--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2016, nr. 12 (320), an XXVII (serie nouă)
Eseu
--- pagina: 6

Antropologia genului: de ce femeie şi bărbat?

de Pr. Paul Gavriloaie

În fiecare om există o nevoie înnăscută de a fi iubit, în special de către cineva în mod individual. „Înnăscută este şi nevoia de a iubi pe cineva, de a-ţi conduce energia afectivă şi sexuală spre o persoană specifică best cheap rolex replica - iubitul - care face să se nască încrederea noastră absolută şi devotamentul total”[1]. Însă, această nevoie de a fi iubit şi de a iubi se concretizează cel mai bine în căsătorie.

Este cert că astăzi, în epoca în care trăim „problema majoră nu este nici hristologia, nici eclesiologia ca odinioară, ci mai degrabă antropologia, doctrina sau învăţătura Bisericii în ceea ce priveşte persoana umană”[2]. Legat de persoana umană, ne vom apleca şi noi atenţia asupra chestiunii care astăzi frământă tot mai multe persoane şi anume, răspunsul la întrebarea: de ce femeie şi bărbat?

În Vechiul Testament, mai exact în Cartea Facerii ne este prezentată clar, crearea bărbatului şi a femeii: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” replica watches (Facere 1, 27). Tot în Cartea Facerii, Dumnezeu îi îndeamnă: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28). Astfel, observăm această distincţie dintre bărbat şi femeie încă de la începutul lumii. În această privinţă, autorul francez André Krajevitch, vorbind despre crearea omului pe care o găsim în Cartea Facerii menţionează că „bărbatul este asemănător femeii, dar nu este o femeie, ei sunt diferiţi”[3].

Mai apoi, în Noul Testament este stipulat faptul că „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Efeseni 5, 32). Tot în această epistolă, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe bărbaţi să îşi iubească femeile: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). Astfel, observăm că încă de la crearea lumii şi până astăzi prin îndemnurile Sfintelor Evanghelii - care sunt actuale şi astăzi, nu au folosit numai pentru vremurile de atunci - unirea normală, a fost între bărbat şi femeie.

Dar se ridică un semn de întrebare: de ce căsătoria nu se poate realiza între două persoane de acelaşi sex care se iubesc şi decid să rămână credincioşi unul celuilalt până la moarte? De fapt - după cum precizează şi autorul Jean Breck - „sursa scandalului este activitatea sexuală”[4].

Trebuie să menţionăm de la început, că Biserica nu respinge expresia sexualităţii, ea recunoaşte că relaţiile sexuale au primit de la Dumnezeu un potenţial unificator, sfânt şi procreator care „nu poate fi realizat într-o manieră sfântă şi sănătoasă decât în contextul unei uniuni conjugale heterosexuale, monogame şi având la bază Biserica”[5].Tradiţia răsăriteană recunoaşte valoarea unificatoare a relaţiei sexuale. Actul sexual concretizează expresia dragostei şi a devotamentului reciproc, chiar dacă nu urmăreşte procrearea. Dar, „Biserica a conceput întotdeauna procreaţia ca un motiv principal al actului sexual, de aceea se doreşte ca activitatea sexuală să se limiteze la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, a căror uniune[6] trebuie să fie monogamă, heterosexuală”[7].

Încă din vremea Vechiului Testament Dumnezeu a poruncit: „Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22)Iar în Noul Testament, prin cuvintele „Asemenea şi bărbaţii [...] s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi [...]” (Romani 1, 27), actele homosexuale au fost condamnate.

Întreaga Tradiţie ortodoxă este de părere că actele homosexuale sunt criticabile moral, deoarece introduc o distorsiune în scopul natural şi în funcţionarea organelor[8]. Scopul ultimul al uniunii conjugale nu este plăcerea sau satisfacerea, ci, de fapt, stabilirea unei veritabile transfigurări a fiinţei, care reflectă, într-un „singur trup” (Efeseni 5, 31), uniunea mistică între Hristos şi Biserică. Dar desăvârşirea acestei transfigurări nu se poate realiza fără complementaritatea dintre bărbat şi femeie, dată şi dorită de către Dumnezeu de la facerea lumii[9].

