--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Octombrie 2015, nr. 10 (306), an XXVI (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13-14

Pe urmele Sfinţilor din Elada, pelerinaj mijlocit de ucenicii Părintelui Marcu Manolis

de Iulia Anamaria Mureşan

Deşi atacaţi de criza financiară, membrii comunităţii creştine formate în jurul Ieromonahului Marcu Manolis ne-au lansat și anul acesta invitația de a vizita locurile sfinte care se întind ca niște raze luminoase pe teritoriul elin, risipind continuu negura păgânătății care a domnit acolo cu secole în urmă. Este deja al șaselea an în care surorile Părintelui Marcu, Maria și Ana, găzduiesc în casa lor pelerini români, majoritatea membri ai comunității creștine din Biserica Misionară a Studenților din Campusul Universitar Hașdeu. Pelerinajul s-a desfășurat în perioada 10-19 septembrie și, de data aceasta, călătoria spre Grecia a fost aparte, deoarece i-am avut în mijlocul nostru și pe tinerii greci care au luat parte la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din perioada 4-7 septembrie, la Cluj.

Așadar, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, pelerinii așteptau cu bucurie autocarul care avea să-i ducă în țara mărginită de Mările Ionică și Egee și mult iubită de către creștinii ortodocși pentru mulțimea de sfinți ale căror moaște le adăpostește. Drumul spre Grecia a fost presărat cu rugăciune și cu voie bună. I-am avut în mijlocul nostru pe Părintele Emil Velican, fost membru al ASCOR Cluj și actual preot paroh la biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din localitatea Petrila-Brad, județul Hunedoara, împreună cu preoteasa Carmen Velican. De asemenea, în multe din zilele pelerinajului, ne-au însoțit Părintele Daniel Terpea, preot român stabilit în Grecia, și soția dumnealui, doamna Luminița.

Drumul spre Atena – presărat cu frumoase priveliști ale naturii și cu popasuri duhovnicești

După ce am traversat România și Bulgaria, care ne-au încântat cu peisajele lor, am ajuns așadar și în frumoasa Eladă, spre bucuria tinerilor greci, dar și a noastră. Însă, până să ajungem la Atena, unde aveam să fim cazați, am trecut și pe la Biserica de pe Valea Tempi, unde se află moaștele și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Paraschevi, cunoscută pentru numărul mare de tămăduiri pe care aceasta le-a făcut, mai ales în cazul bolilor de ochi. Biserica este săpată în stâncă, iar lângă ea se află și un izvor, a cărui apă este vestită pentru proprietățile sale vindecătoare. Pe urmă, am poposit și la Mănstirea Kato Xeni, unde se află o parte din brâul Maicii Domnului, un papuc ce a stat la moaștele Sfântului Spiridon și multe alte sfinte moaște. Pe urmă, ne-am continuat călătoria.

Drumul spre Atena a fost lung, însă am avut ocazia să admirăm frumoasa vegetație mediteraneană – lanuri de bumbac, planații de măslini, leandru și multe specii de arbori. Ne-au impresionat de asemenea fălnicia munților și întinderea apelor mărilor. Toate acestea aduceau aminte de Marele Ziditor și trimitea la versete din Psalmi. Pe când ne apropiam de destinație, ni s-a comunicat și orarul pelerinajului. Ca de obicei, ne-a fost rânduit să participăm zilnic la Sfânta Liturghie însă, spre deosebire de alți ani, aveam ocazia să participăm la multe dintre ele chiar la mănăstirile pe care urma să le vizităm. În plus, ni se oferise ocazia de a fi cazați o noapte la mănăstirea unde se află moaștele Sfântului Patapie, în regiunea Loutraki, iar la întoarcere urma să dormim la mănăstirea din Filiro, aproape de Salonic. Aceste vești, precum și amintirea mănăstirilor cărora aveam să le trecem pragul, ne-au bucurat foarte mult.

