--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Octombrie 2015, nr. 10 (306), an XXVI (serie nouă)
Tableta lunii
--- pagina: 3

Emanoil Gojdu şi Fundaţia sa

de Alexandru Nemoianu

Cred că nu a fost suficient scoasă în evidență o împrejurare cu totul remarcabilă a istoriei spațiului transilvan (ardeleano-bănățean) din veacul al XIX-lea, împrejurare care a făcut de altfel cu putință "Marea Unire" din 1918.

Este vorba de faptul că trei macedo-români au creat realitatea faptică, terenul, care a îngăduit unirea spațiului ardeleano-bănățean cu România, într-o manieră care uluiește și azi, prin eficacitatea și repeziciunea cu care s-a făcut. Acești trei oameni au fost: în domeniul organizării politice, Alexandru Mocioni, în cel duhovnicesc, Andrei Șaguna, iar în cel cultural-economic, Emanoil Gojdu. Dar poate cel mai de seamă și trainic efect l-a avut acțiunea lui Emanoil Gojdu. Născut în Oradea în februarie 1802, din părinți macedo-români săraci, el avea să ajungă unul dintre cei mai de seamă avocați ai Ungariei și bun prieten cu Deak Ferenc (numit de către contemporanii lui unguri "părintele patriei" și pe care Gojdu îl considera ca fiind tot macedo-român de neam, dintr-o familie Pescaru). Gojdu era mândru de originea lui macedo-română și de credința lui Ortodoxă pe care nu le-a ascuns nici când a ajuns conducător al "casei magnaților" și comite al celui mai românesc "comitat" din spațiul ardeleano-bănățean, Caras. Era un Ortodox convins, și în casa lui se vorbea doar românește sau dialectul macedo-român. Cu mari onorori va fi înmormântat în cimitirul central din Budapesta. Curând, acolo se va ridica un superb mausoleu care s-a sfințit prin Protopopul militar Pavel Boldea, străbunicul matern al semnatarului acestor rânduri.

Cea mai de seamă înfăptuire a lui Emanoil Gojdu a fost stabilirea "Fundației Gojdu", care cuprindea practic întreaga avere colosală a lui. Singurul scop al fundației era să dea burse studenților și elevilor români din spațiul ardeleano-bănățean. (Emanoil Gojdu a fost cel mai de seama binefăcător al studenților ardeleano-banățeni și el a fost urmat în acest domeniu de către boierul basarabean, Vasile Stroescu).

Acea fundație a fost cu mare grijă așezată și plănuită a dăinui cel puțin două sute de ani. Fondul principal urma să crească mereu, vreme de cincizeci de ani, și în acei ani burse urmau a fi acordate din ceea ce superb testamentul numea "camăta cametelor" (dobânda adăugită, "compound interest"). Apoi, treptat, se putea trece la extinderea programului și, deci, la atacarea "principalului", dar numai până la 1/5 din valoarea lui, după care din nou acest "principal" trebuia să fie crescut la valoarea inițială. Cu o intuiție fenomenală, Gojdu a investit majoritatea averii sale în bunuri imobiliare, care și azi sunt în picioare, în Budapesta, unde au valoare de piață colosală.

Ceea ce a realizat "Fundația Gojdu" și însemnătatea ei pentru spațiul ardeleano-bănățean nu poate fi expediat în câteva rânduri (faptul că sute de student au fost școliți, faptul că aceste burse au ținut în funcție liceele românești din spațiul ardeleano-bănățean, din Brașov și Beiuș etc.). Dar un lucru trebuie foarte bine înțeles.

Faptul că după 1 Decembrie, 1918, spațiul ardeleano-bănățean s-a putut integra României fără zguduiri, fără criză, s-a datorat directorilor de bănci "populare, care au finanțat unirea și au făcut posibilă funcționarea sistemului administrativ, plata salariilor și pensiilor etc., profesorilor și învățătorilor care au făcut cu putință continuarea sistemului didactic și instantaneea lui convertire în limba română, doctorilor și preoților care au păstrat sănătoasă viața fizică și spirituală. Toți acești anonimi care au făcut cu putință "România Mare", toți până la unul, au fost bursieri ai "Fundației Gojdu"!

Emanoil Gojdu a fost stimat de Românii ardeleano-bănățeni fără rezervă. Ca exemple personale pot menționa că, în casa Boldea din Borlovenii Vechi, Caraș-Severin, casa strămoșilor mei materni, și azi exista un mare tablou al lui Gojdu și fotografii ale mausoleului său cu adnotația "sfințit prin subscrisul (sic!) Protopop militar Pavel Boldea". Iar prin anii 70 ai veacului XX, la un comentariu vag indiferent al nevestei mele despre Mocioni, Șaguna și Gojdu, bunicul ei, cantorul ardelean din Ciuguzel, Aron Marina, a ripostat aproape în lacrimi, "tu știi măcar ce vorbești? Ăștia sunt sfinții Ardealului!".