'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Prin activitatea deosebit de intensă pe care a desfășurat-o în fruntea reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului, între 1921 și 1936 - se poate spune chiar, prin rectitorirea din temelii a acestei eparhii -, episcopul Nicolae Ivan a rămas în istorie ca una din personalitățile românești ale Transilvaniei interbelice.

În momentele cele mai importante ale păstoririi sale - alegerea și instalarea în scaunul de la Cluj, sau la sfințirea Catedralei episcopale, precum și la moartea sa -, episcopul Nicolae a avut în preajmă diferite personalități ale vieții culturale, bisericești sau politice din România acelor ani. În cele ce urmează ne propunem să aruncăm o scurtă privire asupra felului în care ierarhul clujean era văzut prin ochii acestor oameni de seamă sau asupra modului de raportare la aceștia.

Încă de la înființarea unui Consistoriu ortodox la Cluj în 1919 și apoi a Episcopiei propriu-zise a Vadului, Feleacului și Clujului, în 1921, asesorul și apoi episcopul Nicolae Ivan a avut alături pe viitorii membri ai Adunării eparhiale. Menționăm aici doar câteva nume de rezonanță: Ioan Lupaș, Alexandru Lapedatu, Silviu Dragomir, Sextil Pușcariu, Gheorghe Bogdan-Duică. Prin natura demnității pe care a ocupat-o la Cluj, episcopul Nicolae a avut legături cu cei mai înalți demnitari ai statului, membri ai guvernului, deputați, oameni politici, cu regii Ferdinand I și Carol al II-lea și, bineînțeles, cu ceilalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Înființarea episcopiei clujene era văzută la vremea aceea ca o reînviere a vechilor episcopii din zonă, ce funcționaseră sub ocrotirea domnitorilor moldoveni Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Mai târziu, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna de loa Sibiu a lansat ideea înființării mai multor episcopii în Mitropolia Ardealului, între care și una la Cluj, dar din pricina neprielniciei vremurilor, gândul său nu s-a putut pune în faptă. Istoricul Ioan Lupaș socotea, în 1921, cu prilejul alegerii asesorului Nicolae Ivan ca episcop al Clujului, că abia în primii ani de după Marele Război s-a ajuns la împlinirea programului de restituire integrală a ortodoxiei românești și la reînvierea vechilor noastre episcopii, așa cum le plănuise marele organizator Șaguna în cursul nepregetatelor sale lupte pentru reînființarea mitropoliei noastre... Programul lui Șaguna este acuma îndeplinit în parte... Aici, în Clujul care a fost cetatea îngrădirii tuturor libertăților noastre religioase, culturale și politice, prin actul electoral de astăzi, sʼa așezat încă un stâlp puternic pentru templul măreț al culturii noastre religioase, morale și culturale. (Din Cuvântarea deputatului Dr. Ioan Lupaș rostită cu ocaziunea alegerii celui dintâiu Episcop al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, la 28 septembrie 1921).

Ideea continuității vechilor eparhii transilvane a fost subliniată și de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului: Credința strămoșilor noștri din acele părți a fost susținută prin păstorirea unor vlădici din episcopia Vadului, înființată de Ștefan cel Mare și prin episcopia Feleacului, așezată la porțile Clujului, cum și prin episcopia Geoagiului. Astăzi, sub scutul libertății noastre naționale, am strâns aceste episcopii întrʼun nou altar, în episcopia Clujului. (Din Vorbirea Înalt Preasfinției Sale Domnului Mitropolit Nicolae, rostită cu ocazia hirotonirei P.S.Sale Nicolae Ivan de episcop, Sibiu, la 4 decembrie 1921). Cu același prilej, mitropolitul sibian afirma că munca depusă până atunci de noul episcop Nicolae Ivan pe ogorul Bisericii este o garanție a succesului în dificila întreprindere de organizare a proaspăt înființatei eparhii: După lucrările pregătitoare, azi dăm episcopiei Clujului pe slujbașul altarului și păstorul cel nou. Ea își primește un păstor care din tinerețile sale sʼa dedicat în serviciul Bisericii, mai întâi ca învățător, apoi ca preot, ca protopop al tractului Alba-Iulia, apoi ca sfetnic al Consistorului arhidiecezan de aici, iar în timpul din urmă ca prezident al diecezei Clujului. Cred că Prea Sf. Sa, cu bogata sa experiență, va organiza eparhia nou înființată, pentru că nu e lucru ușor organizarea din nou a unei eparhii.