Acasă la Părintele Marcu Manolis

În seara zilei de 11 septembrie, am ajuns la Atena. Înainte însă de a merge la Casa Iubirii – casa unde locuiesc cele două surori ale Părintelui Marcu Manolis (un grup de pelerini din Polonia au numit astfel casa unde sunt cazați pelerinii străini), am trecut pe la Biserica ce are hramul Sfântul Gheorghe. Este o biserica simplă, dar bogată, în care a slujit Părintele Marcu Manolis; aceasta adăpostește de mulți ani o bucățică din lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele mai multor sfinți, iar de curând, o parte din moaștele frumos mirositoare ale unui nou mucenic și o icoană de mici dimensiuni a Maicii Domnului, sculptată în lemn, din care izvorăște mir. La început, parohia era foarte săracă și cuprindea puține familii. Însă dragostea față de Adevăr și față de oameni a Părintelui Marcu a făcut ca în jurul ei să se adune din ce în ce mai mulți credincioși. În zonă și-au construit case din ce în ce mai mulți ucenici ai acestuia, alcătuind astfel o mare comunitate, strâns unită, avându-L în mijlocul ei pe Domnul Hristos. În curtea bisericii se află și mormântul Părintelui Marcu, cel care a pus bazele acestui tip de pelerinaje. În numele iubirii de străini, acesta a început, în urmă cu aproximativ 10 ani, să invite în casa lui grupuri de creștini din țările ortodoxe și de a le oferi astfel șansa să se închine la moaștele multor sfinți, pe care Grecia le păstrează ca pe un scump odor. După trecerea sa la Domnul, surorile lui și întreaga comunitate au continuat lucrarea părintelui Marcu. Așa se face că am ajuns și noi să vizităm locurile sfinte din Grecia. Pelerinii s-au închinat și s-au rugat acolo, aducând fiecare, după puteri, mulțumiri pentru a fi primit acest mare dar.

Liturghie la Mănăstirea Nea Makri, alături de Sfântul Eferem cel Nou

Următoarea zi am participat la Liturghie tocmai la Mănăstirea Buneivestiri din Nea Makri, unde se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou. Această apropiere de Sfântul Efrem i-a bucurat pe mulți dintre noi. A fi atât de aproape de moaștele sale, în niște momente atât de importante precum cele din cadrul Liturghiei, ne-a ajutat să prețuim mai mult prezența noastră acolo. După Liturghie, ne-am rugat împreună în jurul raclei, citind paraclisul închinat sfântului de pe Colina Neprihăniților. În incinta acestei mănăstiri se află și mormântului pictorului Fotios Kontoglu, cel care a realizat prima închipuire a Sfântului Efrem, având ca model însuși prototipul icoanei, care i s-a arătat în vedenie vreme îndelungată, până la finalizarea lucrării.

Mănăstirea Pantokratoros – locaș care adăpostește mulțime de sfinte moaște

În cea de-a doua parte a zilei am vizitat Mănăstirea Pantokratoros, zidită pe locurile în care au fost martirizați zeci de monahi. În timpul lucrării de înălțare a unei noi biserici pe ruinele celei vechi, au fost descoperite o mulțime de sfinte moaște întregi. Ni s-a dat astfel șansa de a ne închina înaintea a cinci racle ce adăposteau o mare comoară duhovnicească, adevărate surse de vindecare sufletească și trupească.

Turul Atenei – descoperirea sfinților din capitala elenă

În cea de a treia zi a pelerinajului, duminică, am asistat la Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Dionisie, unde cei din strană au avut ocazia să cânte alternativ cu psalții locului. Am avut parte, așadar, de o Liturghie bilingvă, fapt ce i-a bucurat foarte mult pe frații greci prezenți. Mai târziu, am vizitat frumoasa Atenă. Ceea ce frapează la acest oraș este coexistența elementelor reprezentative ale Greciei Antice cu cele ale Greciei moderne. Este impresionant cât de bine s-au păstrat anumite clădiri reprezentative din vechime. Acestea se înfățișează ca o presărare a unor frânturi de istorie în actualitate, ca și cum ar vrea să ne aducă mereu aminte de ceea ce a fost cândva.

