'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Spiritualitatea ortodoxă românească cunoaşte cazurile unor evrei precum părinţii Nicolae Steinhardt sau Marcel Avramescu care au părăsit iudaismul şi au aderat la principiile ei. Se pare însă că nu doar în spaţiul românesc evreii se îndrăgostesc de Ortodoxie, ci şi în alte colţuri ale lumii. Un exemplu al atracţiei pe care îl exercită Ortodoxia asupra celor din neamul după trup al Mântuitorului îl reprezintă şi părintele James Bernstein, astăzi exponent al Ortodoxiei americane.

Fiul unui evreu stabilit în Statele Unite ale Americii (pregătit pentru a deveni rabin, ce alege însă o altă cale), el trece printr-o serie de momente care-i pregătesc calea spre Ortodoxie. Cu creştinismul ia contact prin intermediul unor prieteni din copilărie (p. 29), care-i oferă o ediţie iehovistă a Noului Testament. Fascinat de ceea ce descrierea lui Hristos regăsită aici[1], el încearcă să vadă dacă nu cumva descrierile scripturistice sunt trucate sau falsificate. Convins de adevărul lor, îşi declară simpatia pentru creştinism în faţa familiei, fapt ce generează o serie de eforturi ale acestora pentru readucerea lui la iudaism (pp. 37-39).

În ciuda eforturilor susţinute ale familiei, Bernstein va deveni creştin, primul lui contact cu această religie având loc în spaţiul penticostal (pp. 45-48). Cei dragi ai lui nu vor renunţa însă cu mare uşurinţă la dorinţa de a-l păstra în credinţa strămoşilor lui şi astfel, îl vor trimite pentru o vreme în Israel, în anul 1967 (pp. 73-81). Lungul sejur aici va fi folosit de către tânărul creştin pentru a cunoaşte îndeaproape locurile în care a trăit şi propovăduit Hristos şi va produce un efect contrar celui scontat.

Ulterior, viitorul părinte James va intra în contact cu mişcarea generată de către Biserica Ortodoxă Evanghelică şi cu exponenţi precum Peter Gillquist[2], care vor sfârşi şi ei în cele din urmă în Ortodoxie. Se va despărţi de ei pe parcurs, atunci când va constata că Biserica primară, în a cărei căutare se angajase, era una mult mai bogată din punct de vedere liturgic şi doctrinar decât cea din care aceştia făceau parte, şi îi va reîntâlni în cel de-al nouălea deceniu al secolului trecut, după ce vor intra şi ei în sânul Bisericii Antiohiei.

Descrierile părintelui James, segmentate în multe subcapitole şi capitole, bogate în referinţe scripturistice şi presărate cu pasaje în care el încearcă, sub forma unor crâmpeie de catehism, să explice anumite lucruri fundamentale pentru Ortodoxie îmbinând percepţia proprie cu opinia Bisericii, sunt interesante, captivante şi uşor de citit. Inconsecvenţa autorului care preferă când să descrie succint,dar cu lux de amănunte anumite evenimente din viaţa lui[3], când să intercaleze aspecte ale biografiei lui cu cele ale istoriei biblice (p. 53) sau cu explicarea unor chestiuni de natură dogmatică, când să se lase pradă imaginaţiei şi amintirilor şi să ofere descrieri ample ale unor locuri[4], îi oferă cărţii o dinamică aparte şi o transformă într-un volum captivant ce îl atrage pe cititor încă de la primele rânduri şi reuşeşte să îi reţină atenţia până la ultimele slove, în ciuda densităţii evenimentelor sau a informaţiilor şi a dimensiunilor lui destul de ample.

Deşi este concepută ca un eseu, lucrarea beneficiază şi de câteva referinţe bibliografice (pp. 275-280), părintele Bernstein străduindu-se să-şi argumenteze afirmaţiile de teologie şi realizând trimiteri la Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi sau chiar la unii teologi contemporani şi conferind prin aceasta, valoare ştiinţifică mărturiei sale.

Lucrarea părintelui James Bernstein, evreu de origine, astăzi protopresbiter Ortodox în America se constituie într-o dovadă în plus a vivacităţii pe care o are Biserica noastră pe acest continent. Alături de părintele Peter Gillquist şi cei din mişcarea coordonată de el, de filosofi precum Rico Vitz, Tristam Enghelhardt[5], de părintele Moses Berry[6], dar şi de alţi oameni asemenea lor, el reprezintă o dovadă a faptului că şi într-un spaţiu policrom şi complicat precum cel american, Biserica lui Hristos îşi face loc, oferind speranţa mântuirii celor ce o caută cu adevărat.

