--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Aprilie 2016, nr. 4 (312), an XXVII (serie nouă)
Cronica
--- pagina: 8

Vizită arhierească la Centrul „Sfântul Onufrie” din Florești

de Protos. Dr. Visarion Paşca

În cursul zilei de Vineri, 19 Februarie 2016, la Așezământul pentru copii “Sfântul Onufrie”, aflat în proximitatea Mănăstirii “Acoperământul Maicii Domnului” Tăuți-Florești, am avut marea bucurie, de a primi vizita Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi. În acestă vizită, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de P.Cuv. Protos. Dr. Benedict Vesa, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În cadrul întâlnirii i-au fost prezentate Înaltului oaspete, atât ansamblul și șantierul așezământului, realizările făcute până acum, cât și proiectele de viitor. Înaltpreasfinția Sa, a fost impresionat de lucrările efectuate şi de stadiul actual al lucrărilor, felicitându-i și încurajându-i pe membrii Ascociației Filantropice “Sf. Onufrie”, să-și ducă proiectele până la capăt.

Vizita Înaltpreasfinției Sale, se datorează legăturii strânse, pe care Asociația Filantropică “Sf. Onufrie” o are cu Fundația “Saint Paraskeva Orthodox Charity” din Chicago, coordonată de d-na Mariana Cuceu.

Inițiativa acestui proiect social-filantropic i-a aparținut vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, care, încă de la începuturile construirii Mănăstirii “Acoperământul Maicii Domnului”, și-a dorit ca, în preajma acestui loc de rugăciune, să fie și un punct de asistență socială: să fie o casă de copii, un cămin de bătrâni sau chiar o policlinică. În fiecare predică, cu prilejul hramului, vorbea despre acest proiect. Cu timpul însă…s-a uitat de această iniţiativă. În anul 2012, am readus în discuție ideea Înaltpreasfințitului Bartolomeu, cu gândul de a materializa proiectul său cu o casă de copii, aici, în apropierea mănăstirii. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a îmbrățișat, cu multă bucurie, acest gând și ne-a dat binecuvântarea pentru a demara proiectul. De acuma, mai era un pas important de făcut și anume: alegerea numelui viitorului proiect. Fiind în Postul Crăciunului și, vorbind cu Înaltpreasfințitul Andrei, ne-am întrebat care ar fi numele si care sfânt ar fi cel mai potrivit pentru viitorul așezământ social pentru copii? . Înaltpreasfințitul Andrei a spus: “Sf. Ioan Valahul – este, Sf. Filofteia – este, Sf. Nectarie – este... Ce nume să-i punem?” Atunci, mi-am amintit că, în primii mei ani de mănăstire, am citit Viața Sfântului Onufrie; și l-am întrebat: “Înaltpreasfinția Voastră, ce-ați zice să-l numim Sf. Onufrie cel Mare?” Iar răspunsul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei a fost: “Sf. Onufrie cel Mare, va fi!”

Astfel, pe data de 13 mai 2013 s-a înfiinţat Asociaţia Filantropică Sfântul Onufrie iar în 12 Iunie 2013, a avut loc punerea pietrei de temelie pentru Aşezământul pentru copii Sfântul Onufrie, de către ÎPS Andrei, înconjurat de preoți, diaconi și oficialități județene și locale.

Misiunea principală a Asociației Filantropice “Sf. Onufrie” este ocrotirea copiilor părăsiți temporar sau definitiv de părinții lor, copii aflați în dificultate. Obiectivul principal și prioritar în susținerea misiunii în momentul de față îl constituie continuarea lucrărilor de construcție la Așezământul pentru copii Sfântul Onufrie. Acesta va fi compus din 4 case de tip familial organizate în așa fel încât să poată găzdui fiecare, câte un număr de maximum 10 copii, conform reglementărilor în vigoare privind protecția și promovarea drepturilor copilului, un paraclis și un imobil multifuncțional care va cuprinde: bibliotecă, sală pentru evenimente speciale, cabinet medical, sală lectură și meditație, sală computere, birouri. Așezămânul este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor care vor fi găzduiţi aici in regim rezidenţial. Acești copilași au nevoie de măsuri de protecție specială, au nevoie de un cămin, dar în primul rând au nevoie de dragoste și de călăuzire, au trebuință ca acest așezământ să poată să îşi deschida porţile cât mai curând. În tot acest proiect, munca va fi efectuată de către angajați ai asociației, persoane calificate si empatice, având calități speciale de comunicare cu copiii.

