--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Decembrie 2016, nr. 12 (320), an XXVII (serie nouă)
Recenzie
--- pagina: 12

Virgil Gheorghiu, Viaţa Patriarhului Athenagoras, trad. Cristian-Dumitru Moldovan, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009

de Ierom. Maxim Morariu

Între volumele publicate de Virgil Gheorghiu, un loc aparte îl ocupă biografiile dedicate unor personalităţi ce au marcat istoria lumii. În această categorie se înscriu romanele: Ioan Gură de Aur, atletul lui Hristos (trad. Maria-Cornelia Ică, Editura Deisis, Sibiu, 2004), Sfântul Ambrozie al Milanului (trad.Gheorghiţă Ciocioi, Editura Sophia, Bucuresti, 2013), La jeunesse de docteur Luther (Librairie Plon, Paris, 1965), Viaţa lui Mahomed (trad. Gheorghiţă Ciocioi, Editura Sophia, Bucuresti, 2016) şi Viaţa Patriarhului Athenagoras (trad. Cristian-Dumitru Moldovan, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009).

Din nefericire, spre deosebire de Ora 25 (trad. Monique Saint-Come, Librairie Plon, Paris, 1949), sau de celelalte lucrări în cadrul cărora se vorbea despre dictatură şi urmările ei nefaste, despre exilul românesc sau despre alte chestiuni ce interesau, la acea vreme, mediul cultural occidental, această categorie nu s-a bucurat însă de receptarea şi dezbaterile generate de ele (a se vedea, de exemplu: Carl Isabel Lundberg, “Review – The twenty-fifth hour”, in Manas, vol. 3, No. 31, 1950, pp. 5-7; Gabriel Marcel, “Preface", în Virgil Gheorghiu, La vingt-cinquieme heure, trad. Monique Saint-Come, Librairie Plon, Paris, 1949, pp. I-IX; Mircea Eliade, Europa, Asia, America..., vol. 3 – Corespondenţă R-Z", Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 545; Marin Preda, Viaţa ca o pradă, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2010, pp. 265-266; Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, pp. 89-91), în ciuda frumuseţii şi a importanţei ei.

Viaţa Patriarhului Athenagoras, asupra căreia ne vom opri în rândurile următoare, este una dintre lucrările valoroase ale genului, care a cunoscut din păcate, pe nedrept, o proastă receptare din partea criticii vremii ei. În realizarea ei, scriitorul, mânat de pasiunea pentru Patriarhul constantinopolitan căruia i se datorează ridicarea anatemelor din anul 1054 şi redeschiderea unui dialog real cu spaţiul catolic, a efectuat o investigaţie amplă, pătrunzând atât în profunzimile biografiei celui prezentat, cât şi în gândirea lui, pe care a investigat-o cu multă pasiune.

Cu scopul de a-i oferi cititorului o lucrare complexă, el a călătorit atât în locurile de naştere ale sale, pe tărâmurile Epirului, cât şi în capitala de altă dată a Bizanţului, unde-şi avea sediul ierarhul (fiind, de altfel, invitatul său), sau în anumite locuri în care acesta a păstorit sau s-a format. Marcat de ceea ce a descoperit acolo, părintele Gheorghiu a încercat să prezinte cititorului său incursiunea în biografia lui Athenagoras pornind de la propriile note de călătorie. Astfel, de exemplu, capitolele dedicate copilăriei lui, se constituie într-o frumoasă intercalare a pasajelor ce descriu momente de la începutul vieţii personaităţii prezentate şi a celor ce conţin descrieri ale plaiurilor lui natale, prezentate însă prin ochii scriitorului. Frazele scurte, ce alternează dialogul cu descrierea sau naraţiunea, sunt deja parte a unui stil cu care cititorul ce a parcurs mai multe dintre operele ce poartă semnătura iereului Virgil, e acomodat. Un stil specific, unic în literatura românească. În aceeaşi categorie se încadrează şi parantezele ce întrerup aparent descrierea unor momente şi pasaje spre a oferi informaţii despre obiceiuri, stări de fapt, evenimente istorice sau cutume bisericeşti, al căror scop nu este altul decât uşurarea lecturii şi familiarizarea celui care parcurge lucrarea cu anumite aspecte specifice ale contextului descris. Altfel spus, scriitorul se străduieşte, prin intermediul lor să-l transpună pe cel care-l însoţeşte în periplul prin lumea slovelor în diferite locuri şi timpuri, prin intermediul acestor elemente literare.

