'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Antonie, pe numele de botez Alexandru, s-a născut în 14 august 1866 în Sângeorzul-român (astăzi, Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud) din părinţii Roman Bâznog, plugar, în vârstă de 24 de ani şi Maria Gagea, de 26 de ani, replica patek philippe femeie de plugar. Locuinţa lor figura „Peste Apă” la numărul 199[1].

În statul de serviciu al evidenţelor Episcopiei Ortodoxe din Cluj din anul 1929 reiese faptul că în anul 1902 era monah, plecând la Muntele Athos unde a stat opt luni, perioadă în care, la 17 martie 1902, a fost hirotonit preot de către arhiereul Ilarion la Mănăstirea Stavronechita, apoi s-a reîntors în ţară ca ieromonah. Până la 15 octombrie 1919 a stat fără funcţiune la casa proprie din Sângeorz-Băi.

A funcţionat ca administrator parohial în Săcelul Maramureşului (aparţinând de Protopopiatul Dej), de la 15 octombrie 1919 până la 28 decembrie 1922. Începând cu această dată a slujit în parohia Feiurd-Pădureni până pe la 1929, după care s-a mutat în Chinteni unde a slujit până la trecerea la cele veşnice[2].

Râvna ieromonahului n-a trecut neobservată de presa vremii, atât de cea bisericească (mai ales cea greco-catolică), precum şi de presa centrală laică.

Cele mai multe atacuri la adresa ieromonahului le găsim prezentate în Unirea, foaie bisericească-politică a Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, fie prin eseuri, fie la rubrica „Telefonul Unirii”.

Începând din toamna anului 1922 au început atacurile la adresa ieromonahului Antonie Bâznog când, la rubrica amintită mai sus al foii, era reclamat de un anume „C” din Feiurd, fiindu-i dat şi răspunsul, după cum urmează: Mulţumim pentru informaţiile trimise referitor la mişcările religioase de la D-voastră, provocate, pentru a-şi justifica, se vede, existenţa, din partea agenţilor eparhiei ortodoxe din Clujul apropiat. Le vom utiliza în curând, dar vă rugăm să nu uitaţi, că în scopul acesta trebuie să fim cât mai amănunţit informaţi asupra mersului acestei mişcări condamnabile. Cu deosebire vă rugăm, şi pe dv. şi pe alţii în parohiile cărora s-ar încerca atari dezbinări, să ne puneţi la curent chopard replica cu numele funcţionarilor de orice natură, care ar îndrăzni să abuzeze de slujba ce deţin pentru a face din ea o armă de prozelitism meschin şi neruşinat. Noi, puteţi fi siguri, ne vom face pe deplin datoria[3].

Atacurile se vor îndrepta şi asupra ierarhiei ortodoxe din Cluj, implicit împotriva PS episcop Nicolae Ivan. Astfel, ridicarea părintelui N. Ivanîn scaunul de episcop ortodox al Clujului nu a făcut mare bucurie generaţiei mai tinere a bisericii sale. Lumea iniţiată în cercurile bisericeşti ale Sibiului, de unde venea, îi cunoştea, pe lângă puterea de muncă, şi apucăturile puţin europeneşti, care făceau din el tipul unui adevărat intrigant. Şi cum intrigile sale se îndreptau în bună parte împotriva bisericii noastre, nu e mirare, dacă cercurile noastre bisericeşti nu au putut vedea în aşezarea lui la Cluj decât un început de intrigare confesională foarte puţin onorabile. Presimţirile şi prevederile acestea s-au împlinit cu vârf şi îndesat. Faimosul caz de la Ocoliş, în care se simte, cât colo, mâna îndrumătoare a vlădicului de la Cluj, pune în deplină lumină opera de şurubărie fanariotă, pe care acest arhiereu înţelege s-o pună în scenă, pe căi şi cu mijloace care ar putea ilustra fără sfială şi cea mai întunecată pagină a Bizanţului. Dar cazul acesta nu e singur. Ceva similar s-a petrecut de curând şi în parohianoastră Feiurd, o parohie din cele mai curat unite de lângă Cluj. În două părţi ale hotarului acestei parohii s-au aşezat mai multe familii, care formează adevărate cătune şi a căror legătură cu satul nu este desigur, sub nici un raport, din cele mai uşoare. Atâta a fost de ajuns, pentru ca Clujul ortodox să-şi pună ochii pe aceşti credincioşi şi folosindu-se de agenţii săi, recrutaţi în parte chiardintre oameni cu situaţie oficială în viaţa de stat(ca vigili silvanală, comisari dedrumuri ş. a.), să semene în mijlocul lor neghina vrajbei confesionale. Cu promisiuni, că li se va face biserică şi şcoală, că li se va da preot, căruia nu vor trebui să-i plătească nimicaşi — nuîn ultimul loc — cu afişarea calomniilor debitate la adresa bisericii noastre vândute ungurilor, o parte din locuitorii acestor crânguri au putut fi seduşi să încerce, fără nici un motiv deînţeles, o dezbinare în masă. Fireşte, preotul nostru de acolo nua putut să stea eu mâinile în sân şi, aflând despre această mişcare şi despre mobilul ei, a căutat să înfăţişeze pe câţiva fruntaşi din sat şi din aceste cătune cu însuşi Preasfinţitul Nicolae al Clujului, pentru a seconstata dacă promisiunile şi asigurările seducătoare — despre care se spunea că erau făcute chiar din partea dânsului —, se mai susţin... Dar cum întunericul nu poate să stea în faţa luminii, cu acest prilej li s-aspus că nu este adevărat, că Preasfinţitul aproape nici nu ştie nimicaşi că, dacă totuşi este ceva mişcare, ea nu poate proveni decât din „revenirea spontană” a acestei populaţii la conştiinţa firească a legii româneşti şi, fireşte, „arhi-strămoşeşti”. Rezultatul acestei întrevederi s-a aflat şi prin „crânguri” şi dacă pe urma încăpăţinării câtorva dintre ei nu se poate vorbi încă de o trezire la realitate a tuturora, atâta esigur că demascându-se uneltirile, situaţia s-a schimbat foarte mult şi avem cele mai bune nădejdi, că Feiurdul va şti să rămână şi pe mai departe în întregime credincios bunelor sale tradiţii şi legii noastre străbune. Ca şi Ia Ocoliş, încercarea de dezbinare de la Feiurd va ajunge, aşa credem, o probă de tărie acredinţei credincioşilor noştri, dar în aceeași vreme şi o dovadă grăitoare a duhului de învrăjbire religioasă, care se propagăfără nicio ruşine şi cu arme atât de puţin onorabiledin cetăţuia neunită a Clujului.Toate semnele arată, că sub ochii „neintervenţionişti"ai cercurilor noastre guvernamentale— ori poate, aşa se spune, chiar cuaprobarea pe ascuns a acestora —, s-a deschis o luptă confesională din cele mai acute,înfaţa căreia vom continua săne facem şi noi pedeplin datoria. Suntem atacaţi în posesiunea lucrurilor noastre celor mai scumpe, suntem atacaţi fără niciun motiv şi suntem atacaţi cu mijloacele cele mai detestabile, şi atunci — să nu se supere păr. episcop Ivan şi nici d. Banu, — vom încerca să ne încingem la luptă şi noi[4].

