'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Sfinţii Trei Ierarhi:
Modele pentru toţi creştinii, în general,
şi pentru teologi, în special

Idealul moral al creştinului este sfinţenia. Acest ideal a fost formulat de Mântuitorul şi propovăduit de Sfinţii Apostoli şi de toţi urmaşii lor: Fiţi sfinţi! (1 Petru 1, 16). Biserica naşte şi creşte sfinţi. Nu numai în vremurile apostolice, ci şi astăzi Biserica propovăduieşte sfinţenia şi-i îndeamnă pe oameni să devină sfinţi, zicându-le: După Sfântul care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii (1 Petru 1, 15).

Aşadar modelul absolut de sfinţenie este El, Hristos Dumnezeu. De aceea Sfântul Pavel îi îndemna pe creştinii din Corint: Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos (1 Corinteni 11, 1). Este limpede că noi toţi dorim să ajungem în rai. Dar în rai nu ajung decât sfinţii. Aşa că, dacă vrem să ajungem în rai, trebuie să ne sfinţim viaţa. Ne spune Mântuitorul că cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor ( Matei 13, 43).

La slujba de înmormântare auzim că în rai cetele sfinţilor şi drepţii ca luminătorii strălucesc^[1]. Cu siguranţă că intensitatea luminii este deosebită de la stea la stea şi de la luminător la luminător. Important este să fii luminator, cât de mic, dar să fii în rai. Şi pentru a fi acolo trebuie să devenim sfinţi, cât de mici, dar să devenim.

În acest sens ne dau curaj şi ne sunt modele sfinţii. Lor trebuie să le fim următori pentru că ei i-au fost următori lui Hristos. Această lucrare de sfinţire a vieţii este o lucrare sinergetică. La harul, la ajutorul ce vine de sus, trebuie să adăugăm şi noi efortul nostru de jos.

Sfinţenia ce vine de sus, de la Hristos, o primim prin Sfintele Taine. Ea a fost denumită de către Mitropolitul Nicolae Mladin sfinţenie sacramentală. Cu ea trebuie să conlucrăm şi să ajungem la sfinţenia morală^[2] care ne duce la mântuire. Puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa, zice Sfântul Apostol Petru, şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa. La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos (2 Petru 1, 5-8).

Cetăţeni de drept ai Împărăţiei Lui devenim prin Botez, prin Sfântul Mir, prin Euharistie, dar, pentru a deveni cetăţeni de fapt, trebuie să adăugăm efortul nostru. Și în acest demers, sfinţii ne sunt modele, toţi sfinţii, dar concret acum, la sfârşit de ianuarie, cei trei mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Modelul absolut rămâne Domnul Iisus Hristos. Iisus Hristos este binele absolut întrupat, este sfinţenia însăşi înomenită. Sfinţenia în creştinism nu este o noţiune fără conţinut, un ideal vag şi abstract, sau împlinirea unor legi şi porunci impersonale; ea este persoana divino-umană a lui Iisus. Ea ni se revelează în făptura omenească a lui Hristos, în cuvintele, în faptele, în viaţa Lui. Ea ne întâmpină în mod concret sub chipul unui «frate» al nostru, sub chipul unui «om» asemenea nouă. Doar că în «omul» acesta nu există umbra nici unui păcat: El este sfinţenia absolută^[3].

Pe urmele Lui au călcat sfinţii. Conlucrând cu harul pe care El îl revarsă prin Sfintele Taine, au ajuns ceea ce au ajuns. Iar noi dorim să păşim pe urmele lor. În mod concret, de data aceasta pe urmele celor Trei Ierarhi. Admirându-i, imnograful exclamă: Cine este vrednic să-şi deschidă buzele și să-și mişte limba spre lauda celor ce suflă foc, prin puterea Cuvântului şi a Duhului? Însă atâta voi cuteza a zice: că toată firea omenească au covârşit-o cei trei cu darurile cele multe şi mari; şi cu lucrarea şi cugetarea adâncă la cele duhovniceşti întrec pe cei ce strălucesc întru amândouă. Pentru acesta, de prea mari daruri i-ai învrednicit pe aceştia; ca pe nişte slugi credincioase ale tale, Unule, Ce preamăreşti pe sfinţii Tăi^[4].

