--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Octombrie 2015, nr. 10 (306), an XXVI (serie nouă)
Arta Sacra
--- pagina: 7

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca - model desăvârşit al iconarilor şi medicilor

de Marcel Muntean
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Trăitor în primul veac creștin, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a făcut parte din grupul celor 70 de ucenici ai lui Hristos. El este autorul celei de-a treia Evanghelii, pe care o consideră cel dintâi tratat pe care l-am scris (Faptele Apostolilor 1, 1) și a cărții Faptelor Apostolilor. Născut în Antiohia Siriei, a primit în anii tinereții o educație aleasă, polivalentă, dedicându-se filozofiei, medicinei și artei. Detalii despre viața și activitatea sa găsim în mod special în scrierile Noului Testament și mai târziu în Sfânta Tradiție (Viețile Sfinților, Proloage etc.). A fost medic și discipol al Sfântului Apostol Pavel, pe care l-a însoțit în câteva călătorii misionare. De acest ultim amănunt aflăm din cea de-a doua Epistolă către Timotei 4, 11, unde se precizează Numai Luca este cu mine.

Evanghelia sa include câteva episoade specifice și unice, cum ar fi Nașterea din Fecioară a Mântuitorului (Luca 1, 2), dar și parabolele Bunului Samaritean (Luca 10, 25, 37) și a Fiului Risipitor (Luca 11, 15-32). Totodată Evanghelistul Luca dă prețioase informații legate de Patimile Domnului și de celelalte evenimente petrecute în viața lui Hristos. Privită în ansamblu, Evanghelia sa mărturisește despre compasiune, fiind o Evanghelie a îndurării, Luca punând accentul asupra sărăciei, rugăciunii, a curățeniei sufletești, iertării, amintind aici iertarea dată fiului risipitor, a lui Iisus pe cruce (Doamne, iartă-le lor...) și altele. Acestea denotă faptul că scrierea sa se adresa păgânilor sau ne-evreilor. Prezența personajelor feminine este bine conturată, mai mult decât la ceilalți evangheliști, spre exemplu sunt pomenite: Maria, Elisabeta, văduva din Nain și femeia cea păcătoasă.

Apostolul Luca s-a dovedit după Tradiție nu doar un artist al cuvintelor, dar și al icoanelor, despre el se spune că a pictat primele icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul. Se consemnează că atunci când a văzut icoana (posibil Hodighitria), Fecioara Maria ar fi exprimat: Darul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu icoanele acestea. Sfântul Luca a mai zugrăvit pe lemn şi chipurile sfinţilor şi marilor Apostoli Petru şi Pavel, şi de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun şi preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui şi a tuturor sfinţilor, pentru împodobirea Bisericii şi spre mântuirea credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţa cinstesc sfintele icoane[1].

În Erminia picturii bizantine, Dionisie prezintă modul cum poate fi reprezentat Evanghelistul Luca: astfel el apare ca un tânăr cu părul creț, având barbă rară și susținând la pieptul său Sfânta Evanghelie. Himationul său este în general colorat în nuanțe de roșu, în vreme ce tunica poate fi verde închis sau albastru. În miniaturi se poate vedea purtând veșminte zugrăvite în albastru și violet. Unele icoane ni-l înfățișează stând ghemuit pe un scaun și pictând icoana Maicii Domnului Hodighitria sau Povățuitoarea, ori scriindu-și Evanghelia, pe a cărei filă deschisă se citesc următoarele: Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi...[2]. În jurul său se evidențiază un peisaj citadin (case, ziduri, baldachin), elemente definitorii ce pot fi vizualizate și în pandantivul cupolei Pantocratorului. Alături de el este pictat simbolul său, care este vițelul. Acest detaliu este explicat uneori prin referire la sacrificiul din templu, de la începutul Evangheliei sale.

Chipul său mai apare redat în registrul Sfinților Apostoli de pe iconostas, precum și pe Ușile Împărătești împreună cu ceilalți Sfinți Evangheliști: Matei, Marcu, Ioan, încadrând scena Bunei Vestiri.

Sfântul Evanghelist și Apostol Luca este recunoscut drept sfânt octotitor al artiștilor – iconarilor și medicilor - chirurgilor. De aceea, fiecare iconar, atunci când începe a picta o icoană, își îndreaptă gândurile spre Evanghelistul Luca chemându-l în rugăciune să mijlocească înaintea lui Dumnezeu izbânda finală a lucrării.

În țara noastră, icoana Născătoarei de Dumnezeu cu Pruncul de la Mănăstirea Nămăiești este, după Tradiție, una din cele zugrăvite de Sfântul Luca. În Grecia, cea de la Mănăstirea Soumela, Mega Spilaio și mai apoi Panagia Kikkou, din Cipru, sunt considerate ca fiind pictate de tot de dânsul.

Ca medic, reputația sa este afirmată la finalul Epistolei către Coloseni 4, 14, unde se relatează: Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit[3].După moartea Apostolului Pavel, Luca a propovăduit în Italia, Galia, Dalmația și Macedonia- unde a condus Biserica din Filipi, comunitate întemeiată de Apostolul Neamurilor. Apostolul și Evanghelistul Luca a murit la o vârstă înaintată, în jurul vârstei de 80 de ani, în localitatea Ahaia din Grecia[4]. Moaștele sale au fost reînhumate în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol în veacul al IV-lea, iar după aceea au fost duse la Padova, în Biserica Sfânta Iustina în secolul al XIII-lea. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește totdeauna în ziua de 18 octombrie el fiind amintit și în ziua de 4 ianuarie, la Soborul Celor Șaptezeci.

Fie ca cei ce ne învrednicim cu una din aceste profesii (pictor sau medic), dar și noi, toți, credincioșii să-l chemăm în rugile noastre ca pe un călăuzitor și proteguitor către Domnul.

Pe păstrătorul Evangheliei bucuriei lui Hristos și scriitorul Faptelor Apostolilor, pe Sfântul Apostol Luca, cu sfințite cântări să-l lăudăm. Că scrierile lui sunt mărturia Bisericii lui Hristos: El este Doctorul neputințelor și suferințelor, El vindecă rănile sufletelor noastre și mijlocește neîncetat pentru mântuirea noastră (Tropar, glasul al 5-lea).

[1] Viețile Sfinților pe Octombrie, Ed. IBMBOR., București, p. 228.

[2] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, pp.148-150.

[3] David Hugh Farmer, Oxford dicționar al Sfinților, Ed. Univers enciclopedic, București, 1999, pp.334, 335.

[4] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2003, p. 133.


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>