Unele opinii privind ortodoxia de pe aceste meleaguri şi le-a exprimat şi Nicolae Iorga. Asupra acestui fapt s-a reacţionat cu un editorial la adresa marelui savant în care-i reamintea că nu noi am provocat scandalul de la Ocoliş, Feiurd ş.a. Nu noi am strigat „cu uşile şi fereştile deschise", că „nu ne vom da odihnă oaselor până ce nu vom aduce pe toţi fraţii în ocolul nostru". Nu noi, ci alţii. Noi am dori să ne putem vedea, neîmpiedicați, de imensa problemă a refacerii morale a sufletelor, atât de zdruncinate de cataclismul războiului. — Atât[5].

Profesorul doctor Alexandru Rusu, într-un editorial intitulat „Crăciunul nostru”, arăta că Biruinţa aceasta nu este însă numai o biruinţă locală, ci este o biruinţă a întregii noastre biserici. Cazul de la Ocoliş s-a repetat, precum ştim, şi la Feiurd şi pe aiurea, aşa că o înfrângere la Ocoliş ar fi însemnat o mare spărtură, cu urmări incalculabile...[6].

Sub acelaşi nume „C” din Feiurd soseşte iarăşi pe adresa „Telefonului Unirii” o reclamaţie despre activitatea ieromonahului Antonie Bâznog, adresant care primeşte următorul răspuns: Cunoaştem şi noi activitatea anterioară a misionarului ortodox de la d-voastră şi suntem siguri că în momentul când oamenii, care au fost amăgiţi să treacă la ortodoxie, vor cunoaşte şi ei trecutul lui «glorios», vor părăsi solidar pe cei ce i-au batjocorit prin aşezarea în fruntea lor a ieromonahului Bâznog. Comuna Sângeorzul-român, unde încă s-a încercat să facă biserică, îi ştie toate fărădelegile, iar temniţa ordinară, făcută din 7 Ianuarie1909 - 7 Aprilie 1909, este o dovadă hotărâtoare că crimele acestui pseudo-călugăr concubinar, între care şi aceea a exportului de fete în Orient, nu sunt numai vorbe de stradă. Consistoriul păr. episcop Ivan poate fi într-adevăr mândru pentru această achiziţie şi noi nu putem decât să-1 compătimim dacă crede că cu astfel de misionarii poate să ne readucă la legea cea strămoșească. Cât priveşte demascarea acestui păcătos, aveţi tot dreptul s-o faceţi, dar credem că nu e bine şi nu începeţi până veţi pune mâna pe copia autentică a hârtiilor oficiale de care ne scrieţi. Cu deosebire actul Nr. 1534/1922 de la prefectura din Bistriţa va putea să vă facă excelente servicii[7]. O altă depeşă semnată sub numele de „B” din Cluj. I se recomandă de redacţie că Pentru a şti cine este Bâznog şi pentru a vă putea face o idee despre tipul Bâznogilor, vă rugăm să mai citiţi odată ,,Telefonul” nostru din nr. 34, adresat la Feiurd. Veţi afla de acolo, în temeiul de acte oficiale, că ieromonahul Bâznog, trimis de Preasfinţitul Ivan al Clujului să turbure pe credincioşii noştri din Feiurd, este un pseudo-călugăr concubinar, care pentru crime ordinare, între care nu este ultima exportul de fete in Orient, a făcut şi temniţă ordinară. Cine doreşte şi amănunte, n-are decât să consulte actul oficial nr. 1534/1922 de la prefectura din Bistriţa[8].