Sărbătoarea de pe 30 ianuarie a fost fixată de către Ioan, episcopul Evhaitelor, care păstorea pe vremea împăratului Alexie Comnenul. Atunci se pornise o dispută între credincioşi privind întâietatea dintre cei trei. Iar cei Trei Ierarhi s-au arătat aievea sfântului ierarh, spunându-i că în cer sunt egali şi în unitate. De aceea, i-au cerut să le fixeze o zi de prăznuire pentru toţi trei. Ziua a fost fixată pe 30 ianuarie, iar mai târziu, în 1930, la un congres al Facultăţilor de Teologie ţinut la Atena, această zi a fost aleasă ca sărbătoare de hram a tuturor şcolilor teologice.

Folosindu-ne de metafore, putem spune că Sfântul Vasile e mâna care lucrează, Sfântul Grigorie e mintea care gândeşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur e gura care vorbeşte. Ei sunt modele pentru toţi creştinii, dar în mod special pentru tinerii teologi. Lor le zice Sfântul Grigorie: Dacă eşti teolog roagă-te! Şi numai dacă te rogi eşti teolog. Nouă şi lor ne pune câteva întrebări retorice: Pentru ce nu admirăm iubirea frăţească, iubirea conjugală, fecioria, grija de săraci? Pentru ce nu iubim psalmodierea, privegherea de toată noaptea, lacrimile? Pentru ce nu supunem trupul postului? Pentru ce nu ieşim spre Dumnezeu prin rugăciune?^[5]

Sfântul Vasile cel Mare, socotind că sunt multe informaţiile ce ajung la ochii, urechile şi inima tinerilor le zice acestora: Când se vorbeşte de faptele sau cuvintele bărbaţilor buni, să-i iubiţi şi să-i imitaţi și, mai ales, să încercaţi să fiţi niște oameni ca aceia^[6]. Tinerii trebuie să se informeze, să citească şi să vadă multe, dar, să fie selectivi, să alegă numai ce-i bun, ca şi o albină care ia din flori doar polenul florilor: Trebuie, deci, şi voi să citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile pe care se aşează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor^[7].

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre prietenie, spune că vederea unui prieten pune inima în sărbătoare şi-o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de-o fericire nespusă; chiar numai aducerea lui aminte dă aripi gândului şi-l înalţă. Grăiesc despre prietenii buni, care-s cu tot sufletul pentru prietenii lor, şi lesne s-ar învoi să moară pentru ei^[8].

Mă gândesc eu că acest mod de a-i îndemna pe tineri şi l-ar fi putut însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur de la Sfântul Pavel, pe care l-a iubit în mod special şi care li se adresează tinerilor noştri spunându-le: Să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume (Filipeni 2, 15).

Celor trei care au călcat pe urmele Apostolilor, iar aceştia pe urmele Domnului, să le fim şi noi următori şi să le zicem: Ca cei ce aţi fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă^[9].

---

^[1] Moltifelnic, Bucureşti, 1992, p. 201.

^[2] Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969, p. 317.

^[3]3 Ibidem, p. 314.

^[4]4 Mineiul pe Ianuarie, Bucureşti, 1997, p. 461.

^[5]5 Grigorie de Nazianz, Cele 5 cuvântări teologice, Anastasia, 1993, p. 16.

^[6] Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, EIBMBOR, Bucureşti 1986, p. 569.

^[7] Ibidem.

^[8] Tălmăciri alese din Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Cugetarea”, Bucureşti, 1937, p. 117.

^[9] Mineiul pe Ianuarie, Bucureşti, 1997, p. 446.