--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iulie 2016, nr. 7 (315), an XXVII (serie nouă)
Interviu
--- pagina: 6

Antimiana Iconografica (II)

de Pr. Florin-Cătălin Ghiţ

(continuare din numărul anterior)

Pr. Florin-Cătălin Ghiț - Cum explicați legăturadintre martiriul Brâncovenilor și cel al Sfântului Antim Ivireanul, reflectată și în icoana cu care ați participat la concursul Patriarhiei?

Negreanu Maria-Corina: - Martirii sunt aceia care aleg să îndure chinurile și să-și de-a viața pentru credința în Hristos patek philippe replica Cel Răstignit și Înviat a treia zi, decât să-L trădeze preț și de-o clipă, pentru a nu pierde Împărăția promisă de Domnul Hristos. Jertfele lor stau la temelia dăinuirii neamului românesc și a credinței strămoșești, pecetluindu-le în veșnicie și în istorie. Este foarte greu să explici în termeni raționali și într-o logică liniară o asemenea legătură. Mai degrabă o percepi în duh. Nu prea poți vorbi despre Sfântul Antim Ivireanul fără să-l amintești pe Sfântul Constantin Brâncoveanu. Anton Maria del Chiaro, secretarul italian al lui Constantin Brâncoveanu, este cel care consemnează acea admirație a domnitorului ungrovlah - căutător de oameni de ispravă, pe care să-i aibă alături la conducerea țării -, după ce l-a cunoscut pe Antim Ivireanul la București: "Au mai găsi-vom oare unul ca acesta?”. Iar Sfântul Antim nu contenește să-și arate față de domnitor toată recunoștința și aprecirea în repetate rânduri. Între ei se înfiripă o legătură de profund respect, încredere și prietenie. Ba Sfântul Antim Ivireanul îi dăruiește în anul 1709 un superb manuscris lucrat cu mâna sa (să nu uităm că un manuscris echivala cu o cireadă de cca 70-100 de vite, ca preț): "Chipurile Vechiului şi Noului Testament", adică "Obrazele sau persoanele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi în adunare". Poetul Ioan Alexandru vorbește excepțional despre aceasta. În prefaţa acestui manuscris, există următoarea dedicație: "De la aceştia, de la toţi luă asemănare şi iubitorul de Hristos întru credinţă tare/ Prealuminatul Constantin din viţă basarabă, stăpânul Ţării Româneşti, mulţi ani să aibă/ Care la sine adună florile bunătăţii şi cu credinţa defaimă căile strâmbătăţii“.

Cel puțin un deceniu a avut loc o rodnică conlucrare între cei doi viitori martiri și sfinți, cu realizări de proporții pentru țară. Un adevărat ,,proiect de țară” se împlinea și înflorea prin această co-lucrare. Voievodul Costantin replica watches Brâncoveanu l-a sprijinit în activitatea tipografică misionară pe Sf. Antim Ivireanul, dar și la ocuparea treptei ierarhice, până la cea de mitropolit al Ungrovlahiei. Așa cum spune domnul Sorin Dumitrescu, prin tandemul Brâncoveanu-Antim se reface pentru o vreme bicefalitatea Imperiului Bizantin după Căderea Costantinopolului (1453) și s-a refăcut pentru o bucată de timp axul central al Ortodoxiei universale în Țara Românească. Evitând războaiele sângeroase, ținând diplomatic țara departe interesele celor trei puteri imperiale expansioniste (turcă, austriacă și rusă), ce amenințau granițele țării confesional cu prozelitismul calvin și catolic plus cel islamist, cei doi bravi oameni de Stat și de Biserică au apărat țara cu armele culturii, artei, educației, au marcat-o în istorie și pe harta geografică prin construirea a numeroase edificii laice și de cult. Împreună i-au ajutat și pe românii de peste granițe, mai ales pe cei din Transilvania să-și păstreze limba și credința. Progresul Țării Românești sub Constantin Brâncoveanu devenise o "amenințare” externă pentru mințile oculte și un motiv de invidie. Pentru a destabiliza această înflorire și lucrare ambițioasă, s-a lovit din interior în această legătură domn-ierarh/ Stat-Biserică, le-au fost vânate și speculate diferențele de viziuni, slăbindu-le astfel încrederea prin uneltite meschine intrigi. Deși domnitorul nu se va răzbuna niciodată pe ierarhul care îl roagă în repetate rânduri să nu-și "otrăvească” urechile cu neadevăruri despre acuzele de implicații politice de culise și trădare, legătura anterioară de solidaritate și prietenie nu se va mai reface. În felul acesta s-a putut decapita mai ușor puterea de stat prin moartea martirică la care cunoaștem că au fost supuși și la umilința care a consternat întreaga Europă, iar apoi, la interval de doi ani, s-a decapitat și capul Bisericii Țării Românești, Mitropolitul Antim Ivireanul, condamnat în principal pentru militantismul autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Țara Românească. A urmat aproape o sută de ani de domnii fanariote care au încercat să le şteargă "urmele" din istorie, dar lucrul acesta nu s-a putut întâmpla. Caractere puternice și demne au pecetluit istoria și continuitatea neamului românesc cu mucenicia lor. În viziunea mea, martiriul brâncovean e prevestitor, e premergător martiriului antimian, iar acesta îl validează și mai mult și îl probează pe cel dintâi. Sunt convinsă de reconcilierea în duh și că, prin moartea lor mucenicească, "veghează” mai cu putere traseul neamului românesc în istorie spre Eshaton. Datori le suntem cu cinstirea și evlavia noastră, să le cinstim moartea lor mucenicească, toată râvna și truda vieții. Abia după mai puțin de trei sute de ani li s-a făcut dreptate pe pământ, în anul 1992 fiind înscriși în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.