Două dintre obiectivele principale pe care le-am văzut au fost Areopagul și Acropolele. Deși zona a suferit multe modificări de-a lungul timpului, a fost cu adevărat cutremurător să pășim pe urmele Sfântului Apostol Pavel pe locurile de unde L-a făcut cunoscut elinilor pe Domnul Hristos. Ne aflam la cumpăna dintre două credințe: una care era pe cale să moară și alta, care se năștea în inimile și cugetele grecilor în urmă cu aproape 2000 de ani. În ciuda trecerii timpului, momentele acelea păreau a fi foarte recente. Pe Areopag, grupul a intonat mai multe cântece închinate Sfinților Apostoli și Maicii Domnului.

Am vizitat de asemenea și Catedrala Metropolitană, unde se află moaștele Sfintei Filofteea, ocrotitoarea orașului, precum și biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, unde se află moaștele Sfântului Nicolae Planas. În drum spre această biserică, am avut ocazia și să urmărim schimbul de gardă din fața Palatului Parlamentului.

În mijlocul comunității formate de către Părintele Marcu Manolis

Seara ne-am bucurat de ospitalitatea comunității gazdă, luând parte alături de o parte din membrii săi la cină, în arhondaricul de lângă biserica Sfântul Gheorghe. Pe chipurile lor se citea o bucurie și o vioiciune greu de descris în cuvinte. În ochii lor sclipeau scântei de viață, în ciuda vârstei înaintate a multora dintre dumnealor. Era o atmosferă vie, care emana libertate și, în același timp, unitate.

Întâlnire în duh cu Sfântul Porfirie, Sfântul Ioan Rusul, Cuviosul David și Părintele Iacob Tsalikis

Luni, cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci, am luat parte la Liturghie în biserica Mănăstirii înființate de către Sfântul Părinte Porfirie la Milesi. Pe urmă, am vizitat chilia sfântului și am admirat plimbarea agale a vestitului său papagal, care știe să spună Rugăciunea inimii, obicei pe care l-a preluat de la stăpânul său. Ne-am întâlnit din nou cu acele sclipiri care emanau un puternic suflu de viață – de data aceasta, pe chipurile brăzdate de timp ale maicilor de la mănăstire.

De acolo am pornit spre Insula Evvia, unde aveam să vizităm Mănăstirea Makrimallis, a cărei biserică adăpostește capul Sfântului Partenie al Lampsacului, renumit pentru darurile sale de a tămădui cancerul și de a izgoni demoni. Apoi, ne-am îndreptat spre biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Ioan Rusul. Ajunși acolo, ne-am bucurat din nou de o ședere mai îndelungată în jurul raclei, astfel încât fiecare să aibă timp suficient să-i spună sfântului necazul, durerea, dorința, mulțumirea ori bucuria! Ne-a uimit din nou felul în care s-au păstrat sfintele moaște. Ne-a uimit să vedem că la una din icoanele sale se aflau atârnate o sumedenie de medalii obținute la Jocurile Olimpice. Pe semne că Sfântul Ioan Rusul e ajutătorul sportivilor.

După ce am luat prânzul în părculețul de lângă biserică, am pornit spre Mănăstirea unde se află moaștele Sfântului David din Evvia, precum și mormântul și chilia Părintelui Iacob Tsalikis. La icoana Sfântului David se aflau multe perechi de cârje și un corset medicinal, lăsate acolo de către cei pe care sfântul i-a vindecat. Știm că Părintele Iacob avea mare evlavie la acest sfânt și, de multe ori, când mergea la spital să-i viziteze pe cei bolnavi, lua cu el și capul Sfântului David, având mare nădejde că el îi va face bine, iar nădejdea lui nu era rușinată.

Chilia Părintelui Iacob este împânzită de icoane. Tot acolo se află rasele sale, toiegele, încălțămintea și o parte din obiectele personale, unul dintre ele fiind și ceasul său deșteptător, care a încetat să mai bată în clipa în care Părintele Iacob a trecut la Domnul. Un alt obiect, care vorbește despre smerenia părintelui, este un scăunel de mici dimensiuni, pe care acesta îl folosea pe post de birou. După vizitarea chiliei, pelerinii au avut ocazia să asiste în continuare la slujba vecerniei și să asculte cântarea lină și odihnitoare a monahilor de acolo. Înainte de plecare, am primit și noi marele dar de a ne închina cinstitului cap al Sfântului tămăduitor David.