După alegerea și hirotonirea sa ca episcop al Clujului, cu prilejul înmânării cârjei arhierești, regele Ferdinand își exprima și el convingerea că abilitățile de administrator de care a dat dovadă până în acel moment, în slujba Bisericii, îl vor ajuta pe noul episcop clujean să organizeze temeinic tânăra eparhie: Prea Sfințite Părinte Nicolae, buna administrare pe care ai dovedit-o oriunde ți-a fost dat să lucrezi până acum pentru binele Sfintei Biserici, munca neobosită pentru răspândirea culturii sufletești pe care ai desfășurat-o o viață întreagă, ne sunt o chezășie sigură că noua episcopie va avea în Prea Sfinția Ta un vrednic organizator, care va ști să clădească pe temelii sănătoase și trainice acest nou așezământ al credinței strămoșești și al culturei naționale. (Din Cuvântarea regelui Ferdinand I, ținută la 8 decembrie 1921 în Palatul regal din București, cu ocazia investirii cu cârja arhierească a noului episcop al Clujului de către suveran).

Aceeași încredere în talentul organizatoric al episcopului Nicolae Ivan o avea și colegul și vechiul său tovarăș de luptă în chestiunea națională a transilvănenilor, episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei, care a participat la instalarea noului arhiereu clujean în calitate, de reprezentant al mitropolitului Nicolae al Ardealului: Sunt fericit că ți-ai aflat răsplata muncii tale în via Domnului și că eu, vechiul tău tovarăș de luptă și suferință, te pot întroduce în scaunul episcopal. Talentul tău organizator e o chezășie că vei deschide larg drumul propășirii acestei eparhii spre preamărirea lui Dumnezeu și fericirea scumpei noastre patrii. Să nu se clatine genunchele tău în acest drum sfânt! (Din Vorbirea P.S.S. Episcopului Ciorogariu ca mandatar metropolitan, rostită cu ocaziunea întroducerii întâiului episcop al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, la 19 decembrie 1921).

Episcopul Nicolae de la Cluj a îndreptățit încrederea în talentul său gospodăresc a celor ce s-au exprimat în acest sens la urcarea sa în scaun, în 1921. Dovada acestui fapt este sfințirea Catedralei din Cluj în 1933, după ce se îngrijise de reședință pentru episcopie, de sediu pentru Academia teologică de aici și, în general, de organizarea și punerea în funcțiune a noii eparhii. Efortul depus de vlădica Nicolae, timp de zece ani, pentru a vedea sfințită catedrala românilor ortodocși din Cluj, a fost identificat aproape organic, de către Sextil Pușcariu, în alcătuirea zidirii ce s-a târnosit în luna noiembrie a anului 1933: Din ce a fost clădită catedrala între zidurile căreia ne găsim azi? Numai din piatră și fier și iscusința arhitectului? Desigur că nu, ci înainte de toate din spiritul de sacrificiu și din devotamentul pe care nu-l poate da decât adevărata credință în Dumnezeu. Din sacrificiu de Stat în zile grele, din jertfa adusă de credincioși și mai ales din devotamentul acela unic, neobosit și stăruitor al Preasfințitului episcop al Clujului. (Din Cuvântarea D-lui Prof. Sextil Pușcariu la deschiderea adunării generale anuale a „Frăției Ortodoxe Române”, în Catedrala din Cluj, duminică, 5 noiembrie, 1933).

Profesorul Alexandru Lapedatu, membru al Adunării eparhiale a Clujului, era și el de părere că prin rolul asumat și prin munca jertfelnică a întâistătătorului de pe scaunul episcopal clujean s-a ajuns la ceasul sărbătoresc al sfințirii acestui monument al credinței neamului românesc, înălțat în capitala suferinței de veacuri a românilor transilvăneni: Au trebuit însuşirile bine cunoscute ale Prea Sfinţiei Tale – de credinţă şi iubire, de voinţă şi hotărâre, de sârguinţă şi energie, de încredere şi optimism – pentru ca, animând şi stimulând pe toţi, necruţând ostenelile şi oboselile şi nedând odihnă trupului şi spiritului până ce-n fiecare zi nu se îndeplineau cele ce trebuiau să se îndeplinească, s-a ajuns la sfârşitul fericit de azi – la sfinţirea bisericii catedrale a Episcopiei noastre, care este, de la Unire încoace, cea mai grandioasă afirmare materială a poziţiei noastre naţionale în acest oraş şi în această ţară de seculară şi istovitoare asuprire politică şi religioasă.