Pr. F.-C. G. - V-aş ruga să descrieți pe scurt și celelalte lucrări cu care aţi participat la concurs?

Maria-Corina Negreanu: - Da. La crucea pictată a fost oarecum mai simplu deoarece m-am limitat și m-am inspirat dintr-o scenă a Răstignirii de la Mănăstirea Hurezi -perla ctitoriilor brâncovenești. În miniaturi m-am bucurat de "libertatea" de a continua ceea ce nu am putut exprima în lucrarea principală. O miniatură am dedicat-o relației Sfântului Antim Ivireanul cu înaintașii și ocrotitorii lui spirituali: Sfântul Antim, Sfântul Nicolae, Sfânta Agata și Sfântul Alexie. La ctitoria sa, Mănăstirea Antim (București), se păstrează o icoană pictată de însuși Sfântul Antim Ivireanul cu cei patru sfinți amintiți. Chipurile acestora i-am redat într-un ancadrament vegetal sub formă de medalioane, cu gândul la faptul că Sfântul Antim Ivireanul a fost promotorul reprezentării chipurilor de sfinți sub formă de medalion în manuscrise și frontispiciile miniaturistice de la noi din țară.

A doua miniatură, e orientată spre relația cu posterioritatea, mai precis o cântare contemplativă către Maica Domnului. Fiind o iubitoare de poezie, nu puteam să trec cu vederea filigranul poetic din "Didahii", cu osebire Cazania Sfântului Antim Ivireanul la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Conține expresii atât mlădioase, ce surprind inefabilul tainei Micii Domnului, asemenea Imnului Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului alcătuit de ieroschimonahul Daniel Sandu Tudor, poet, publicist inițiator al Mișcării Rugului Aprins de la aceeaşi Sfântă Mănăstire Antim din Bucureşti, la interval de peste două veacuri. Am găsit mai multe similitudini între cei doi imnologi ai Maicii Domnului, în care fără dubii, a cântat Însuși Duhul Sfânt. Așa că am încercat să pun ,,în scenă” iconografică această minunată lucrare. Din Biserica de la Antim (Biserica-trup) țâșnește o scară spre cer (cu aluzie la Scara lui Iacov) - crucea martirică spre - Maica Domnului - Biserica Cerească, rug, foc arzător, răcoritor nemistuindu-se. Din lemnul crucii vlăstăresc prin jertfa mucenicească Sfântul Antim Ivireanul și Ieroschimonahul Daniel de la Rarău (martir al închisorilor comuniste, încă nedeclarat sfânt!) contemplând în stihuri frumusețea de nedescris a Maicii lui Dumnezeu. Maica Domnului e o "grădină încuiată" (Cântarea Cântărilor), în care fiecare sfânt e o floare anume, ce răspândește mireasmă și frumusețe aparte asemenea înzestrărilor cu virtuți. Exprimarea paralelă sugestivă devine convergentă: Sfântul Antim Ivireanul: "Cine este aceasta care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna și aleasă, ca soarele? Cine este aceasta ce se suie de pe pământ în cer, albită, înflorită, întru care hulă nu este?"; Ieroschimonahul Daniel de la Rarău "Cine este aceasta ca zorile de albă și curată? E împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată....”

Pr. F.-C. G. - În evaluarea lucrărilor s-a pus accentul pe evidențierea unui specific tradițional românesc al compoziției. Puteți să ne oferiți detalii?