Pentru noi ca ortodocşi, lectura mărturiilor unor astfel de oameni, cunoaşterea traseului lor şi a imaginii lor despre adevărata Biserică trebuie să se constituie într-o necesitate. Luând contact cu scrierile şi biografiile lor, vom reuşi să ne fortificăm în credinţă şi vom găsi totodată argumente împotriva celor care definesc Ortodoxia ca fiind o specie în pragul extincţiei.

---

[1] "Eram vrăjit de descrierea făcută de Noul Testament lui Iisus Hristos. Acesta nu era deloc persoana pe care mă aşteptam să fie personalitatea centrală a Creştinismului. Credeam că voi da peste cineva neiertător, intolerant, cu prejudecăţi, ba chiar militant, asemănător cu puţinii creştini pe care îi cunoşteam. În schimb, am găsit un model de credinţă, iubire, înţelepciune şi înfrânare. Lovit fiind, El a arătat în purtările sale un har, o înţelepciune şi o iubire ce păreau a fi mai presus de fire. În relatările din Evanghelii despre viaţa Sa nu am putut găsi nici măcar o singură întâmplare în care el să se fi purtat altfel decât exemplar" (p. 29).

[2] Pentru istoria traseului lor înspre Ortodoxie, a se vedea: Peter E. Gillquist, Cum am devenit Ortodox. O călătorie spre credinţa creştină primară, trad. Ioan Tănase Chiş, col. "Mărturii", vol. 1, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006

[3] Ca de exemplu, hirotonia lui: "După ce am fost hirotonit diacon de Preasfinţitul episcop Antoun (Khouri), am fost hirotonit preot de Înaltpreasfinţitul Michael (Shaheen) în cadrul conferinţei despre viaţa parohiilor antiohiene de pe Coasta de Est, ţinută în Parsippany, New Jersey, pe 10 iulie 1988. La vârsta de 42 de ani, cu soţie şi cu patru copii începeam o nouă aventură. Prima mea slujire a fost să asist la biserica ortodoxă antiohiană Sfântul Antonie în Bergenfield, New Jersey, în timp ce-mi continuam studiile la seminar. Trebuia să slujesc aici timp de doi ani sub tutela părintelui Joseph Allen, vicar eparhial şi profesor la seminar" (p. 189).

[4] Iată un astfel de exemplu: "După ce m-am întors în Statele Unite din Israel, am reînceput cursurile la Universitatea din Queens, locuind în acelaşi timp acasă la mine. Simţind dorinţa de a fi mai practic, mi-am schimbat specialitatea filosofie istorie cu ştiinţele economice. Timp de un an am mers la costum şi am vizitat Wall Street şi Bursa din New York.

Călătoria cu trenul suspendat prin Brooklyn şi pe podul Wiliamsburg dura numai o jumătate de oră şi era o cale de acces în centrul financiar al lumii. Îmi plăcea să privesc în casele de schimb afişajele benzii cronometrater de pe ecranul uriaş şi pe comercianţii sezonieri stând confortabil în scaune de piele, comentând între ei în timp ce aveau loc tranzacţii în valoare de mai multe milioane de dolari. Talaziri de fum se ridicau din ţigări şi pipe, creând o atmosferă asemănătoare cu cea din cluburile de şah pe care le frecventam eu. Ambele locuri erau pline de fum, teritorii ale bărbaţilor care întrebuinţau un limbaj tehnic complex şi care te intimida" (p. 85).

[5] Pentru biografiile lor, a se vedea: Rico Vitz, ed., Întoarcerea spre răsărit. Filosofi contemporani şi credinţa creştină veche, trad. Mihai-Silviu Chirilă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2015, şi Paul Siladi, Ortodoxia în Occident. 10 convertiri, col. "Mari teologi ai secolului XX", vol. 4, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014.

[6] Cf. D. Oliver Herbel, Turning to Tradition. Converts and the Making of an American Orthodox Church, Oxford University Press, New York, 2014; Mihai Copăceanu, Ortodoxie la Oxford: Te-am găsit, Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie, Editura Deisis, Sibiu, 2010.