'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Mai multe Săptămâni din vara anului 2014 le-am petrecut în satul Ciuguzel, satul matern al soției mele, din comuna Lopadea Nouă, Alba.

În multe dimineți, înainte de răsăritul soarelui porneam în drumeții fără țintă, simțind aerul curat și frumusețea a ceea ce Ioan Alexandru numea "dealul nostru molcom transilvan".

În acea vreme, în liniștea care putea fi simțită fizic, îmi treceau multe prin gând sau, cum spusese Octavian Goga, "nu câte-au fost îmi vin în minte/ ci câte-ar fi putut să fie".

Mi-am amintit de prima întâlnire cu Ciuguzelul, cred în Iarna 1969, cu noroaiele absolut incredibile, dar și cu oamenii buni, generoși, primitori.

Atunci am cunoscut pe Aron și Maria Marina, bunicii soției mele, care au fost prima mea întâlnire foarte personală cu "țăranul" român. Oameni pe care îi iubesc și respect la superlativ.

Apoi am legat prietenie cu diferiți locuitori și vecini. La întâmplare numesc pe "verii" Laurian și Toader, pe Ica și Niculae Jambor, pe vecinul Vasile, pe Silviu și Marioara, pe Marta, pe Unchiul Ion Toma și pe feciorul lui Lia și soția lui Anica, pe "finii" Mircea și Sanica Suciu și încă mulți alții.

Speciale sentimente am pentru Părintele Valer Gherghel, un maramureșan temperamental, cu solidă cultură teologică și superbă voce liturgică, un om "fierbinte". Sub păstorirea lui, cimitirul și proprietățile bisericii au fost puse în bună ordine, iar Biserica a fost practic reclădită, repictată și înzestrată cu instalație de încălzire și aer condiționat.

În acei ani infrastructurile din Ciuguzel, drumuri, alimentarea cu apă etc. erau efectiv la nivelul evului mediu, deci inexistente. În anii '90 ai veacului trecut, satul a fost lovit de o alta pacoste.

O parte din hotarul satului, inclusiv aproape tot hotarul forestier, au fost "retrocedate" unui tinerel haotic, descendent al familiei Banffy. Era un act nedrept. Căci toti proprietarii maghiari din Transilvania, afectați de reformele agrare din România Mare, deci toți până la unul, au fost despăgubiți până la ultimul leu de către Statul Român. Aceasta s-a făcut în urma celebrului proces al "optanților", de la Geneva, în anii '30 ai veacului XX. Grupul juriștilor români la acel proces a fost spectaculos condus de către Nicolae Titulescu. Deci "retrocedarea" pomenită era fără temei legal, un abuz. Am înțeles că acel abuz s-ar afla azi în cercetare și sub semnul anulării. Ar fi un act elementar de dreptate.

Dar satul a trecut cu bine și de acest necaz, iar după anul 2000 progresele făcute au fost efectiv uluitoare. Toate drumurile principale au fost asfaltate sau, minimal, solid pietruite, s-a introdus apa curentă, o multe case sunt conectate la rețeaua telefonică și au băi, cred că aproape toți locuitorii au telefoane celulare și foarte mulți calculatoare pe care le mânuiesc cu dibăcie.

Toate aceste realizări, repet uluitoare, s-au făcut sub mandatul primarului Marian Cătălin Indreiu.

Comuna Lopadea Nouă are aproape două mii și nouă sute de suflete, un hotar întins, și este alcătuită din câteva sate, unele mai mari și altele mici și foarte mici: Lopadea Nouă, Ciuguzel, Beta, Bagău, Asinip, Ocnișoara, Odverem. Este de subliniat că populația este mixtă din punct de vedere etnic, circa 53% sunt Maghiari, și restul Români.

Marele merit al Primarului Marian Catalin Indreiu a fost că a reușit să unească pe toți locuitorii spre lucrarea cea bună. În mai multe feluri, mandatul său ar putea fi oferit ca exemplu pentru felul în care populația mixtă etnic poate și trebuie să colaboreze în gând bun.

Marian Cătălin Indreiu este poate cel mai tânar edil din Alba și poate chiar din România. El și-a început mandatul când avea doar 26 de ani, vârstă la care, cei mai mulți dintre noi abia dacă ies din copilărie. El este absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din Cluj, este căsătorit cu Crina (care dincolo de alte calității este și foarte frumoasă), și ei sunt părinții unui băiat, Sebastian, care duminica slujește ca băiat la altar.

M-am întrebat și mă întreb cum a putut să realizeze atât de multe lucruri tânărul primar, și singurul răspuns pe care l-am aflat este cuprins în cuvântul de început, "motto"-ul pe care îl folosește pagina de Facebook a lui Marian Cătălin Indreiu: "Nu puteți voi urî cât putem noi iubi".

El este un exemplu care ar trebui urmat în România de azi și de mâine.