Maria-Corina Negreanu: - Așa este. A fost foarte bine că s-a pus acest accent. Ne cunoaștem atât de puțin pictura bisericească din propria patrie. A rămas ca o comoară tăinuită, față de albumele de pictură bizantină, sârbească, grecească ori rusească, și care parcă ne-au fost mult mai lesne de găsit. Chiar mă plimbam seara prin București, înainte de premiere, și am văzut câteva biserici sublime!, cum e cea de la Sfântul Gheorghe cel Nou, Colțea și alte câteva. Adevărate minunății! Cât mi-ar fi plăcut să existe în Cluj așa ceva! Pictura brâncovenească este o pictură densă, dar fără să obosească sufletul, în care măiestria artistului e mereu controlată prin acea părelnică ezitare timidă de a fi desăvârșit în amănunte și anatomii corecte. O pictură care nu seduce în sensul blitz și nu te lasă zdrobit de atâta perfecțiune a execuției cum e cea renascentistă sau barocă sau chiar neobizantină, ci ți se dezvăluie treptat, te învălui, te adâncește și te trece subtil, fără să șocheze, spre Adevăr. Nu e puțin lucru această "micșorare" auctorială și de epatare a măiestriei artistice. Specific picturii brâncovenești este prezența decorativă vegetală luxuriantă, dar atent și armonios amplasată în pictura murală pentru a nu ieși strident și disparat în evidență. Frontispiciul heraldic este caracteristic miniaturii brâncovenești, ancadramentele de vrejuri de acant, sau alte motive floral-vegetale (unite în mascheroane), lalele și trandafiri în miniatura antimiană, rodii ori smochine. Natura e atât de apropiată de om și participativă la lucrarea mântuitoare a acestuia!...

S-a tot vorbit, și așa este, că arta brâncovenească este o izbutită și rafinată sinteză de stiluri și curente artistice, o armonie izbutită între arta orientală (Islam), arta tradițională și influența occidentală renascentistă, cu precădere barocă. Se știe că voievodul Constantin Brâncoveanu, dar și marea familie a Cantacuzinilor din care se trăgea, proveniți din neam de basilei bizantini, erau mari iubitori de frumos și aveau cultul bunului gust, nostalgici după acea măreție splendidă a Bizanțului de altădată. De aceea aveau o înclinație nativă spre eleganță și frumos, acordând o atenție sporită dezvoltării artelor decorative. Analog virtuților creștine, Sfântul Antim Ivireanu menționează în "Floarea Darurilor" bogata simbolistică florală zugrăvită în superbe forme și culori: "roșeaște dreptatea ca un trandafir, albește bărbăția ca un crin, învineșescu blândeațele ca iacintul, străluceaște curăția ca narcisul”. Semnificațiile în planul zoomorf: vulturul - avântarea spre cele înalte, liliacul - trezvia şi veghea de noapte, oaia - smerenia şi ascultarea, porumbelul - blândețea, albina - hărnicia, șarpele - înțelepciunea, chibzuiala şi prudența, melcul - modestia, mersul încet dar sigur etc. Arta decorativă ajunge la un nivel desăvârșit sub domnitorul Brâncoveanu, asimilată în cel mai autentic duh ortodox. Este cazul ca noi cei de azi să redescoperim și să continuăm acest specific românesc al artelor sacre, mai ales că se promovează ideea că nu există un stil artistic specific românesc dobândit, ci doar școli de pictură care au activat pe arii geografice limitate, fără a se ține seama de vitregiile istoriei și alți factori care au confiscat un firesc curs unitar de dezvoltare a artelor sacre pe suprafața integrală a țării. Iată că în Țara Românească sub Brâncoveanu, prin construirea atâtor edificii, putem spune de o primă unitară răspândire pe aproape întreaga suprafață a Principatului și chiar la bisericile din sudul Transilvaniei, a unui stil artistic sacru cu specific românesc. Ar fi păcat ca noi, cei de azi, să nu înțelegem și să nu continuăm miza acestui minunat și ambițios proiect brâncovenesc. Să prețuim, să conservăm și să continuăm osteneala și dragostea pentru frumos.

Pr. F.-C. G. - În câteva cuvinte, ce înseamnă Sfântul Ierarh Antim Ivireanul pentru dumneavoastră? Care a fost folosul duhovnicesc al întregului demers?

Negreanu Maria-Corina: - Cum v-am mai spus, îmi place să cred că mi-am câștigat un prieten, un model de faptă, smerenie, sensibilitate și măiestrie artistică. Ceva mă leagă acum mult mai mult de acest sfânt, dar mă și obligă să nu-l uit. Mai nimic nu suntem și nu putem face trainic dacă nu ne cunoaștem istoria, pentru a ne înțelege rostul, viața, arta, sfinții, credința, ce s-a întâmplat altădată, ce ni se întâmplă nouă azi, cât de asemănătoare ni-s vremurile... Că orice ar fi, avem o chemare ce trebuie îndeplinită fără rest. Până la capăt.

Pr. F.-C. G. - Vă mulțumesc din suflet!

Negreanu Maria-Corina: - Eu vă mulțumesc!