'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Cei care se plâng că, în alegeri, competitorii nu prezintă programe electorale credibile vor găsi în textele ce urmează două exemple de asimilat luptei de tribună, pe care intelectualii o duc, uneori, cu instrumentele mai puţin obişnuite ale imaginaţiei pline de umor şi cu sentimentul inutilului. Le reproduc întocmai din revista Viaţa de azi (nr. 1, 1 martie 1934, p. 11). Morala lor este una argheziană: artistul care intră în politică este o aproximaţie de două lucruri incomplete.

AUREL SASU

* * *

SCRIITORII ŞI POLITICA

.......................................................................................................................................................

În alegerile [parlamentare] din 1822, alegătorii unui arondisment parisian au fost invitaţi să-l voteze pe „domnul Paul Louis Courier, autorul mai replica tag heuer carrera multor scrieri de-un talent gentil şi de-un patriotism admirabil”. Cu toate aceste însuşiri onorabile, Paul Louis Courier n-a întrunit decât 140 de voturi, rezultat care l-a hotărât să renunţe pentru totdeauna la aspiraţiile sale parlamentare. În schimb, Alexandre Dumas-Père a dat o luptă crâncenă, la alegerile din 1841, spre a obţine un mandat. Deşi n-a reuşit să-i convingă pe alegători, manifestul său electoral este un cap de operă de spirit:

„Muncitori ai Parisului,

Cetăţeni din Saint Denis, mi-am depus candidatura la deputăţie; vă solicit voturile.

Iată titlurile mele: fără să mai socotesc şase ani de educaţie, patru ani de notariat şi şapte ani de birocraţie, am lucrat douăzeci de ani câte zece ore pe zi, ceea ce face şaptezeci şi trei de mii de ore. În aceşti douăzeci de ani, am compus patru sute de volume şi treizeci şi cinci de drame. Cele patru sute de volume trase în câte patru mii de exemplare, fiecare, şi vândute cu cinci franci bucata, fac un total de 11.853.600 franci. Din această sumă, colaboratorii mei au primit: compozitorii 264.000 fr[anci], papetarii 683.000 fr[anci], legătorii 120 mii fr[anci], librarii 2.400.000 fr[anci] etc., etc.

Fixând drept salariu zilnic suma de 3 fr[anci], cărţile mele au furnizat, în douăzeci de ani, salariul la 1692 de persoane”.

Se pare că manifestul acesta electoral ar fi putut să aibă succes, dacă nu intervenea un rival primejdios în persoana lui Paul de Kock. Apelul acestuia către alegători a dat lovitura de graţie candidatului Dumas. Ascultaţi:

„Cetăţeni liberi ai scumpului meu Paris,

Nobili muncitori ai arondismentului Montparnasse!

Am infinit mai multe drepturi de-a fi membru al Adunării Constituante decât cetăţeanul Alex. Dumas. El se laudă că a dat câştig 12.000.000 franci editorilor de hârtie şi docherilor săi. Bagatelă, cetăţeni, bagatelă! Condeiul meu a raportat, în douăzeci de ani, 63 de romane. Cred că nu exagerez dacă socot fiecare roman la preţul de un milion. Total 63 de milioane – cetăţeni, 63 de milioane! Desfid pe oricine va dovedi că 63 înmulţit cu 1 nu dă 63! Adevărul nu poate fi ascuns! Dar asta n-ar fi nimic. Mai este ceva, ceva foarte important. Iată: eu locuiesc în Boulevard St. Martin, la parter. În fiecare zi, de la ora 4 până la 5, mă aşez la fereastră şi cheap hublot replica privesc trecătorii. Este un omagiu pe care vi-l aduc, zilnic, cetăţeni, privindu-vă! Or, toată Franţa ştie acest lucru. Nici un călător nu vine la Paris, fără a trece prin Boulevard St. Martin 24, spre a-l vedea pe Paul de Kock la fereastră.

Trec sub tăcere diversele prinţese ruse care, spre a mă contempla, dau câte 5 fr[anci] unei trăsuri. Şi asta nu e tot – cetăţeni! O mulţime de femei, ale căror nume nu le pot divulga, mi-au cerut portretul. Am comandat până acum peste 3000 de portrete, dând de lucru gravorilor şi desenatorilor. Alte femei, mai excentrice, mi-au cerut câte un autograf sau câte o şuviţă din părul meu. Autografele mele, cetăţeni, se vând zilnic la Hotelul Bouillon, cu 50 franci bucata – şi eu am dat cel puţin 17000 de autografe!

Gândiţi-vă, deci, ce sumă enormă am pus eu în circulaţie cu sistemul autografelor! Cât priveşte şuviţele din părul meu, le trec sub tăcere, pentru motivul că eu însumi le răscumpăr acum, oriunde le găsesc, plătind până la 80 fr[anci] şuviţa... Şi, credeţi-mă, răscumpăr mereu, cetăţeni! Cred că m-aţi înţeles, iubiţi fii ai Parisului! Votul vostru nu se va duce la cetăţeanul Dumas, ci la prietenul omenirii Paul de Kock care, în vederea alegerilor, a poruncit editorilor să reducă preţul tuturor volumelor sale spre a putea fi citite şi admirate de toată Franţa”.

Elocvenţa asta, ca şi a lui Dumas, au fost zdrobite de un domn André Dupont, avocat, Rue Racine 102, astăzi uitat, dar care s-a ales deputat cu 8104 contra lui Dumas (82) şi Paul de Kock (105)...

SERGIU DAN

*

P.S. Înfrângerea în alegerile parlamentare a celor doi scriitori francezi este o poveste uitată. Îngrijorarea lui Charles de Gaulle, în schimb, continuă să ne tulbure conştiinţele: „Politica este un lucru prea serios pentru a mai putea fi lăsată doar pe mâna politicienilor”. Cine ne va salva, prin urmare, din fervoarea contemporană a resemnării în mediocritatea acestor politicieni de pretutindeni? (A. S.)