'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Andrei,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Excelenţele Voastre, reprezentanţi ai celorlalte culte: romano-catolic, greco-catolic şi reformat,

Onoraţi demnitari ai Statului din Parlamentul şi Guvernul României, onoraţi reprezentanţi ai Academiei Române şi corpului academic şi universitar,

Dragi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale din Maramureş şi Satu Mare,

Preacuvioşi şi Preacucernici părinţi,

Mult iubit popor al lui Dumnezeu,

„Cerul şi pământul în cântări răsună

Îngerii şi oameni cântă împreună”

A

şa glăsuieşte colindul străbun, slăvind Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a venit printre noi, făcându-Se Om întru toate asemenea nouă, afară de păcat, pentru a ne ajuta să regăsim calea de reîntoarcere acasă la Dumnezeu Tatăl, în familia şi iubirea Preasfintei Treimi.

Aceasta este credinţa pe care o mărturisim şi convingerea pe care o nutrim noi, creştinii, de 2000 de ani, de când Dumnezeu Preabunul ne-a trimis Crăciunul.

Înaceastă atmosferă sărbătorească plină de pace cerească, bucurie îngerească şi bunăvoire sau concordie omenească, iată-ne adunaţi în jurul Sfântului Altar spre a-I mulţumi cu recunoştinţă veşnică Pruncului Ceresc pentru negrăita şi tainica Lui coborâre la noi şi printre noi oamenii acum 2000 de ani în peşterea din Betleemul Iudeii.

În aceste zile, după ce şi-a şters lacrimile pentru plecarea dintre noi a Părintelui nostru Justinian, iată astăzi, pământul sfânt şi binecuvântat al Maramureşului şi Sătmarului s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare şi în sunet lin de colind divin tresaltă de bucurie pentru că, iată, Dumnezeu a hotărât, Hristos a poruncit, Duhul Sfânt a împlinit şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca cel de-al 30-lea arhipăstor în ordine cronologică şi al 2-lea de la reactivarea acestei episcopii istorice şi martirice în 1990 să primească toiagul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul, pe care l-a purtat cu vrednicie mare și Părintele nostru Arhiepiscop Justinian.

Sfântă şi istorică este această zi în care suntem datori să ne întoarcem privirea în timp spre a putea citi în cronica nescrisă aici, dar înscrisă în ceruri, a acestui pământ binecuvântat şi a vedea şi desluşi viaţa, faptele, credinţa şi mai ales lupta şi jertfelnicia predecesorilor-voievozi creştini şi păstori de suflete ai acestui popor drept credincios şi iubitor de Hristos.

Răsfoind paginile de istorie sfântă şi ascultând tradiţia orală vom afla că pe aceste meleaguri Evanghelia lui Hristos a fost vestită de ucenicii Sfântului Andrei cel Întâi chemat, încreştinătorul românilor şi ocrotitorul României, şi că a fost grabnic lucrătoare în inimile şi vieţile dacilor liberi, astfel încât poporul român a devenit creştin încă din leagănul formării sale. Pe lângă curţile voievodale ale voievozilor din Maramureş au existat păstori de suflete: arhierei, preoţi şi monahi care au povăţuit poporul în duhul evangheliei.

Anul 1391 este piatră de hotar pentru Maramureş căci atestă prin actul emis de Cancelaria Tronului Patriarhal al Constantinopolului şi semnat de Patriarhul Antonie, că în Maramureş şi în această parte de ţară viaţa bisericească era înfloritoare şi că voievozii maramureşeni Drag şi Balc au închinat nobila lor ctitorie – Mănăstirea Peri, Patriarhiei Ecumenice să o protejeze şi să păzească, prin egumenul Pahomie, care avea atribuţii cvasiepiscopale, şi arhiereii locali (primul arhiereu cunoscut care a rezidat la Peri fiind Simeon), credinţa ortodoxă a românilor. Se împlinesc anul acesta 625 de ani de la emiterea acestui document pe care din fericire îl avem atât în limba greacă, cât şi în cea a graiului nostru străbun românesc. În această lumină trebuiesc înţelese concluziile marelui istoric Nicolae Iorga care afirmă că Mănăstirea Peri a fost o vatră de cultură şi că scrisul în limba română s-ar putea să fi pornit din Maramureş de la Mănăstirea Peri. Părintele Acad. Prof. Univ. dr. Mircea Păcurariu, istoric al Bisericii Ortodoxe, afirma că în Maramureş a existat una din cele mai străvechi episcopii din Transilvania.