Toate acestea, alături de conţinutul propriu-zis al biografei romanţate, structurată, după părerea noastră deloc întâmplător, pe treizeci şi trei de capitole, contribuie la reuşita demersului literar. În cadrul lui, autorul nu-i vorbeşte celui căruia i se adresează doar despre personajul pomenit, ci-l teleportează efectiv în locul în care el însuşi se află, făcându-l atent până şi la detalii. Iată un astfel de exemplu:

,,Sosesc în Fanar. La sfârşitul primăverii din 1968. Privesc Cornul de Aur. Niciodată nu am văzut o apă mai curată. De milenii, zi şi noapte, se aruncă aici tot felul de gunoaie. Toate canalele, toată mocirla, toate gunoaiele din port, din case, din pieţe sunt aruncate în apa Cornului de Aur. Vapoarele, Harabele îşi îneacă aici gunoaiele, îşi golesc latrinele. Şi apa tot curată este. Aici, în Cornul de Aur, este imposibil să poluezi apele. Marea este întotdeauna curată. Ca o lacrimă. Am cerut o explicaţie. Căci toate apele din toate porturile lumii sunt murdare. Chiar şi în larg, apele mărilor şi oceanelor sunt astăzi murdare" (pp. 254-255).

La fel de atent e preotul scriitor şi la descrierea personajului principal. Lecturând pasajele în care-l prezintă, cititorul are impresia că el se găseşte aievea în faţa lui. Nu întâlneşte însă o prezenţă himerică, distantă, aşa cum sunt adesea cele din paginile unor opere în cadrul cărora primează principiile estetice, ci cu un om drag, un prieten apropiat. Descrierile lui Virgil Gheorghiu au marea harismă de a umaniza personajul prezentat. Ele ar putea fi, cu certitudine asemănate cu imprimantele 3D ale zilelor noastre, având totuşi multe caracteristici în lus faţă de acestea. Athenagoras descris de el nu e doar o hologramă tristă, o plăsmuire imaginară cu valenţe artistice, un personaj închis între coperţile unei cărţi, ci o fiinţă care, din închisoarea slovei, emană viaţă şi căldură. Scriitorul reuşeşte să evidenţieze acele caracteristici ale lui care subliniază calităţile sale patriarhale:
,,Primul lucru care te surprinde când te găseşti în faţa lui este că e frumos. Este nespus de frumos. Foarte frumos. Poţi să stai în faţa Sanctităţii Sale Athenagoras ore întregi, fără să spui un cuvânt, la fel cum stai în faţa oceanului sau a vârfului Mont Blanc. Pentru a-l privi. Îţi este de ajuns. Persoana lui este o capodoperă a naturii. Athenagoras e un călugăr autentic. În primul rând, e călugăr prin frumuseţea sa. Deoarece călugăr, în limba greacă se spune ,,kalos geron", ceea ce înseamnă ,,bătrân frumos, sau pe scurt, kalogeros. Nimănui nu i se potriveşte mai bine numel ede călugăr, de bătrân frumos, decât patriarhului Athenagoras" (p. 32).

Acestea sunt însă doar câteva dintre pasajele care fac din biografia, dedicată de cunoscutul şi controversatul părinte scriitor Virgil Gheorghiu Patriarhului căre a adus o contribuţie importantă pentru Ortodoxia contemporană. Traducerea românească frumoasă şi elegantă, realizată de domnul Cristian-Dumitru Moldovan şi designul atractiv al ediţiei româneşti, fac din lucrare o operă ce trebuie apodictic, să se numere atât între lecturile celor pasionaţi de viaţa şi opera autorului ei, cât şi între cele ale iubitorilor literaturii române sau a cărţilor bine scrise în general. De aceea, nu putem decât să semnalăm şi să recomandăm acest roman, invitând cititorul dornic să cunoască mai multe aspecte privitoare la spaţiul nostru confesional din secolul trecut, să se aplece cu interes asupra ei şi să pătrundă în universul complex ilustrat cu măiestrie de autor.