'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

”Din zei de-am fi scoborâtori

C-o moarte tot suntem datori”

(G. Coșbuc)

Cuvintele din motto ale poetului nostru năsăudean sunt scrise pe spatele crucii mormântului Părintelui Augustin Pop. În seara de 10 octombrie 1944 moartea l-a păsuit, dar ni l-a răpit pentru totdeauna într-o zi geroasă de 8 martie 1985.

P.C. Părinți, Onorat auditoriu,^[*]

Ne-am adunat și astăzi în sfânta noastră biserică să ne rugăm împreună pentru odihna sufletului Părintelui nostru Augustin și a celorlalți șase, uciși în acea nefastă seară de octombrie, de acum 71 de ani, să rememorăm acele vremi.

Pentru că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei și mărturisirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, m-am gândit că la comemorarea aceasta, de 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a Pr. Augustin Pop, ar fi potrivit să ne reamintim în acest spirit realizările celor 47 de ani de păstorire în parohia Mijloceni, sat pe care l-a iubit, de care s-a atașat, pe care nu l-a părăsit nici în vremuri de răstriște și nici după moarte.

”În timpul din 1926-1940 - citez din Amintirile lui, consemnate la 1 decembrie 1980 - a fost o epocă de aur pentru mine și parohia mea că mi-am putut desfășura activitatea mea religioasă și național-patriotică după cum am dorit, pentru ridicarea parohiei și a neamului nostru. Dar ne-a venit și un răstimp greu și cu multe suferințe, în anii 1940-1944, sub ocupația vremelnică și nedreaptă a hortiștilor unguri. A trebuit să răbdăm multe suferințe și umiliri. În acești 4 ani a trebuit să stagnez activitatea mea, reducând-o strict numai la cele religioase, dar și acelea mai reduse.

Am fost mereu hărțuit și batjocorit că am fost prea mare român și că nu le-am dat prea mare atenție lor și la acțiunile lor. Din cauza aceasta am fost pedepsit cu domiciliul forțat la casa parohială. Nu aveam voie să plec de la locuința mea prin sat, pe la bolnavi, decât cu gardă de învățători unguri, ca mai târziu să fiu arestat și deportat cu mai mulți intelectuali și țărani la Bistrița în închisoare, mai pe urma la Prundul Bârgăului în închisoarea cazărmilor”.

Ce a urmat se știe. După război și-a continuat activitatea până în 31 octombrie 1973, când a fost pensionat. Cât timp i-a mai permis sănătatea șubrezită, a participat la Sfânta Liturghie și la înmormântări, unde era mereu invitat, alături de ceilalți preoți.

Am găsit în arhiva personală câteva documente olografe care se referă la activitatea lui de preot, structurată în patru capitole, pe care le voi respecta și eu în cele ce urmează:

I. Activitate religios-morală

Citez: ”…am săvârșit Sfânta Liturghie cu cea mai mare evlavie, urmată totdeauna de o Sf. Predică de învățătură după textul Sf. Evanghelii. Am botezat în timp și fără timp pe toți copiii nou născuți în acest interval, cu fastul cuvenit. Am cununat perechile doritoare de a întemeia noi familii, explicându-le însemnătatea Sfintei Taine. Am cercetat pe toți bolnavii suferinzi pe pat, împărtășindu-i cu Sfintele taine și mângâindu-i prin rugăciuni. Am îngropat prin ruga Sf. Prohod pe toți cei chemați la Tatăl Ceresc, de la leagăn până la cei mai bătrâni, urmată cu predica funebrală de mângâiere și întărire în dreapta credință pe cei rămași în urma lor. Am ieșit în țarini pentru a le sfinți după obiceiul locului… Am sfințit Troițe… arătând credincioșilor însemnătatea Crucii și puterea ei și jertfa mare a lui Dumnezeu, aduse pe cruce pentru noi”.

Pentru ridicarea vieții religios-morale a satului a înființat, în 1929, Reuniunea de femei Sf. Maria și Oastea Domnului în 1931. Cu concursul soției, învățătoarea Rafila Pop, a aranjat multe șezători religioase, culturale și naționale. A predat religia în școală, insuflându-le copiilor dragostea de Dumnezeu și țară. Putem adăuga tot aici și instruirea practică a școlarilor din clasele mari în altoirea pomilor, în creșterea și înmulțirea stupilor, dându-le acestora lecții teoretice și practice.

II. Activitatea administrativă

A întocmit registre și matricole, înregistrând, în mod cronologic, toate actele necesare, atât în Mijloceni cât și în Suseni, unde a fost administrator doi ani (1927, 1928) și a edificat casa parohială în roșu. A gestionat aceeași situație în Joseni, între 19 ianuarie 1942 și 15 februarie 1944, cât timp preotul Ioan Buzdug a fost în detenție. Împreună cu Ionel Pahome, epitrop și Toader Galben, consilier, s-a ocupat de achitarea datoriei pentru construirea școlii, înlăturând un mare proces.

