--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2016, nr. 5 (313), an XXVII (serie nouă)
Interviu
--- pagina: 14

„Drumul Crucii este desăvârșit în bucuria Învierii”

de Tatiana Onilov

Interviu luat Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi de către Tatiana Onilov.

Tatiana Onilov (T.O.): - Societățile Occidentale par bine organizate, fiind surse de echilibru civic și de bunăstare. Cum este sufletul occidentalului? Care este starea lui dominantă? Spre ce îi privesc ochii interiori?

PS Macarie: - Societățile Occidentale nu doar par, ci chiar sunt bine organizate, sistemic, ca rezultat al experienței seculare, cumulând pe lângă experiența socio-economică și o anumită doză de materialism. Aceste lucruri nu sunt de condamnat, pentru că firea omului este înclinată spre securitate și confort. Oamenii sunt foarte civilizați și corecți unii cu alții, însă Dumnezeu nu mai reprezintă întotdeauna sursa primordială de la care vin toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit (Iacov 1: 17). Succesul occidental, care poartă amprenta puternică a Reformei, este prezentat politic și teologic de Max Weber în lucrarea Etica protestantă și spiritul capitalismului, publicată pentru prima dată în 1904, unde Reforma protestantă este prezentată drept motorul și mobilul succesului economiei de piață. Competiția, influențată de corectitudine și onestitate economică, a trecut de la zona comercială la cea a comerțului cu ideile religioase, astfel încât s-a ajuns ca religiile care oferă o anumită stare de bine, fără implicare personală, jertfelnică și transformatoare, să câștige tot mai mulți oameni.

https://www.reddit.com/r/imitationwatches/ https://www.reddit.com/r/copywatches/ https://imitationwatchesblog.wordpress.com/ https://copywatchesblog.wordpress.com/ https://fakewatchesnews.blogspot.com/ https://designcopywatch.blogspot.com

Sufletul occidentalului caută și el veșnicia. Chiar dacă nu o recunosc, cei mai mulți își caută legătura cu Dumnezeu în diferite zone ale spiritualului. Pentru că nu au aflat prea multe despre Ortodoxie sau știu limitat și deformat anumite lucruri, încearcă prin neo-religiozitate, prin psihanaliză sau psihologie să găsească isihia, liniștea ontologică și, prin ea, pe Dumnezeu. Cei mai mulți dintre occidentali sunt oameni buni și chiar foarte buni, nestăpâniți de ură, de mânie și de invidie. Cu toate acestea, în toată bunătatea lor, sunt prinși în mrejele consumismului ­– datorită bunăstării - și în zona activismului social exterior, pentru a-și împlini anumite goluri sufletești. Ei Îl caută pe Dumnezeu, iar această căutare îi aduce în preajma ortodocșilor mărturisitori ai credinței vii și personale, a ortopraxiei.

T.O.: - Gradual, ajungem și noi, cei din țările estice, majoritar ortodoxe, la o asemenea vedere sufletească? Vom putea să ne continuăm drumul privind spre Cruce?

PS Macarie: - Tentația bunăstării, a statului puternic dezvoltat economic și social, dar slăbănogit moral și duhovnicesc, câștigă tot mai mult teren și în țările ortodoxe. Revirimentul Ortodoxiei postcomuniste, nebănuit de teologii occidentali sau de sociologi, este acum atacat din interiorul țărilor ortodoxe prin slăbirea valorilor fundamentale, dintre care amintesc doar de familie și educație, fără de care nimic nu rezistă în perspectiva veșniciei și a păstrării identității religioase și naționale. Desigur, în Occident, misiunea depășește de mult cadrele naționale, primind în sânul ei mulți convertiți, provenind din rândurile altor popoare, însă în țările ortodoxe, definite istoric și cultural de credința ortodoxă milenară sau bimilenară, ea trebuie să se păstreze ca tezaur neprețuit, pentru asigurarea continuității identitare și a vederii duhovnicești autentice.

Noi, ca misionari în spațiul occidental, nădăjduim ca părțile negative ale societăților vestice să ajungă cât mai târziu în spațiul românesc. Pe de altă parte, constatăm că de cele mai multe ori, fiii Bisericii Mame au venit în Occident mult mai întăriți pentru a trăi și mărturisi credința părinților lor, plecând pe meleaguri îndepărtate în căutarea unui trai mai bun. Aici se regăsesc unii cu alții ca frații aceluiași neam și fiii aceluiași Dumnezeu, filtrând adevărata învățătură de credință de toate celelalte surogate religioase.