„Modelul ierarhic al relaţiilor bărbat-femeie rămâne neschimbat în eclesiologia ortodoxă şi în practica bisericească, ca de altfel în mare parte şi în teologia pastorală ortodoxă contemporană în ceea ce priveşte căsătoria”[10].

În articolul său, autorul Jean Breack se întreabă dacă ar fi posibil ca Biserica Ortodoxă să binecuvinteze cândva uniunile între oameni de acelaşi sex? Mai departe răspunde menţionând că răspunsul este nu, fără nici o îndoială, iar ca argument precizează că uniunea homosexuală este în contradicţie cu antropologia creştină, care ne spune că bărbatul şi femeia au fost creaţi de Dumnezeu în scopul fundamental de a împlini îndemnul Său de la crearea lumii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28)”, adică de a dezvolta rasa umană. Însă - după cum menţionează şi autorul Jean Breck - „aceasta (antropologia creştină n.n.) afirmă că scopul căsătoriei se situează dincolo de procreaţie, într-o unire într-un singur trup care reflectă misterul tainic dintre Hristos şi Biserică (văzută ca şi soţia Sa). Aşadar, există o complementaritate sexuală esenţială care permite unui bărbat şi unei femei să umple această vocaţie”[11].

Lumea de astăzi, în care „toate rânduielile s-au dat peste cap şi nimeni nu mai ştie ce să facă”[12], oferă exemple de uniuni homosexuale, pe care le şi protejează sub pretextul discriminării. Ba mai mult, în unele state (de exemplu Franţa) uniunea dintre două persoane de acelaşi sex a devenit legală.

Făcând referire la această problemă cu care se confruntă societatea actuală, Jean Breck menţionează că „ar trebui să le propunem tinerilor o reflecţie serioasă, sănătoasă şi echilibrată despre sexualitate în totalitate, de la facere, la darul de a trăi până la sida purtătoare de moarte; aceste discuţii ar trebui să aibă loc atât în cadrul familiei cât şi în cadrul comunităţilor parohiale”[13].

Este necesar să redescoperim care este de fapt esenţa căsătoriei creştine, care este „icoana relaţiei de iubire care există între Hristos şi Biserică”[14] şi să-i dăm posibilitatea de a transforma relaţiile noastre conjugale într-o „imagine reală de dragoste şi jertfă de sine reciprocă care uneşte Hristos şi Biserica într-un mare mister”[15].



[1] Jean Breck, Le mariage chrétien et la question du «genre» în „Contacts”, anul LXV, nr. 242/2013, p. 226.

[2] Ibidem, p. 221.

[3] André Karajevitch, Réflexions sur la theorie du «genre» în „Contacts”, anul LXV, nr. 242/2013, p. 264.

[4] Jean Breck, art. cit., p. 216.

[5] Ibidem, p. 217

[6] Aceşti autori francezi au stabilit o distincţie între uniune civilă de acelaşi sex şi căsătorie de acelaşi sex, de aceea în studiile lor folosesc numai uniune de acelaşi sex. Ei sunt de părere că expresia căsătorie homosexuală (de acelaşi sex) este un oximoron, iar termenul de căsătorie trebuie să fie păstrat şi protejat pentru a desemna exclusiv uniunea dintre bărbat şi femeie, cf. Jean Breck, art. cit., p. 225.

[7] Ibidem, p. 223.

[8] André Karajevitch, art. cit.,p. 262.

[9] Jean Breck, art. cit., p. 217

[10] Valérie A. Karras, Approche patristique de l’anthropologie du genre chez Élisabeth Behr-Sigel în „Contacts”, anul LXV, nr. 242/2013, p. 244.

[11] Jean Breck, art. cit., pp. 222 - 223.

[12] † Andrei Andreicuţ, Spovedania şi Liturghia salvează omenirea, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014, p. 5.

[13] Jean Breck, art. cit., p. 217.

[14] Ibidem, p. 226.

[15] Ibidem, p. 218.