, că S-a proslăvit!”, sau, menţionând strămoşii Mântuitorului, „Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit…”. Aceste imnuri, pe lângă doxologia adresată Mântuitorului, cuprind şi o invitaţie, o chemare la pregătire duhovnicească, pentru ca Domnul să găsească şi inimile noastre curăţite şi gătite pentru primirea Sa,asemenea peşterii şi ieslei din Betleem. Această invitaţie devine şi mai acută în cadrul slujbei următoarei sărbători a lunii noiembrie, la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat (30 noiembrie). Aici există trei stihiri ale înainteprăznuirii.

Prima stihiră ne pune înainte aceeaşi chemare la pregătire: „Isaie, dănțuiește! Pe Cuvântul lui Dumnezeu primeşte-L, spune Fecioarei Maria. Rugul va să se aprindă cu foc şi nu va arde de raza Dumnezeirii. Betleeme, bine te împodobeşte, deschide-ţi uşa, Edene!Şi magi mergeţi de vedeţi mântuirea în iesle înfăşată. Steaua L-a arătat deasupra peşterii pe Dătătorul de viaţă, Domnul, Cel ce mântuieşte neamul nostru”. Este adresată simbolic Betleemului şi magilor şi, în egală măsură, nouă tuturor. Aceeaşi temă este reluată şi în cea de-a treia stihiră: „Primeşte, Betleeme, Mitropolia lui Dumnezeu. Că lumina cea neapusă vine să O nască întru tine. Îngeri, minunaţi-vă în cer! Oameni, proslăviţi pe pământ! Magilor din Persia, întreit mărit dar aduceţi! Păstori, fluierând, cântare întreit sfântă cântaţi! Toată suflarea să laude pe Făcătorul a toate!”.În sfârşit, a doua stihiră se deschide printr-o întrebare adresată simbolic dreptului Iosif, menită să sublinieze întruparea Mântuitorului de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria: „Iosife, spune nouă, cum pe Fecioara pe care ai luat-o din cele Sfinte, având în pântece o aduci la Betleem? Eu, zice [Iosif], prorocii cercetând şi răspuns luând de la înger, m-am încredinţat că pe Dumnezeu Îl va naşte Maria în chip de neînţeles.La a Cărui închinare magii de la răsărit vor veni, cu daruri scumpe slujind Lui. Cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Doamne, slavă Ţie”. Aşadar, avem o invitaţie urmată şi de motivarea sa teologică: scopul acestor patruzeci de zile este pregătirea noastră, a întregii Biserici, pentru a putea prăznui adecvat naşterea Celui ce a lucrat toate pentru mântuirea noastră.

Cu aceste gânduri vom putea călători pe tot parcursul Postului Crăciunului până în data de 20 decembrie, moment în care tensiunea duhovnicească îşi va atinge apogeul, începând „Săptămâna Mare” a Crăciunului.