Pentru aceasta, Prea Sfinţite, noi Vă privim şi Vă socotim ctitor, adevărat ctitor al acestei catedrale, după cum sunteţi ctitor, adevărat ctitor al Eparhiei noastre. (Din Cuvântarea dlui prof. univ. Alexandru Lapedatu, ținută cu prilejul festivităților de la sfințirea Catedralei din Cluj, la 4 noiembrie, 1933).

Cu ocazia sfințirii Catedralei, patriarhul României, Miron Cristea își exprima și el bucuria de a fi martor la acest eveniment într-o zonă în care cu ani în urmă făcuse vizite, ca delegat al Mitropoliei ortodoxe de la Sibiu: Suntem mândri de gospodăria ce sʼa purtat în eparhia Clujului sub conducerea vrednicului episcop Nicolae Ivan, iar măreața catedrală este una din strălucitele dovezi ale acestei cinstite gospodării. Mulțumesc lui Dumnezeu că mʼa învrednicit să petrec în zilele bătrânețelor mele aceste clipe de nemărginită fericire între voi (din Cuvântarea ținută la Cluj în 4 noiembrie, 1933), iar mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, originar din ținuturile Bistriței, deci de pe teritoriul eparhiei clujene, vedea în acest edificiu un simbol al biruinței neamului: Cu inima plină de veselie am venit la sfințirea catedralei ortodoxe din Cluj. Această catedrală e un simbol al biruinței neamului nostru și al Bisericii sale naționale. În sfântă simțire creștinească, Biserica noastră a știut întotdeauna să crească poporul. Noi ne vom pleca smeriți în fața altarului clădit cu atâtea jertfe, recunoscând că mari și minunate sunt lucrurile Domnului. Cerșesc binecuvântarea cerească asupra operei noastre și asupra întregului cler și popor al eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului. (Din Cuvântarea ținută la Cluj în 4 noiembrie, 1933).

Istoricul Ioan Lupaș considera momentul sfințirii catedralei punctul culminant al activității sale ierarhice (a episcopului Nicolae Ivan n.n), ca unul care a știut să desțelenească ogorul părăginit și să întemeieze în scurtă vreme o serie de așezăminte durabile... Sub cupola și la altarul catedralei se vor întâlni, în taina rugăciunilor stăruitoare, sufletele celor adormiți în dreapta credință cu ale celor aflători în viață și cu ale celor ce vor urma după noi (Cluj, 4 noiembrie 1933).

Spicuind din cuvintele contemporanilor referitoare la episcopul Nicolae Ivan al Clujului, am putut vedea că, încă de la alegerea sa ca ierarh, atât Statul cât și Biserica și-au pus în el mari speranțe în ceea ce privește organizarea noii eparhii. Momentul sfințirii catedralei ortodoxe din Cluj, care constituie și încununarea eforturilor depuse ca episcop, demonstrează că ierarhul nostru și-a împlinit cu prisosință menirea, răspunzând în chip strălucit tuturor așteptărilor, fără a se lăsa doborât de greutățile peste care a fost nevoit să treacă, cu toate că se afla la o vârstă înaintată, vârstă la care energia de care a dat dovadă este cu atât mai vrednică de admirație. Admirat de contemporani și cinstit de urmași, vlădica Nicolae își odihnește rămășițele pământești la subsolul catedralei pe care cu atâta trudă a ctitorit-o.

Bibliografie: Alexandru Moraru, Scurt istoric al Eparhiei OrtodoxeRomânea Vadului, Feleacului și Clujului, 1921-2006, Ed. a II-a, Cluj- Napoca, 2006; Revista Renașterea, nr. 45-46 și 47, (XI) 1933; Actele Sinodului ordinar al Eparhiei Vadului și Feleacului ținut la Cluj în anul 1921, Institutul de arte grafice „Ardealul”, Cluj, 1921.