'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

(continuare din numărul anterior)

Pentru mine și pentru cei care am fost cazați la mânăstirea de la Védrin, Festivalul a avut o prelungire, un fel de bonus neplanificat. Ea a constat în concertul de după miezul nopții, la mânăstire. Ne-am întors de la închiderea Festivalului cu puțin după miezul nopții. Psalții, osteniți după prestația oferită, și-au exprimat dorința de a bea o bere. Bunele maici s-au executat și au pus pe masă, în mica trapeză, sticluțe de Leffe, pufuleți și napolitane (românești), în parte ofrande primite de la alți credincioși. Au fost sculați, fără ezitare, cei doi ceterași, care rămăseseră acasă întrucât a doua zi aveau avion foarte de dimineață spre Cluj. La solicitarea publicului și-au adus instrumentele (vioara și cetera cu trei coarde) și au cântat neîntrerupt vreo oră și jumătate. Au un repertoriu imens, de proveniență foarte variată. Emil Mihaiu a cântat mult timp în restaurante și de aceea știe atât de multe. Au fost și cântări interpretate la cererea unuia sau a altuia din micul public ocazional. Mai apoi aveau să se asocieze, pentru unele cântări românești, de sorginte folclorică, și Mihai Bucă, și Ovidiu Gandore, și maicile românce. O prietenoasă împreună-petrecere, la care se puteau observa valențele extinse ale frumoasei și liberei condiții creștine. Bucuria limpede și umorul de bună calitate au fost caracteristici binefăcătoare ale acelor ceasuri. Ne-am retras în chiliile noastre, bucuroși și mulțumiți de însoțire, spre ora 3 dimineața. Ca atare, a doua zi, toată lumea (mai puțin cei doi ceterași) s-a sculat cam târziu șio preconizată vizită lamânăstirea Chevtogne, pusă la cale de mine cu părintele Cyrille, s-a petrecut mult mai pe fugă decât mi-aș fi dorit. Mai ales că pentru prânz trebuia să ajungem la un restaurant din Bruxelles, unde fuseserăm invitați de părintele Patriciu și Înaltpreasfințitul Iosif pentru masa de adio.Am nimerit la ora Sextei când toți călugării erau la slujbă. Nu am putut să intrăm decât în biserica ortodoxă, unde Mihail, cu Ovidiu, cu Costin (cu rol de isonar) și cu maica Iosifia au profitat ca să cânte câteva stihiri și tropare, încurajați și de o excelentă acustică.

Festivalul a atins cote din cele mai înalte și a constituit, cu evidență, o frumoasă reușită. În spatele acestei reușite se ascunde o muncă titanică și consecventă, îndelungă și intensă, depusă în primul rând de doamna Simona Ivanciu. Totul a început în vara anului precedent cu prospectarea posibililor invitați, continuată apoi de o continuă comunicare cu aceștia, de căutarea unor locații adecvate, de stabilirea și urmărirea unei bune desfășurări a tot ceea ce a însemnat logistica destul de complicată a unui astfel de eveniment. Apar mereu situații neprevăzute care se cer ținute sub control și rezolvate cu promptitudine (să n-o amintesc decât pe cea mai haioasă dintre ele : cum la aeroport doamna Silvia Radu și-a dat seama că și-a uitat valiza la restaurant, în Bruxelles.) Chiar dacă, pentru un oaspete neavizat, Simona Ivanciu se ascundea acum în spatele unei aparent smerite prezentatoare (într-o limbă franceză fluentă)a celor ce urmau să se producă, participanții implicați direct știau că ea este protosul acestei slujiri, că la pupitrul de comandă și de dirijat ea se află. Cu alura ei longilină, cu aerul ei puțin damnat și oarecum pierdut, cu anvergura unui spirit care știe cam totdeauna ce vrea și obține până la urmă ce vrea, cu un ochi mereu atent și extrem de exigent, ea veghea să nu existe derapaje și ca totul să decurgă în condițiile cele mai bune, conform proiectului. Cred că Festivalul acesta a fost și un pariu cu ea însăși, în ceea ce privește capacitatea-i de a strânge nume bune și de-a-l organiza. Acum se poate aprecia, deplin justificat, că a fost un pariu câștigat cu brio. Asta rezultă și din faptul că i-am văzut pe toți, invitați și spectatori, plecând foarte mulțumiți de la manifestări și dorindu-și repetarea unor astfel de evenimente culturale.

Cuvinte de apreciere și recunoștință se cuvin pentru părintele Patriciu Vlaicu, protopop și preot al parohiei Sfântul Nicolae din Bruxelles, care a fost omniprezent, mereu zâmbitor, mereu prevenitor, atent la detaliile organizatorice, la comunicarea cu invitații și cu participanții. El a contribuit, împreună cu parohia sa, și la susținerea financiară a evenimentului.