Întoarcerea permanentă la rădăcinile credinței, printr-o vedere duhovnicească a lui Dumnezeu în istorie și în viața personală, se face numai în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Orice am predica, orice am împlini social, orice am construi ideologic sau duhovnicesc, se dărâmă dacă nu rămânem în aceeași Jertfă Euharistică cu Hristos. Privirea către Cruce se face smerit și plin de speranță în Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu ar rezista peste veacuri dacă Hristos nu s-ar răstigni și învia de fiecare dată în acest act liturgic, pentru noi și pentru a noastră mântuire.

T.O.: - Care este contextul credinței acum? O țară ortodoxă poate funcționa coerent într-un cadru legislativ în care sunt legalizate lucruri străine de Sfânta Tradiție și de drumul Crucii?

PS Macarie: - Contextul credinței nu este foarte diferit de niciuna dintre condițiile istorice pe care le-au trăit înaintașii noștri, iar aici cobor până în perioada încreștinării acestui pământ prin predica Sfântului Apostol Andrei, când erau botezați strămoșii noștri. De la Mântuitorul Hristos și până astăzi, puține au fost momentele când credința putea fi trăită fără ispite. Dacă acestea nu erau din partea puterii politice, apăreau din interiorul Bisericii. În primul mileniu creștin credința cea dreaptă s-a curățat de erezii prin focul Sinoadelor Ecumenice. De aceea nu cred că acum contextul este foarte diferit, ci trebuie să ne raportăm la problemele de azi prin prisma soluțiilor Sfinților Părinți. Aceștia își îndemnau ucenicii, care căutau soluții la problemele lumii contemporane lor, să devină ei înșiși lumină, pentru ca mii să se mântuiască în jurul lor.

Legalizarea lucrurilor străine, cum le spuneți dumneavoastră, sunt pentru cei de acasă ceva deosebit. Cu siguranță, multe din deciziile luate sub influența Occidentului sunt foarte dăunătoare, pentru că, noi, pe de o parte, ne arătăm foarte dispuși să luăm tot ce vine de acolo ca fiind bun per se, iar, pe de altă parte, pentru că nu suntem obișnuiți cu schimbări bruște, care bulversează și nu edifică. Cu toate acestea, nu ne putem scuza că în aceste vremuri e mai greu să lucrăm la mântuirea noastră decât a fost în vremurile de dinainte. Încercați să vă puneți în locul românilor, nu doar din Scandinavia, ci din toată lumea pe unde au emigrat, să vedeți cum își trăiesc viața în medii legislative, poate mai stabile, dar nu întotdeauna, sau aproape niciodată, favorabile ideilor noastre, tradiționaliste și identitare. Astfel, în diasporă, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie devine nu doar Cuminecare întru Comuniune, apropierea unora cu alții, ci mai ales cu Dumnezeu. Asumarea lucrării mântuirii personale a fiecăruia dintre noi, mutarea centrului de greutate de pe nemulțumire pe osteneală și îndrăzneala duhovnicească sănătoasă, îi ajută pe mulți să redescopere rugăciunea din Ceaslov, sfaturile din Pateric, gândurile din Filocalie, precum și mănăstirile de acasă.

Un alt aspect legat de schimbarea contextului legislativ ține de mamele și de fiii neamului nostru. Să dăm neamului fii sănătoși duhovnicește și ei vor ajunge să decidă într-o bună zi în spiritul Sfintei Tradiții și a drumului Crucii. De aceea, spuneam mai înainte, lupta să o ducem din spațiul personal, în cel educațional, pentru a se desăvârși în cel comunitar.

T.O. - Este posibilă învierea sufletească fără pătimire, fără asumarea Crucii?

PS Macarie: - Pătimirea este un cuvânt foarte profund. El vine din limba greacă, unde el înseamnă suferință. Pătimirea omului de azi nu trebuie să fie neapărat fizică pentru a-l afecta direct, ci mai ales una sufletească. Dacă trupului i se găsesc tot felul de remedii, omului contemporan îi sunt necesare remediile credinței pentru a-și limpezi și alina pătimirile sufletului. Sigur că nu poate fi înviere sufletească fără pătimire și fără asumarea crucii. Dar pentru aceasta mă mențin într-o legătură permanentă cu Dumnezeu, Dăruitorul a tot binele, Cel care îmi alină suferințele trupești prin mâna și grija medicilor, dar mai ales Cel care mă liniștește sufletește. Până unde am putea noi răbda azi răutatea lumii? Am cădea biruiți încă de la primele confruntări. Gândul la Crucea și la biruința Învierii Domnului Iisus Hristos ne întărește pentru a ne confrunta cu lumea și cu stihiile sufletelor noastre.