De-a lungul celor 6 secole şi mai bine, Biserica lui Hristos din acest ţinut a fost păstorită de 30 de ierarhi, cunoscuți cu numele, care au rezidat la Mănăstirea Peri sau la alte mănăstiri istorice - cum ar fi Bârsana, Budeşti, Giuleşti şi Moisei -, ori au păstorit peste Maramureş de la Vad – episcopie înfiinţată de Ştefan cel Mare şi Sfânt în secolul al XV-lea, sau Bălgrad – Alba Iulia – mitropolie înfiinţată de voievodul întregitor de ţară Mihai Viteazul la 1600. Mihai Viteazul a adus în Maramureş pe Serghie, egumenul mănăstirii Tismana, care, după ce a fost a fost hirotonit arhiereu în Ţara Românească, a fost aşezat cu reşedinţa la mănăstirea Habra de lângă Baia Mare, unde a păstorit între anii 1594 şi 1616. Faptul că a participat la Sinodul unionist de la Suceava care întărea unirea celor trei ţări române a determinat autorităţile de la Viena să distrugă mănăstirea Habra.

Fără îndoială că cel mai mare, strălucit şi de acuma sfânt trecut în calendar, a fost Iosif Mărturisitorul din Maramureş, care a păstorit între 1692-1711. Datorită dârzeniei şi neînduplecării lui în faţa mai marilor vremii, Maramureşul şi-a păstrat credinţa şi n-a cunoscut unirea cu Biserica Romei până ce, în 1740, autorităţile imperiale de la Viena au desfiinţat această episcopie, iar episcopul Gavril Ştefanca de Bârsana, cu reşedinţa în această mănăstire, ori a fost suprimat ori a plecat în pribegie, iar pe maramureşeni i-au declarat uniţi fără să fie consultaţi. Timp de 198 de ani, până în 1937 românilor ortodocşi nu li s-a permis să aibă episcop de legea lor strămoşească ortodoxă. Dumnezeu nu îngăduie la infinit ca dreptatea unui neam să fie nici negată, nici suprimată, ci atunci când justiţia divină îşi manifestă forţa, se face dreptate persoanelor nedreptăţite, instituţiilor prigonite şi popoarelor asuprite.

Aşa s-a arătat şi pentru poporul lui Dumnezeu din NV României dreptatea Părintelui ceresc de fiecare dată când oamenii nedrepţi şi conducătorii vremelnici au încercat să schimbe şi să-şi aservească istoria, ori să îi dea o nouă directivă. Dumnezeu a corectat-o prin purtarea Sa de grijă.

Reînfiinţă în 1937, Episcopia Maramureşului a primit pe episcopul dr. Vasile Stan, de obârşie din Ţara Moţilor, drept păstor şi întâistătător, a cărui păstorire a fost însă şi grea, şi scurtă. Pe de-o parte din cauza vârstei înaintate a noului Chiriarh, iar pe de altă parte din cauza furtunilor istoriei. În 1940 Ardealul de Nord a fost rupt de trupul României, vreme de 4 ani, prin odiosul dictat de la Viena şi, chiar dacă în 1944 Episcopia şi-a reluat activitatea prin revenirea la Sighet a episcopului Vasile Stan, după încetarea acestuia din viaţă în 1947 ea va mai dura doar un an, sub păstorirea episcopului Sebastian Rusan, fiind desfiinţată de regimul comunist în 1948 pentru încă 41 de ani.

Când Dumnezeu, în 1989, a hotărât să schimbe orânduirea ateist-comunistă adusă în România din Răsăritul bolșevic, Episcopia a reînviat, la cârma ei fiind chemat cel mai ilustru fiu al acestor ţinuturi, ÎPS Justinian. În cei aproape 26 de ani, cât a fost la cârma acestei Eparhii, viaţa bisericească a cunoscut o evoluţie fără precedent în istoria ei. Nu vom menţiona în cuvântul nostru toate împlinirile acestui sfert de secol căci ele sunt cunoscute, şi istoria bisericească le consemnează. Iată că după plecarea dintre noi a Părintelui nostru drept şi bun, ÎPS Arhiepiscopul Justinian, Hristos-Arhiereul Cel Veşnic ne-a chemat, prin alegerea Sfântului Sinod, să-i urmăm în scaunul pe care Înaltpreasfinţia Sa l-a împodobit în chip minunat cu blândeţea, înţelepciunea, smerenia, măsura şi lumina Înaltpreasfinţiei Sale. Îl vom cinsti şi purta în rugăciunile noastre cu recunoştinţă toată viaţa noastră.

La început de drum nou, cu experienţa celor peste 22 de ani de slujire arhierească, dar acum purtând şi responsabilitatea de Întâistătător, cerem lui Dumnezeu ajutor sfânt în toate cele ce urmează să le împlinim.

Ne rugăm cu genunchii plecaţi şi din adâncul inimii să ne dăruiască înţelepciune de a păstori pentru cler şi popor, şi nu pentru slavă personală, ci pentru apărarea sfintei noastre credinţe, a dreptăţii lui Dumnezeu, a unităţii şi demnităţii neamului şi spre binele poporului dreptcredincios.