La începutul anului 1924 în editorialul „Momente” se face menţiunea că aceeaşi atmosferă de activă creştinătate transpiră şi din actul atât de însemnat pentru biserica unită, că aproape toţi credincioşii noştri din Feiurdul unei rătăciri trecătoare îşi pot încălzi sufletele de nou în jurul vechiului altar al credinţei, pe care era pe-aci să şi-l piardă. Crăciunul din anul trecut — e bine să ne amintim şi de asta — ne-a adus bucuria, că răsăritul cel de sus a fost de nou cunoscut, în adevărata lui lumină, din partea Ocolişenilor Preasfinţitului Iuliu al Gherlei, şi iată că de astădată tot un Crăciun este prilejul, când Feiurdenii pot să caute în noua lor biserică iarăşi alături de noi: Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudați-l, că s-a preamărit. Da, s-a preamărit şi L-au preamărit chiar Feiurdenii noştri iubiţi![9]. În acelaşi număr se aduceau mulţumiri aceluiaşi vechi colaborator „C” din Feiurd pentru cele comunicate. Noi rugăm pe Dumnezeu, ca din mult încercaţii noştri fraţi din crângul numit «Coada Teleacului» să facă cei mai buni credincioşi, care răsplată, ca pentru statornicia lor, să poată fi socotiţi în fruntea altora. Amănuntele le vom mai utiliza poate cu alt prilej le vom mai utiliza poate cu alt prilej[10].

Prea Sfinţitul Nicolae Ivan era numitpatronului marelui Bâznog din Feiurd şi că unde din lipsa de oameni, chiar şi Bâznog seridică la posturi de mare încredere[11].

„Telefonul Unirii”, acea rubrică a foii, nu se dezminte ca fiind portavoce celor care militau împotriva ieromonahului Antonie. În anul 1925 i se dă următorul răspuns unui anume „P” din Cluj, răspuns care va fi un atac şi asupra oficiosului Episcopiei: Domnii de la „Renaşterea” pot fi într-adevăr foarte încântaţi de faptul că au reuşit să sfinţească pe seama Bâznogului lor şi a celor vreo 25 familii din crângul Feiurd-Pădureni o biserică ortodoxă. Ar fi trebuit să fie însă şi aceasta le-o puteţi spune fără primejdia de-a fi dezmințiți - ceva mai modeşti, când e vorba de grandiozitatea serbărilor, care nu numai că n-au întrecut toate aşteptările, ci chiar dimpotrivă - cu toate invitările ca la nuntă ce s-au făcut pentru tot jurul - nu s-au putut împărţi nici măcar colacii pregătiţi, aşa că au trebuit să fie vânduţi mai apoi în licitaţie publică. Şi mai puteţi să le şoptiţi şi acestea: cele 25 familii din Pădureni, amăgite cu vorba cunoscută, că nu vor plăti nimic nici preotului, nici bisericii, încă nu rămân ortodoxe decât până în momentul, când păr. Bâznog, ori altul, care-iva lua locul, va începe să-şi pretindă şi el stolarele obişnuite. Şi atunci vor reveni şi aceştia şi încă - probabil - cu biserica cea nouă cu tot[12].

După cum se poate vedea, lupta ieromonahului Antonie pentru renaşterea ortodoxiei n-a fost una izolată, doar pe plan local. Faptele lui au pus probleme greco-catolicilor, fapt oglindit în Unirea, lucrul acesta determinându-mă să dedic aceste rânduri acestor fapte reliefate în presa bisericească greco-catolică din Blaj.

---

[1] Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud (S.J.A.N.B.N.), Fond Vicariatul Rodnei (1812 – 1948), Dosar Matricola botezaţilor din Sângeorzul Român, poz. 65.

[2] Ibidem, Stat de serviciu certificat la 1 noiembrie 1929.

[3] Unirea, Anul XXXII, Blaj, 1922, nr. 38, p. 4.

[4] Idem, nr. 39, p 2.

[5] Idem, nr. 50, p. 1.

[6] Idem, Anul XXXIII, 1923, nr. 1, p. 1.

[7] Idem, nr. 34, p. 4.

[8] Idem, nr. 42, p. 3.

[9] Idem, Anul XXXIV, 1924, nr. 1, p. 1.

[10] Ibidem, p. 7.

[11] Idem, nr. 4, p. 4.

[12] Idem, Anul XXXV, 1925, nr. 45, p. 3.