'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Răul se plimbă prin lume fără culoare, fără apartenență și fără vârstă. Nu și fără identitate. Ca punga cu arginți a lui Iuda, despre care a scris și a vorbit, nu de puține ori, Mitropolitul Bartolomeu Anania. Să numim acest rău, pentru economia articolului, pur și simplu “Fratele I.” Frate la propriu și la figurat, fiindcă, unii din lașitate, îl tolerăm, fiindcă nu avem curajul să-i deconspirăm prezența și nu-l obligăm să se întoarcă în robia disprețului public de câte ori www.tagheuerreplicas.co.uk încearcă să ne facă slujitorii nelegiuirilor lui. “Fratele I.” este personajul dezagreabil, duplicitar și ipocrit, omul morții, obișnuit să trăiască în eroare și în păcat, cum chiropterele în bezna întunericului. Iată-l, în zidirea lui biologică, mare, revărsat peste măsură, copilul din flori a tot ce este, în lume, fluid, trecător și nestatornic. Fără familie, răsfățat al unei libertăți de compromis și al unui statut croit perfid cu măsura, niciodată aceeași, a unei fățărnicii native, chipul și sufletul i se vor trăda, cu timpul, în imaginea mototolită a unor aspirații peste puterile lui de imitator al gândului înalt.

Lumea spune că, într-o zi, s-ar fi rătăcit la o mânăstire, unde, intrând în jocul mercantil al celor sfinte, ar fi fost cuprins de spaima întoarcerii acasă. La acel acasă, lipsit de exercițiul înnobilării prin cinste a cuvântului și prin reverență a bunului simt comun. Nu știa citi nimic: nici ceaslovul inimii, nici frumusețea cu subînțeles a numelui, nici noblețea purtării celorlalți. A fost tratat mereu cu mila, cu solicitudine și cu indulgență, printre anonimii buni la toate și, cu deosebire, la nimic. Ascultător în ale lingușelii și în ale ipocriziei, “Fratele I.” și-a putut, pentru o vreme, suna dogit vorbele de tinichea pe la ușile mai marilor, care i-au deschis ușa, înmulțindu-l în necinste și în instinctul atavic al slugărniciei. A ajuns, la un moment dat, chiar să-și poarte stigmatul rătăcirii și al servituții în haina de porfiră. Numai că răul este, cum se știe,www.hublotreplicas.co.uk chip al Diavolului, aici și pretutindeni, semănător, peste tot, al haosului minții și al siluirii adevărului. Marea pasiune a “Fratelui I.” este aceea de a nu înțelege nimic și de a trăi din tâlhărirea iubirii credincioase a aproapelui. Impostor prin naștere, el suferă excesiv de complexul periferiei și de psihoza autosuficienței nimicitoare. Este, de aceea, ubicuu, o existență fără hotare, rubedenie în eșec și în josnicie, în labilități de conștiință și în pornirea oarbă spre ridicol, cu marii dezonorați ai istoriei recente. Este omul peste care a năvălit irepresibil gloria zădărniciei și solemnitatea derizoriului. Ajuns în Lumea Nouă, a rămas același călcător de lege, grăitor al minciunii veacului din urmă și detractor, prin năravurile de lup în blană de oaie, a ideii de jertfă creatoare. Izolat, în cele din urma, alungat din instituții, “Fratele I.” a sfârșit, cu voia lui, ca ceea ce a fost dintotdeauna: smochinul fără fruct și ruina cugetării după trup a vieții. Finalul lui apoteotic e cenușa. Marea valoare practică a biografiei lui, a acestei demonii a Răului, este că ne explică tragedia căderii omului în disprețul de sine însuși. “Fratele I.” din istorisirea noastră nu este o ficțiune. Este un avertisment care delegitimează scuza indiferenței noastre.