Deloc în ultimul rând, trebuie remarcată calitatea agapelor, care în cea mai mare parte s-au datorat implicării organizației Nepsis, a tinerilor ortodocși din Mitropolie. Bucatele, pregătite cu mare pricepere și cu mult drag, au fost delicioase. Tot așa, foarte bune și vinurile care le-au însoțit. Ele înlesnesc îndeosebi comunicarea. În aceeași zonă de interes, binevenită a fost și contribuția unui magazin românesc cu un nume extrem de simpatic, La Bunicuța. Cine nu are nevoie de o Bunicuță grijulie? Dar numărul celor implicați, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, a fost mult mai mare: diverse parohii (Sfântul Nicolae din Bruxelles, „Sfinții Andrei și Materne” din Aalst, „Nașterea Maicii Domnului” din Antwerpen), Ministerul de Externe, Ambasada României in Regatul Belgiei, Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei, alte asociații și firme, precum Fildas Art, Regatta, Corfoo. Toți au fost menționați cu recunoștință pe coperta a IV-a programului Festivalului. Foarte prezente și foarte active echipa TVRși echipa Televiziunii Trinitas care au realizat ample reportaje asupra Festivalului.

Trebuie amintită cu prețuire și recunoștință contribuția mânăstirii Acoperământul Maicii Domnului, de la Védrin, lângă Namur. Acolo am fost eu găzduit, împreună cu alți invitați, cei considerați, probabil, mai… studenți, mai puțin mofturoși, ca atare dintre cei mai simpatici. Am avut acolo surpriza deosebit de plăcută s-o reîntâlnesc, de data aceasta în calitate de stareță, pe maica Mariami Samoilă, pe care o știam de la mânăstirea Râmeți (pe atunci numai sora Maria), de unde a venit acum patru ani. Nu puteai să n-o remarci și pe maica Iosifia, o maică oarecum atipică prin comunicarea ei firesc entuziastă, șoferiță de mare clasă, cântăreață remarcabilă de muzică psaltică sau de sorginte populară, cu un umor incredibil, prietenoasă și copilăroasă, deopotrivă. O vrednică și frumoasă mireasă a lui Hristos. Am fost tratați acolo cu atâta frăție și prietenie, încât ne-am propus să revenim.

Lăudabilă implicarea excelenței sale, domnul ambasador Ștefan Tinca, care a asistat la majoritatea manifestărilor, inclusiv la slujba arhierească de duminică. Sâmbătă seara a oferit pentru toți invitații o caldă recepție în frumoasele și distinsele saloane ale ambasadei, o „maison de maître” construită în 1912 de celebrul arhitect belgian Alban Chambon, devenită proprietate a statului român în 1932. Excelența sa este o persoană delicată, iubitoare de cultură, o excelentă gazdă. Știe să fie, deodată, și diplomatul distins și o gazdă extrem de afabilă și de prietenoasă cu fiecare dintre invitați.

Pentru mine, ori de câte ori sunt în preajma mitropolitului Iosif este sărbătoare. Merită cu prisosință apelativul de Mon-seigneur, este un domn al duhului și este domn drag al fiecăruia dintre cei pe care-i păstorește. Frumos, distins, cu delicatețe paternă, elegant în gesturi, cuceritor cu duhul și cu simpla prezență. Simți fără vreo ezitare sau vreo împiedicare, dorința de a-l urma în viețuire liturgică, fie ea în interiorul bisericii, fie în afara ei, în ceea ce atât de inspirat s-a numit liturghia de după liturghie. A fost prezent la toate evenimentele, fără excepție. Cineva, care nu-l cunoștea, tare se mai mira de această jertfitoare smerenie. De obicei ierarhii sunt prezenți la deschiderea festivă, eventual și la închiderea, de același fel, a unor astfel de manifestări. Festivalul a fost frumos presărat cu intervențiile Înaltpreasfințitului în diverse momente, de la deschidere, până la încheiere. Cuvântul său este limpede, la obiect, stâmpărător de sete a duhului. În viziunea distinsului prelat: „Cultura, în jurul Bisericii, izvorând din Evanghelie, este darul frumuseții lui Dumnezeu pentru noi, un dar pe care noi, oamenii, I-l întoarcem lui Dumnezeu. Frumosul nu poate să fie rupt de Dumnezeu, de veșnicie. Dacă frumosul este rupt de veșnicie, nu mai este frumos. Creația întreagă, lumea pe care Dumnezeu ne-a dat-o este frumoasă și prin omul care caută, care vede și care transfigurează frumusețea lumii într-o frumusețe veșnică. ”Existența acestui Festival, precum și reușita remarcabilă a celor cinci ediții ale lui se datorează în mare măsură și rugăciunilor bunului Ierarh și păstoririi sale atente și implicate. Cel puțin așa se văd lucrurile de pe insula Costion.

Și încă ceva: pentru mine împrietenirea cu fermecătoarea Clarisse (8 ani) a fost una din neașteptatele și indescriptibile bucurii cu prilejul acestui Festival. Nu sunt mesageri mai convingători ai lui Dumnezeu întru frumoasă săltare a inimii decât copiii.

Cum remarca Înaltpreasfințitul părinte mitropolit Iosif la închiderea Festivalului, și la această ediție „Frumosul a fost la el acasă”. Așa cum se și cuvine să fie în Biserică.

Se preconizează ca la ediția din anul 2016 o secțiune să se desfășoare la Londra. Eventual și de dorit, fără ca orașele organizatoare de până acum să renunțe la propria lor secțiune de Festival. Doamne ajută !