Chemăm la împreună lucrare şi slujire clerul de mir şi cinul monahal în stare de veghe şi neodihnă prin glasul proorocului David care zice: „Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele până ce nu voi afla loc locaşului Dumnezeului lui Iacob…” (Ps. 131, 4) în sufletul fiecărui fiu al acestei eparhii, astfel încât poporul lui Dumnezeu încredinţat nouă spre păstorire, văzând slujirea şi faptele noastre cele bune, să preaslăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Totodată ne încredinţăm rugăciunilor sfinţiţilor slujitori ai altarelor noastre sfinte din Maramureş şi Sătmar şi vieţuitorilor din sfintele noastre mănăstiri, cărora le arătăm multă iubire părintească şi preţuire pentru tot ceea ce au făcut şi vor face în slujba Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc.

Suntem chemaţi să păstorim în vremuri dificile, într-o lume desacralizată şi o societate secularizată, în care persoana umană este degradată şi desconsiderată, familia creştină dezintegrată, iar comunitatea şi societatea dezbinată. La toate acestea se cere din partea noastră să răspundem în duhul Evangheliei lui Hristos şi să găsim soluţii actuale şi concrete pentru vremuri dificile.

Facem adâncă metanie sărutând dreapta patriarhală Părintelui Bisericii noastre Ortodoxe, Preafericitul DANIEL, Patriarhul României, pentru multa şi înţeleapta povăţuire şi marea purtare de grijă pe care o arată faţă de ierarhii, clerul şi poporul român dreptcredincios din ţară şi din diaspora, şi pentru modul înţelept şi drept în care cârmuieşte Biserica noastră în aceste vremuri grele şi mai ales pentru darurile sfinte şi mesajul transmis prin delegatul Preafericirii Sale, Preasfinţitul Varlaam, secretarul Sfântului Sinod, precum şi pentru binecuvântarea ca Televiziunea Patriarhiei Române Trinitas TV să transmită atât Sfânta Liturghie cât şi ceremonia întronizării noastre în demnitatea de Întâistătător al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Mulţumim cu dragoste frăţească Înalpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru toată osteneala depusă şi felul înţelept în care a rânduit lucrurile şi ne-a purtat de grijă după plecarea dintre noi a ÎPS Arhiepiscop Justinian, şi mai ales pentru împlinirea cu mare responsabilitate a rânduielilor canonice în calitate de Mitropolit al locului şi locţiitor de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului până la alegerea şi întronizarea smereniei noastre ca întâistătător al acestei eparhii.

Ne încredinţăm rugăciunilor sfinţilor părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe Române, membri ai Sfântului Sinod, celor care s-au ostenit să împodobească şi să lumineze cu prezenţa lor această zi de praznic pentru Maramureş şi Sătmar, şi celor care ne-au aşezat pe umeri, prin votul lor, această sfântă povară a slujirii noastre ca Păstor al păstorilor din de Dumnezeu păzita Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului.

Dorim să mulţumim cu multă recunoştinţă demnitarilor (şi cer iertare că nu le pomenesc numele, ca să nu uit pe cineva) din Parlamentul şi Guvernele României care s-au succedat în aceşti 22 de ani, din Consiliile Judeţene şi Locale care ne-au ajutat atât cât a fost cu putinţă, să rectitorim această Eparhie istorică şi martirică şi mai ales să ctitorim catedrala episcopală care a presupus eforturi financiare şi umane doar de Dumnezeu ştiute până la fixarea crucii în 11 august a.c. pe cupola ei. Este o ctitorie pentru dăinuire şi veşnicie.

Mulţumesc ucenicilor mei de la Rohia, în oricare mănăstire a Eparhiei se găsesc ei acum, cu ascultarea, şi mai ales celor de la Catedrala Episcopală (Arhim. Casian şi Arhid. Nifon) care mi-au uşurat crucea, prin preluarea multor sarcini în construirea acestui monument al credinţei şi neamului românesc.

Ostenitorilor din Centrul Eparhial, cu care am lucrat şi am trăit împreună bune şi grele, le arăt astăzi dragoste şi preţuire şi îmi doresc să lucrăm cu adevărat şi în mod corect şi sincer şi cu mult respect pentru preoţimea pe care o reprezentăm şi pentru poporul peste care „Duhul Sfânt ne-a chemat” să fim povăţuitori şi îndrumători.