Pe meleagurile Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Patapie

Am avut surpriza ca marți dimineață să participăm la Liturghie pe un munte, unde se afla o mică bisericuță cu hramul Sfântul Nichita Gotul, care era prăznuit tocmai în acea zi de 15 septembrie. Gazdele ne-au explicat că grecii aveau mai demult obiceiul să construiască mici bisericuțe în zonele muntoase. Într-adevăr, în acea regiune erau patru astfel de bisericuțe. Și acolo am avut ocazia de a da răspunsurile la strană, întrucât a slujit și Părintele Emil Velican. Comuniunea cu natura a fost foarte vădită. În bisericuță abia dacă încăpeau cei trei preoți slujitori, drept pentru care credincioșii erau afară, răsfirați printre copaci. Tot pe acel munte, la o oarecare distanță de bisericuțe, se puteau observa ruine de chilii locuite cu ani în urmă de către pustnici.

De acolo ne-am îndreptat spre Patra, pentru a ne închina cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei. Tot acolo am putut vedea și o parte din crucea pe care acesta a fost răstignit. Biserica fiind foarte mare, de oriunde te-ai fi aflat, se puteau auzi ecouri ale cânturilor pe care pelerinii le intonau lângă moaștele Sfântului Apostol Andrei, ca o mulțumire pentru întreaga sa nevoință, dar mai ales pentru că a avut râvna de a merge și pe meleagurile Scythiei Minor și pentru curajul de a-L face cunoscut pe Domnul Hristos și strămoșilor noștri geto-daci.

Următorul popas avea să fie la Mănăstirea Sfântului Patapie, de lângă orașul Loutraki, situată la o altitudine de 700 de metri, în Munții Geraneia. Acolo se află moaștele întregi ale Cuviosului Patapie, cunoscut pentru darul de a vindeca diverse boli, printre care și cancerul. Tot acolo se află și capul Sfintei Ipomoni, mama împăratului Constantin Paleologul, ultimul împărat bizantin, și o parte din moaștele Sfântului Nikon. Pelerinii au rămas acolo peste noapte, urmând ca a doua zi, la revărsatul zorilor, să se îndrepte spre biserica Mănăstirii, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie. Au slujit Părintele Daniel și Părintele Emil, iar răspunsurile la strană au fost date atât de maici, cât și de către o parte din pelerinii români. Acolo am fost primiți și tratați cu multă dragoste și căldură. Chiar dacă nu cunoșteau bine limba engleză și nu puteam comunica verbal, Maica stareță Hrisovalanta și Maica Arsenia ne-au înconjurat mereu cu zâmbete și scurte plecăciuni, asigurându-se mereu să ne fie bine.

De la Mănăstirea Sfântului Patapie, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Sfintei Cruci, așezământ monahal dispus, din punct de vedere arhitectural, sub formă de cruce. Grecii au obiceiul ca la praznicul Înălțării Sfintei Cruci să împodobească acest semn al biruinței cu busuioc. Ei bine, la această mănăstire am avut ocazia să vedem o cruce înconjurată de tufe de busuioc măsurând aproape doi metri. Pe urmă, am vizitat o Mănăstire din zona Megara, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, unde se află mâna stângă a Cinstitului Înaintemergător.

Insula Eghina – loc de mângâiere din partea Sfântului Nectarie

Joi dimineața am asistat la Liturghie la o biserică din portul Pireu, iar de acolo am pornit cu feribotul spre insula Eghina. Am vizitat o mănăstire unde se află o icoană a Maicii Domnului descoperită în chip minunat și care s-a dovedit a fi un adevărat izvor de tămăduiri. Pe piatra pe care a fost ținută o vreme, după ce a fost descoperită, s-a format o cruce, pe care clericii au văzut-o după ce au luat icoana de acolo pentru a o muta în biserică. Pe urmă, am vizitat Mănăstirea Sfântului Mina, iar apoi Mănăstirea Sfânta Treime, întemeiată de Sfântul Nectarie. Acolo am avut iar prilejul de a sta mai mult în biserica unde a slujit Sfântul Nectarie și unde se află moaștele sale, iar apoi un răgaz îndelungat de a ne odihni sufletele în incinta mănăstirii.