Iubirea faţă de aproapele nostru este fundamentul misiunii, scopului şi a obiectivelor asociaţiei, credinţa că “Toţi copiii au nevoie de iubire“ este ceea ce va da viaţă Aşezamântului pentru Copii Sfântul Onufrie.

Scopurile Asociației Filantropice “Sfântul Onufrie” sunt dezvoltarea, valorificarea și promovarea potențialului individual, de grup și colectiv prin participare activă la procesul de îmbunătățire a calității vieții, dezvoltare durabilă și comunitară.

În vederea realizării scopurilor mai sus menționate, Asociația și-a propus mai multe obiective printre care: promovarea valorilor creștine ortodoxe, morale, sociale și culturale; promovarea cunoașterii culturii și a tradițiilor naționale și spirituale; inițierea de proiecte și programe centrate pe protecția și promovarea drepturilor copilului bazate pe principiul interesului superior al copilului și adaptate nevoilor și situațiilor de dificultate indentificate; stimularea și creșterea gradului de participare a copiilor și tinerilor în acțiuni, centrate pe valorificarea potențialului creativ,

Veniturile asociației sunt realizate preponderent din donații atât de la persoane fizice cât și din sponsorizări de la companii și fundații care sprijină cu deschidere proiectul nostru. O altă parte din venituri sunt realizate în urma evenimentelor și campaniilor de informare și strângerea de fonduri organizate de către membrii fondatori cu sprijinul voluntarilor și prin implicarea activă a elevilor și studenților.

Așezământul pentru copii este încă în construcție, dar primele 2 case sunt aproape finalizate și vor găzdui până la finele acestui an primii copilași. Mai sunt însă de construit și de utilat 2 case, de ridicat paraclisul Sfântului Onufrie, care va fi bisericuța copiilor, și de finalizat și utilat imobilul multifuncțional.

Pentru finalizarea proiectului social filantropic al asociaţiei şi darea cât mai grabnică în folosinţă a Aşezământului pentru copii Sfântul Onufrie, continuăm neobosiţi şi plini de sperantă să căutam susținători şi sponsori pe termen lung ai cauzei copiilor aflați în dificultate, suflete care au atâta nevoie de dragoste și ocrotire.

Grija şi iubirea manifestate faţă de copii şi faţă de de persoanele aflate în dificultate, le putem oferi cu adevărat doar atunci când ne unim gândurile şi forţele şi doar atunci când ne sprijinim unii pe alții. Aceasta este calea prin care marile proiecte social-filantropice prind viaţă şi devin modele de bună practică în societate iar Asociația Filantropică Sfântul Onufrie sperăm și ne dorim să devina unul dintre aceste modele în societatea noastră.

Cum ne puteți ajuta:

1. Contract de sponsorizare.

Dacă sunteți persoana juridică, ne puteți ajuta donând 20% din impozitul pe profit. Puteți descărca documentul de pe pagina noastră (www.afso.ro), să îl completați, semnați și să ne contactați.

2. Pentru angajați.

Persoanele fizice ne pot fi de mare ajutor donând cei 2% din impozitul pe venit către Asociația Filantropică “Sfântul Onufrie”, documentul se poate descărca de pe pagina asociației (www.afso.ro). Formularul se poate depune direct la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu fie personal sau prin poștă cu scrisoare recomandată.

Până în 01 mai 2016 pot fi trimise formularele completate și semnate la adresa: Asociația Filantropica Sfântul Onufrie, Str. Mănăstirii nr. 1, Florești, jud. Cluj. Ne vom ocupa noi să expediem formularele dumneavoastră la Administrațiile Financiare de care aparțineți.

3. Depuneri la Bancă

Cont RON: RO27 BTRL RONC RT02 0955 7001

Cont EUR: RO74 BTRL EURC RT02 0955 7001

Cont USD: RO78 BTRL USDC RT02 0955 7001

Cod SWIFT: BTRLRO22