'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

„Betleemul este locul nostru de naștere… Nașterea lui Hristos în acea zi a fost pentru noi naștere veșnică… Dacă pentru noi experiența de nou-născut este dificilă, pentru Tine nu este, Fiule al lui Dumnezeu. Dacă pornim pe drumul care ne conduce la comuniunea cu Tine, începând cu starea micimii, tu ești Cel care poți să îndepărtezi toate obstacolele care ne împiedică să facem aceasta… Fă ca să nu ne credem mari în experiențele noastre. Ajută-ne, în schimb, să devenim mici ca și Tine până ce îți putem fi apropiați și să primim de la Tine smerenie și blândețe în abundență. Nu ne lipsi de descoperirea Ta, de epifania copilăriei Tale în inimile noastre, pentru ca prin ea să putem să vindecăm orice orgoliu și orice aroganță… Lumea suferă răni dureroase pentru că boala sa cea mare este: cine să fie cel mai mare? Dar astăzi am aflat în Tine unicul medicament, Fiule al lui Dumnezeu. Noi și lumea întreagă nu aflăm mântuire și nici pace dacă nu ne întoarcem să Te întâlnim din nou în ieslea din Betleem”.

Teologia „micșorării” inaugurată de venirea Domnului Hristos în lume este tema centrală a meditațiilor Părintelui Matta El-Meskin, sau Matei „cel sărac”, părinte duhovnicesc al Mănăstirii Sfântul Macarie din Egipt, trecut la cele veșnice în 2006. De numele său se leagă o reînnoire duhovnicească, atât în spațiul monahal, cât și în cel mirenesc, în Biserica Coptă din Egipt. La modul foarte simplu, acesta subliniază faptul că Dumnezeu vine în lume pentru ca să ni se descopere aievea, să ni se prezinte și să ne arate efectiv cum să trăim. Tocmai de aceea, în viziunea sa, creștinismul nu este o teorie, ci este un mod de viață, o experiere a comuniunii cu Dumnezeul cel mare care s-a făcut pe Sine foarte mic pentru ca pe om să-l facă foarte mare. Aceasta este tema centrală a meditațiilor sale.

Yousef Iskandar, pe nume de mirean, se naște în ziua de 20 septembrie 1919, într-un orășel situat la 45 de km de Cairo, la Banha. În anul 1943 absolvă studiile de Farmacie și va lucra în acest domeniu. Dobândește o stare financiară destul de solidă. Dar glasul Domnului este mai puternic. Așa se face că își împarte întreaga avuție săracilor, păstrând pentru sine doar contravaloarea biletului până la mănăstire, căci la 10 august 1948 devine monah în cea mai săracă mănăstire din regiune, Anba Samuel, în Egiptul de Sus. Două erau preocupările de bază în mănăstire – lectura Sfintei Scripturi și rugăciunea liturgică. Aici începe să scrie prima sa carte, despre rugăciune – „Viața de rugăciune ortodoxă” (Orthodox Prayer Life). Trei ani mai târziu, din pricina condițiilor severe de viață, se îmbolnăvește și este nevoit să se mute în Mănăstirea El-Surian în Wadi Al-Natroun. Acolo va fi hirotonit preot împotriva voinței sale. Viețuirea sa într-o asceză severă a continuat, căci chilia sa se afla la o bună distanță de mănăstire. Totuși, la doar doi ani de la venirea sa aici, va fi chemat să devină părintele spiritual al mănăstirii, în mod special pentru frații tineri. În felul acesta a devenit ferment al înnoirii vieții monahale în Biserica Coptă contemporană. S-a remarcat în mod deosebit în ceea ce reprezintă inima monahismului – paternitatea duhovnicească, după modelul Părinților de Pateric ai secolului al patrulea. Un număr însemnat de tineri au ales viața monahală din pricina prezenței sale duhovnicești deosebite.

În această mănăstire își termină prima sa carte despre rugăciune (Orthodox Prayer Life), publicată în 1952 și revizuită în 1968. Va fi tradusă mai târziu în limba franceză (1977), limba italiană (1998) și în limba engleză (2002). Va îndeplini pentru doi ani și slujirea de preot slujitor în Alexandria, iar în 1956 se va întoarce la prima sa mănăstire – Anba Samuel – căutând liniștea și singurătatea. Vor urma trei ani de o astfel de petrecere, timp în care a fost pentru prima dată înaintat pentru a ocupa slujirea de Papă al Bisericii Copte. Se va întoarce la El-Surian, ducând o viață de sihăstrie dincolo de zidurile mănăstirii. Împreună cu 11 discipoli se va îndepărta în deșertul Wadi Al-Rayan, la o distanță de 50 de km de cel mai apropiat oraș în Egiptul de Sus, regiunea Fayoum. După modelul Părinților din vechime, și-au săpat chilii în stâncă, suportând viața ascetică dură și spațiul geografic deloc confortabil pentru aproape zece ani (1960-1969). În ciuda condițiilor, numărul ucenicilor a crescut. În acest context, Papa Chiril i-a cerut ca, împreună cu ucenicii săi, să se mute în Mănăstirea Sfântul Macarie, situată la jumătatea drumului dintre Cairo și Alexandria, unde mai rămăseseră doar șase monahi și aceștia înaintați în vârstă. În urma venirii acestora, mănăstirea trece printr-o reînnoire spirituală de excepție, numărând în zilele noastre peste 130 de părinți și întinzându-se pe o suprafață de peste șase ori mărimea inițială. Aici își desfășoară în mare parte activitatea sa publicistică remarcabilă – peste 180 de cărți și aproximativ 300 de articole în diverse reviste, toate dedicate la variate aspecte din viața duhovnicească, arătând că mesajul evangheliei este unul cât se poate de real și posibil. Numeroase dintre aceste cărți și articole vor fi traduse în diverse limbi moderne precum engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, greaca, poloneza, rusa sau olandeza. Abouna Matta El-Meskin trece la cele veșnice în ziua de 8 iunie 2006 și este înmormântat într-un mormânt săpat în stâncă, în apropierea mănăstirii.