Călătoriile cu feribotul spre și dinspre insula Eghina au fost și ele un real pelerinaj, deoarece ne-am întâlnit cu Dumnezeu prin zidirea Sa: marea, munții, insulițe răsfirate pe întinsul apelor, dar și pescărușii, pe care ne-a fost drag să-i hrănim. Peisajul era oglinda unor versete din psalmi.

În drum spre casă, popas la Mănăstirea Suroti și Mănăstirea din Filiro, dar și la Tesalonic

Vineri dimineața, după ce am participat la Liturghie, am lăsat în urmă draga familie Manolis și pe toți atenienii care ne-au sprijinit în acest pelerinaj și am pornit spre Salonic. Acolo aveam să vizităm biserica Mitropoliei, unde se află moaștele Sfântului Grigore Palama, biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir, precum și cele unde sunt moaștele Sfântului David al Salonicului, ale Sfintei Teodora, ale Sfântului Ierarh Vasile cel Nou și ale Sfintei Mucenițe Anisia. Însă, până să ajungem la Salonic, am petrecut puțin timp și în fața porților Mănăstirii de la Suroti, unde se află mormântul Sfântului Paisie Aghioritul. Dat fiind că mănăstirea este închisă în zilele de vineri, șansele de a fi lăsați să intrăm erau mici. Totuși, cu nădejde în suflet, pelerinii au început să spună acatistul Sfântului. Șoferii deja întorseseră autocarul pentru a fi pregătiți de plecare de îndată ce vom termina rugăciunea. Însă, ce să vezi? Când am ajuns la condacul al șaselea, porțile s-au deschis! Prin urmare, am fost lăsați să terminăm acatistul lângă mormânt și să ne închinăm. Ba pe deasupra, am primit în dar și iconițe cu Sfântul Paisie.

De acolo ne-am îndreptat spre Mănăstirea din Filiro, unde maicile ne așteptau cu masa pusă. Dar, mai presus de ospățul trupesc, a fost cel sufletesc, fiindcă acolo se află părți din moaștele Sfinților Rafail, Nicolae și Irina și un set de veșminte ale Sfântului Ierarh Nectarie. Biserica este pictată foarte frumos. Mulți dintre sfinți apar zugrăviți în mărime naturală. Dintre frescele mai deosebite, amintim icoana Sfintei Irina din Hrisovalant, cea a Sfinților Rafail, Nicolae și Irina și scenele ce redau martirajul acestora. Maica Stareță ne-a încredințat că Sfântul Rafail ne va ajuta grabnic în vindecarea bolilor sufletești, dar și în orice situație, numai să-l rugăm.

Următoarea zi, sâmbătă, și ultima din cadrul acestui pelerinaj, am ajuns și la Salonic și ne-am bucurat de întâlnirea cu Sfinții menționați mai sus.

Drumul spre casă a fost lung, însă presărat cu multe bucurii. Fiecare dintre noi a împărtășit cu restul grupului impresii cu privire la ce s-a întâmplat zilele acestea în Grecia. Una dintre doamnele care a fost cu noi ne-a spus că, încă de dinainte de a veni spre Grecia, avea o durere mare de la cot în sus, încât abia își putea pune geanta pe umăr. S-a făcut cu apă din izvorul de lângă biserica Sfintei Paraschevi și, după câteva ore, nu a mai simțit nicio durere. De asemenea, doamna avea o problemă la ureche și simțea o presiune în cap. Aceasta a povestit că după ce a plecat de la Mănăstirea Sfântului Nectarie, a simțit o eliberare a acelei presiuni. O altă fată ne-a spus cum, ca prin minune, nu i-a fost deloc rău pe autocar, deși are probleme de acest fel de când era copil.

Nu pot fi trecute cu vederea dragostea și atenția gazdelor și cu atât mai puțin atitudinea tuturor celor care au contribuit la bunul mers al acestui pelerinaj și care au avut grijă să nu ne lipsească nimic. În ultima seară petrecută în Casa Iubirii, au venit la cină mulți dintre cei care au sprijinit această activitate, însă erau așezați mai în spate, într-o zonă mai retrasă, unde lumina de pe terasă pătrunde mai greu. Toți acești pomi își acopereau bine roadele cu frunzele smereniei.