--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2016, nr. 3 (311), an XXVII (serie nouă)
In memoriam
--- pagina: 9

† Părintele iconom stavrofor Grigore Soporan

de Pr. Gheorghe-Dragoş Braica

Duminica, 31 ianuarie a.c., în timp ce în Bisericile noastre se oficia Sfânta Liturghie, după o lungă și grea suferință, pregătit fiind pentru drumul lung, părintele Grigore Soporan a plecat în lumea veșniciei.

Slujba înmormântării a fost oficiată în Biserica “Bunei-Vestiri” din cartierul Iris de către ÎPS Mitropolit Andrei înconjurat de un impresionant sobor de preoți (47), în prezența unei mulțimi de credincioși.

În cuvântul său, ÎPS Mitropolit Andrei a scos în evidență datoriile preotului de a-i primi pe toți credincioșii, a-i asculta, a se ruga pentru ei și de a le da sfatul cel bun, iar lor revenindu-le datoria de a-l asculta și a se ruga pentru el.

Părintele Grigore Soporan s-a născut la 14 martie 1941 în localitatea Năoiu, comuna Cămărașu, județul Cluj. În satul natal face primele patru case, gimnaziul la Cămărașu, Seminarul Teologic la Cluj (1956-1961) și Institutul Teologic de Grad Universitar de la Sibiu, promoția 1965, luându-și licența la catedra de “Morală creștină” cu subiectul “Datoriile față de noi înșine”, având ca îndrumător pe viitorul mitropolit al Ardealului, Nicolae Mladin.

Fiind orfan de ambii părinți a rămas în grija surorii Veronica și a celorlalte două, care l-au întreținut la școală. Lipsit de vorba mângâietoare a mamei sale și sprijinul tatălui său, i-a marcat copilăria perioada de formare, fapt ce mărturisește personal: ”rămas orfan de mamă la vârsta de trei ani și de tată la vârsta de nouă ani, sărac lipit pământului, mititel și slăbuț, speriat și timid până la epuizare, mă găseam suspendat între cer și pământ cu bucuriile mele mărunte. Una dintre ele era retragerea mea între sălciile micului pârâu din spatele grădinii casei părinteşti, aflat în grija surorii mele mai mari, mai ales seara după terminarea treburilor gospodăreşti, pentru a cânta, nevăzut de nimeni, cântări bisericeşti învăţate de la părintele în biserică şi în timpul pelerinajelor făcute cu mai mulţi consăteni la Mănăstirea Nicula”[1].

La traumele copilăriei sale sufletești s-au adăugat și cele de ordin fizic, fiind diagnosticat cu “scleroză amfiotrofică”.

În timpul școlii gimnaziale urmată la Cămăraș, preotul satului Ioan Graure, i-a descoperit vocația preoțească, l-a pregătit pentru examenul de intrare la Seminar, reuşind pe primul loc, și l-a susținut financiar atunci când familia nu avea posibilitatea de a o face. În casa părintelui său sufletesc și-a petrecut o parte din vacanțele sale. Legăturile părintelui Grigore cu mentorul său au devenit atât de apropiate încât i-a devenit naș de cununie uneia din fiicele sale și de botez copiilor ei.

După încheierea studiilor, pentru a “scăpa” de preoție s-a refugiat profesor de limba latină la liceul din Sărmaș (1 octombrie 1965-1 aprilie 1966), de unde a fost concediat de autoritățile de atunci pentru că frecventa Biserica. La cele întâmplate, părintele Ioan Graure i-a spus: ”Grigore, ăsta e un semn de la Dumnezeu că este timpul să te preoțești. O iei pe Emilia de soție, vă cununați și... la hirotonie”[2]. Așa s-a și întâmplat. La 28 mai 1966, la o lună de la cununia religioasă cu Emilia, arhiepiscopul Teofil - care i-a acordat și el sprijin financiar în timpul studenției - l-a hirotonit preot.

După hirotonie a activat în următoarele parohii: Sânmărghita, comuna Mica (1 iunie 1966-1 iunie 1967), Sântioana (1 iunie 1967-1 februarie 1974), Țaga (1 februarie 1974- 1 mai 1982). Aici a reușit să realizeze pictura bisericii. De la Țaga a fost transferat la Parohia “Buna-Vestire” din municipiul Cluj-Napoca, cartierul Iris (1982 – 1 august 2010). În timpul păstoririi sale, împreună cu părintele Dumitru Nan s-a pictat biserica (2002-2004) de către Tuluc Damian și resfințită la 10 octombrie 2004 de către Preasfinția Sa Episcop-Vicar Vasile Someșanul. Cu acest prilej a primit și distincția de iconom stavrofor, după ce la Țaga o primise pe cea de iconom (brâu roșu).

Timp de aproape cincizeci de ani a slujit Biserica lui Hristos, remarcându-se printr-o înaltă ținută pastoral-misionară. Plin de zel și râvnă apostolică a vestit cuvântul lui Dumnezeu, cu timp și fără timp.

Era înzestrat de Dumnezeu cu tact pastoral aparte, împărtășind bucuriile și necazurile cu turma încredințată lui. În perioada activității sale a mângâiat multe suflete întristate. Modelul lui de preot a fost cel zugrăvit de scriitorul francez Lamartaine (1790-1869) într-una din scrierile sale: ”În fiecare parohie, zicea el, este un om care este al tuturor, pentru că e părintele sufletesc al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele mai solemne ale vieții; care ia pe om de la sânul mamei sale și nu-l lasă decât la mormânt; care binecuvintează ori sfințește leagănul, nunta, patul morții și sicriul... pe care necunoscuții îl numesc părinte, la picioarele căruia creștinii merg a depune mărturiile lor cele mai intime... mângâietorul tuturor, al cărui cuvânt cade cu autoritatea unei misiuni dumnezeiești. Acest om este preotul”. Acesta a fost Grigore Soporan.

Mic de statură, dar mare la suflet. Fire blândă cu un suflet bun. De o subtilitate -în vorbire - greu de descifrat datorită sufletului rafinat – pozitiv. Aluziile pe care le făcea în discuțiile purtate cu partenerii de dialog uneori îți cereau un răgaz pentru a înțelege, alteori rămâneau nedeslușite ceea ce denotă spiritul său ascuțit.

Mereu era văzut în cetate cu nelipsita lui plasă care-l însoțea și-i confirma și calitatea sa de “pater familias” pentru Alexandru, Mariana și Gabriel.

Spiritul de solidaritate colegială prelungită și de prietenie al promoției 1965 a determinat-o pe aceasta să hotărască ca primul cununat să fie naș celui de al doilea și așa mai departe. În spiritul acestei înțelegeri, colegul său Dumitru Nan a devenit naș de cununie și de botez copiilor săi, Matei Popovici (Cluj-Napoca) lui Nicolae Lupu din Scărișoara, Județul Alba, și Ștefan Liviu, vicarul Arhiepiscopiei Clujului, lui Matei Popovici.

După o muncă de o viață cu încercări și succese, cu neajunsurile copilăriei sale și bucuriile vieții, Grigore Soporan și-a încheiat călătoria pământească fiind așezat în Cimitirul parohiei Cordoș, unde și-a pregătit din vreme locul de odihnă în așteptarea învierii sale și a tuturor celor care cred și-L mărturisesc pe Hristos.

Dumnezeu să-l odihnească!



[1] Ioan Graure, “Cinstirea Părinților”, Editura Eurocarpatică, Sf. Gheorghe, 2008, p. 31.

[2] Op. cit., p. 33.