Un cuvânt de preţuire adresăm reprezentanţilor celorlalte culte, prezenţi aici de faţă, mulţumindu-le pentru cinstea pe care ne-au făcut-o şi rugând pe Dumnezeu să ne ajute să-L mărturisim pe Fiul Său Iisus Hristos unei lumi care îşi abandonează şi neagă valorile creştine, valori care au stat la temelia Europei şi lumii civilizate. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciune să descifrăm semnele timpului pe care îl trăim şi să dăm răspuns creştinesc împreună vremurilor grele care vin. Europa este astăzi în faţa unor mari provocări, poate cele mai mari din istoria ei. Soluţia pentru rezolvarea acestor probleme nu poate nesocoti valorile evanghelice şi tradiţia creştină, deoarece criza este în primul rând morală. Noi ţările din răsăritul Europei am traversat 45 de ani de comunism şi vrem să rămânem creştini pentru că ne-am săturat de marxism şi ateism. Religia creştină încă este majoritară pe glob. Suntem împreună 2 miliarde şi 3 sute de milioane – 32%. Vom reuşi să reîncreştinăm lumea?!

Reprezentanților comunității maghiare le arătăm respect, prețuire și prietenie, exprimând speranța că vom continua să lucrăm împreună pentru bunăstarea locuitorilor din țara noastră, indiferent de etnie și cultură, deoarece pentru aceasta am fost chemați să-i cârmuim, dar mai ales să-i slujim. Dumnezeu ne-a adus împreună pe acest pământ binecuvântat de 1000 de ani. Înseamnă că dorește să conviețuim în pace și respect reciproc. Până la urmă, chiar dacă în istorie uneori ne-am rănit unii pe alții, pentru că aşa au fost vremurile, totuși, pacea și dialogul sunt cele mai bune soluții de a construi împreună. Sunt lucruri în care ne deosebim: etnia, limba și cultura. Ne unește însă ceva fundamental: credința în Dumnezeu și în valorile creștine. Vrem să credem şi putem să afirmăm în lumina istoriei că țara noastră a fost şi este o Europă în mic, unde trăim împreună de secole mai multe etnii, culturi și religii, iar poporul român majoritar este mai mult decât tolerant, este fratern și împăciuitor datorită creștinismului care i-a înnobilat firea și sufletul.

Îndrept gând de recunoştinţă familiei în care m-am născut şi în sânul căreia am crescut în dragostea de Dumnezeu şi de neam, prin aleasa educaţie creştină primită de la părinţi şi mai cu seamă de la măicuţa mea, monahia Maria Magdalena, o icoană a sfinţeniei. De asemenea le sunt profund recunoscător, arătându-le veşnică recunoştinţă, Părinţilor duhovniceşti care azi ne veghează din ceruri: ÎPS Părinte Justinian Chira, Arhim. Serafim Man şi monahul Nicolae Steinhardt, care ne-au povăţuit şi au contribuit la formarea noastră duhovnicească.

De asemenea, le arătăm preţuire şi cinstire celor cărora le datorăm educaţia şi formarea noastră, de la dascălii din Rozavlea Maramureşului până la cei de la Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie, precum şi profesorilor universitari prin care ne-am desăvârşit studiile postuniversitare.

Un cuvânt aparte aș dori să adresez tinerilor. Aceasta este ziua lor, pe care Dumnezeu ne-a luminat să le-o dăruim, zi în care îl sărbătorim pe Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. De astăzi înainte va fi și ziua mea, ziua în care Hristos Dumnezeu ne-a încredințat acest odor sfânt, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, iar cea mai preţioasă comoară a acestei eparhii sunt tinerii, de care vom continua să ne ocupăm în mod deosebit, pentru a se forma şi creşte în duhul evangheliei, în familia creştină binecuvântată de Dumnezeu, pentru biserică şi neam. În acelaşi timp nu vom uita de cei bătrâni, bolnavi, abandonaţi şi singuri. Un popor care nu îşi îngrijeşte şi preţuieşte bătrânii, nu are respect şi demnitate, iar dacă nu își creşte şi educă cum trebuie tinerii, nu are viitor.

Doresc să mulţumesc cu multă dragoste tuturor instituţiilor laice şi bisericeşti care şi-au adus contribuţia lor la buna desfăşurare a acestui eveniment istoric din viaţa eparhiei noastre. De asemenea celor care au oferit daruri colindătorilor şi tuturor credincioşilor prezenţi la eveniment, care, prin prezenţa lor, au arătat tăria credinţei şi nobleţea neamului din care fac parte.

Pe toţi cei prezenţi - preoţi, monahi, oaspeţi dragi şi mulţimea credincioşilor care aţi împodobit şi luminat cu participarea dumneavoastră această solemnitate - să vă ocrotească şi să vă răsplătească Dumnezeu cu darurile Sale, iar nouă ne revine o sfântă şi dragă datorie să vă pomenim în rugăciuni, rugându-vă totodată să nu ne uitaţi în rugăciunile personale ale dumneavoastră.

În încheierea acestei zile mari şi însemnate, pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea, rostim cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Amin!