Întreaga sa operă a fost orientată biblic și încadrată liturgic. Totul se desfășoară în și în jurul vieții spirituale. Legea duhovnicească care stă în centrul meditațiilor sale vizează întâlnirea dintre splendoarea lui Dumnezeu și vulnerabilitatea umană în ieslea din Betleem. Această întâlnire a metafizicii cu fizica ne pune în fața unei intersectări incredibile dintre slava lui Dumnezeu și mizeria umană. Abouna Matta vorbește de „un protocol al ieslei și al Fecioarei”, căci Dumnezeu se descoperă omului în starea de „„despuiere, dezbrăcare” de slava Lui, dar și în curăție. Se inaugurează un nou limbaj – micșorare, sărăcie, simplitate, toate cuprinse într-un dicționar care se numește „dragoste”. Sau, folosind terminologia utilizată de Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu, pentru venirea Fiului Său în lume, se folosește de „cele slabe ale lumii”, „cele nebune”, „cele de jos, nebăgate în seamă” pentru a-ași arăta înțelepciunea de sus (1 Corinteni 1, 27-18). Răstoarnă scara de valori potrivit căreia cineva se remarcă fie prin poziția socială, fie prin starea financiară, fie prin educația primită. În cazul Domnului Iisus Hristos, Acesta se naște într-un oraș necunoscut, un loc extrem de umil, un grajd de vite, dintr-o familie simplă, nu de aristocrați, și sub chipul unui copil, care ne duce cu gândul, dincolo de puritatea lui, la vulnerabilitate, la nevoia de ajutor. Și de aici și legea duhovnicească după care funcționează viața noastră – „dacă este cineva mic, acela să vină la Mine”. Din această pricină, Abouna Matta va spune despre omul nou, despre noi, că „suntem născuți la Betleem”. Dacă omul cel vechi este născut în Eden, cel nou este născut din pântecele Fecioarei și în ieslea din Betleem. Întruparea este credința noastră, viața noastră, învățătura și mântuirea pe care o trăim în fiecare zi. Prezența specială a omului la acest eveniment se întâmplă tocmai în „carnea” pe care Fiul lui Dumnezeu a luat-o întrupându-se din Fecioara Maria. Vechiul principiu „gândesc, deci exist” se transformă în „Hristos s-a născut, deci sunt”. Nu este vorba de un simplu eveniment petrecut acum 2016 ani, ci de o relație permanentă, o existență împărtășită de Hristos și de om. La întrebarea – unde suntem noi născuți? – răspunde: „la Betleem”. Betleemul reprezintă începutul nostru și legea vieții noastre: „Nu m-am dus eu la Betleem, ci Betleemul a venit la mine. M-a pătruns în profunzimi și din el îmi trag existența veșnică”.

Abouna Matta este un imnograf al „Întrupării”, ca și taină a viețuirii spirituale zilnice. Venirea lui Dumnezeu în lume este punctul „0”, de referință în istoria omului nou, un prezent continuu, pentru că atunci se inaugurează alianța dragostei dintre Dumnezeu și om, odată și pentru veșnicie. Redăm în cele din urmă un paragraf unde acesta proclamă acest adevăr drept lege a vieții și mister al prezenței dumnezeiești continue în lume: „Nașterea lui Hristos este o alianță a dragostei încheiată de Dumnezeu cu fiecare om, un atestat al unei incredibile micșorări săvârșite de Dumnezeu la Betleem, în persoana lui Iisus Hristos. În Acesta, Dumnezeu este gata să se micșoreze în orice moment, chemându-l pe om la dragostea și unirea cu El. Născându-se, Hristos ne-a oferit nu un model temporar de dragoste, care L-a unit pe Dumnezeu cu noi la Betleem și care s-ar fi sfârșit odată cu desăvârșirea sa la Crăciun. Vorbim, de fapt, de un spațiu dumnezeiesc deschis, nelimitat, pentru toți oamenii și care nu va înceta să rămână deschis până ce toți vor fi una. Precum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu în Tine, să fie și ei în Noi una, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis… pentru ca iubirea cu care M-ai iubit să fie în ei și Eu în ei” (Ioan 17, 21, 26)”.