'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Cândva, demult, la începutul creștinismului, tradiția consemnează faptul că oamenii se întâlneau și în catacombe. Acolo era un loc al comuniunii liturgice dar și al așteptării vieții care va să vină, un loc pentru viața de aici și un loc pentru viața de dincolo. Acolo, în perioada paleocreștină, s-a născut icoana. Erau primele începuturi ale întruchipării Împărăției Cerurilor, din momentul în care Iisus Hristos, Dumnezeu și om, a venit printre oameni cu trup omenesc. Canoanele de reprezentare iconografică se dezvoltă treptat, de la acele prime expresii ale căutării icoanei și până la Sinodul VII Ecumenic din anul 787, care a transpus în act sinodal această realitate a icoanei.

Coborând scările spre prima biserică a studenților din Hașdeu, am coborât într-un fel în istorie, dar, într-o istorie a prezentului continuu. Nevoia de icoană este acută acum, cu atât mai mult cu cât și idolii sunt mai puternici, cu atât mai mult cu cât imaginile obsesive din jurul nostru ne invadează viața de zi cu zi. Deci, ce am dorit prin expoziția de la Biserica Studenților?

Am dorit să arătăm frumusețea acestei lumi, a lumii naturale din proximitatea noastră și a realității pregustate din Împărăție. De aceea tablourile lumii acesteia au flancat discret, din absidele laterale, spațiul central cu icoane, care au dat mărturie despre Creația și Mântuirea lumii, despre Masa Raiului, în sens extins de comuniune a sfinților, despre ceea ce alții au mărturisit, iar noi am putea deveni, despre Lumină, despre lumina care luminează în întunericul temerilor, al căutărilor și ispitelor lumii noastre.

Expoziția a fost o carte de vizită pentru tinerii veniți de departe și, nu în ultimul rând, un mod de autoreflexie pentru noi, adică pentru pictorii care am expus acolo: cum ne-am întâlnit, cum am început să pictăm, cum ne putem bucura împreună, care au fost căutările noastre, cum să oferim darul nostru celorlalți. Icoane pe sticlă pictate după izvoade transilvănene, reinterpretări după vechi modele creștine orientale, icoane pe lemn în stil bizantin, cruci sculptate, tablouri pictate în ulei, toate la un loc au constituit un întreg ce a dat mărturie despre specificul comunității noastre liturgice, o multitudine de tendințe și culori care, așezate în armonie, precum ordinea instrumentelor într-un concert, dau acea notă de întreg, unde fiecare își poate găsi locul și vocația.