Cu concursul credincioșilor (să nu uităm că era în plin război) a dotat și a împodobit biserica, înlocuind lucrurile vechi și uzate prin donații.

III. Activitatea epitropească

În parohia Mijloceni primii ani de preoție i-a dedicat renovării școlii, 1928 și schimbării majore a formei bisericii, adăugându-i patru turnuri mici și înălțând pe cel mare. Tencuiala a fost schimbată complet în exterior, iar în interior a fost pictată după posibilitățile de atunci, din anul 1930.

A fost președintele comitetului școlar și membru în consiliul comunal, implicându-se în tot ceea ce ținea de bunul mers al școlii și comunei (în acei ani, Mijloceniul era comună de sine stătătoare). A conlucrat și cu centrul premilitar, instruind corul tinerilor, ținând servicii divine și conferințe. Și-a dat concursul la efectuarea recensămintelor din 1930, 1941 și 1947. După război a participat la construirea Căminului cultural cu brațul și cu mintea, de asemenea, la înființarea cooperativei de consum, unde era acționar. De câte ori a fost necesar a muncit alături de săteni pentru a ridica diguri care să apere biserica și casa parohială de viiturile puternice.

IV. Activitatea culturală

Dispunând de voci excepționale, în 1927 a înființat în parohie primul cor bisericesc pe 4 voci, din care ulterior s-au desprins alte formații: corul tineretului, al premilitarilor, al Reuniunii. Corul din Mijloceni a cântat în această biserică la toate Sf.Liturghii până la adânci bătrânețe, a participat la sfințiri de biserici(Catedrala din Bistrița, bisericile din Cușma, Livezile, Viile Tecii, Sângeorz Băi, Năsăud, Bistrița-Bârgăului), la adunări preoțești, la depunerea jurământului regimentului de grăniceri (1935), la concursuri și spectacole cu caracter patriotic, la colindat, la sfințirea Troiței martirilor din Prund, în 1945. Ca o încununare a valorii și activității bogate, a fost invitat să cânte la radio București în 1940, dar războiul și ocupația Ardealului le-a oprit ascensiunea. Și în Joseni, în condițiile grele din timpul războiului, a înființat și instruit un cor pe 4 voci. Sub directa lui îndrumare s-au format cel puțin 10 tineri cântăreți la strană din Mijloceni, Joseni, Suseni și alte sate ale județului.

Recunoscându-i meritele P.S. Episcop Nicolae Colan l-a distins în 1947 cu brâu roșu, iar P.S. Episcop Teofil Herineanu, în 1963, i-a acordat titlul de iconom stavrofor cu cruce. A mai fost distins și cu medalia jubiliară de 30 de ani de la eliberarea Patriei, în 1974.

Celor 4 capitole în care și-a împărțit activitatea eu aș adăuga un al 5-lea, pe care l-a omis, cred eu, din modestie: donațiile pentru biserică.

Începând cu 1928 sunt menționate în Cartea de aur, aproape anual donații de: icoane, cărți de cult, pentru strană și bibliotecă, odăjdii, ștergare pentru icoane, fețe de masă, covoare. I-a îndemnat și pe credincioși să facă donații și le-a facilitat cumpărarea de cărți religioase: Biblia, Psaltirea, Ceaslovul, Viețile Sfinților etc.

După război biserica a rămas cu un singur clopot funcțional. Împreună cu părinții mei, în 1954, a refăcut clopotul cel mic, de 75 kg, care era spart, adăugându-i încă 56 de kilograme.

În 1959 a donat singur clopotul cel mare de 360 de kilograme. Ambele clopote au fost urcate în turn cu ajutorul sătenilor, sub directa lui îndrumare, după sfințirea lor, în biserica arhiplină, de către un sobor de preoți, avându-l în frunte pe Părintele Protopop de atunci. La una din sfințiri a participat și Pr. Liviu Galaction Munteanu, fost Profesor și Rector al Academiei Teologice din Cluj, întemnițat, ulterior, de regimul comunist la Gherla și Aiud, de unde a plecat la Domnul în 1961. A donat și tot materialul necesar zugrăvirii bisericii, în 1963.

”Ceea ce am făcut - cf. Darea de seamă din 15 februarie 1944 - n-am făcut din dorul de laudă și mărire, ci după lozinca dată nouă, la absolvirea Academiei Teologice din Sibiu, de fostul nostru de atunci și mult iubit profesor Nicolae Colan: «slujba ta fă-o deplin».

În încheiere aș adăuga cuvintele Apostolului Pavel din Epistola a II-a către Timotei, capitolul 4 versetele 7 și 8: “Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. / De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, el Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea lui”.

---

^[*] Această alocuțiune a fost rostită de către doamna profesoară pensionară Maria Volbură cu prilejul parastasului și comemorării părintelui Augustin Pop, în data de 8 octombrie 2015, în biserica din Mijlocenii Bârgăului.