T.O. - Pentru a ajunge la o înviere sufletească, este nevoie să ne asumăm o cruce și să parcurgem un drum al pătimirii. Cum ar trebui să ne ducem crucea cu seninătate, cu încredere că la capătul drumului ne așteaptă Dumnezeu?

PS Macarie: - Prin cruce nu trebuie să înțelegem doar suferință. Ea este în primul rând semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu, semnul biruinței asupra morții. Teologia ortodoxă vede în Sfânta Cruce a lui Hristos mai puternică Învierea Sa, decât Pătimirea. În acest sens, ea este cinstită în Duminica a III-a a Postului Mare, pentru a fi reper și îndemn la biruință. Nu alergăm în neștire, ci către brațele iubitoare ale Domnului, care au cuprins în ele întreaga umanitate. Iubirea Crucii lui Hristos este mai tare decât moartea, fiind foarte diferită de iubirea schimbătoare a oamenilor. Golgota suferinței și a umilinței are la capătul ei pe Domnul Înviat. De aceea noi întotdeauna vorbim de Mormântul Domnului, nu ca ultima limită a existenței terestre a lui Dumnezeu, ci ca locul unde a fost făcută cunoscută într-un prezent continuu veșnicia. De pe acest mormânt luăm și azi Sfânta Lumină a Învierii, ca mărturie a luminii nevăzute a harului dumnezeiesc. Vederea noastră limitată, care percepe acum clar și evident depășirea empirică a focului, înțelege că cele duhovnicești nu se pot percepe decât printr-o împreună lucrare a omului cu Dumnezeu. El ne așteaptă nu doar la capătul drumului, ci ne însoțește permanent. El ne duce, cel mai adesea, pe mai departe crucea noastră. Cel care dorește Raiul trebuie să Îl cunoască și să Îl guste încă de pe acum în Jertfa Euharistică pentru a fi împreună cu Hristos Dumnezeu-Omul.

T.O. - Mai știm să primim cu adevărat bucuria Sărbătorii sărbătorilor și să ne pregătim pentru Înviere? Cum ar trebui să primim Lumina Învierii și să o păstrăm mereu?

PS Macarie: - Stihirile Paștilor, atât de frumoase și pline de sens în această perioadă sunt foarte prezente în viața noastră, care este ca un Paști – Pascha – trecere a noastră prin viață, de la cele triste la cele vesele, de la cele trecătoare la cele veșnice. Fiecare creștin le rostește zilnic, la finele rugăciunii de seară, pentru că patul (mormântul nostru, cum îl vede Sfântul Ioan Damaschinul în aceleași rugăciuni) nu ne sperie, ci ne odihnește. Fiecare dimineață, fiecare răsărit, fiecare chip al semenului reprezintă o nouă șansă în a-L cunoaște pe Creatorul celor văzute și nevăzute. Învierea nu trebuie să reprezintă o reașezare a noastră în aceeași stare în care am fost și în ziua anterioară, ci o nouă șansă, o nouă viață, o nouă poziționare a mea față de veșnicie, față de Crucea lui Hristos.

Lucrurile acestea capătă sens numai prin credința că Dumnezeu umblă în cotidian lângă noi, cum a făcut-o dintotdeauna în istorie. Noi prin Înviere (Anastasis – în limba greacă) stăm drepți, în credință dreaptă (Ortodoxie) și în lucrare dreaptă (ortopraxie). Lumina Învierii se păstrează devenind noi înșine lumină din Lumina Hristos, dăruind celorlalți din darurile lui Hristos, devenind martori și mărturisitori ai Vieții, Luminii și Adevărului (Ioan 14: 6). Nu fără rost au rânduit Sfinții Părinți ai Bisericii să ne salutăm în perioada pascală cu vestea și mărturia că Hristos a Înviat! Sfântul Serafim de Sarov, care trăia în lumina harului lui Hristos, pe toți, indiferent de momentul din an, îi saluta cu „Hristos a Înviat, bucuria sufletului meu”. Cred că și noi putem să păstrăm lumina Învierii în bucuria pe care o simțim în această perioadă când suntem mai iertători, înțelegători și dăruitori. Drumul Crucii este desăvârșit în bucuria Învierii, pentru ca și noi să depășim propriile noastre neputințe și greutăți în osteneala duhovnicească. Înviem în fiecare zi, în fiecare duminică-zi a învierii, iar prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, menținem lumina speranței și a bucuriei Învierii lui Hristos.