--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2013, nr. 5 (277), an XXIV (serie nouă)
Tableta lunii
--- pagina: 3

Câteva amintiri despre părintele Coriolan Buracu

de Alexandru Nemoianu

Părintele Coriolan Buracu a fost una dintre marile personalităţi ale Văii Almajului din Banatul muntos. Realizările lui se întind în domeniul pastoraţiei, culturii şi promovării idealurilor româneşti. Sunt destul de multe studii şi articole care au prezentat activitatea părintelui Cioriolan Buracu şi, fără îndoială, că altele le vor urma. Eu voi prezenta doar câteva amintiri personale legate de documente păstrate în casa Boldea din Borlovenii Vechi şi în memoria colectivă a familiei mele.

Părintele Coriolan Buracu a fost nepotul învăţătorului Pavel Boldea (1842–1917) din Borlovenii Vechi. I-a avut descendenţi direcţi pe: Pavel Boldea (ulterior protopop şi colonel, având o strălucita carieră), pe Grigore, Remus, Călin şi Măriuţa. Călina s-a măritat în familia Buracu, în Prigor, născându-i pe Coriolan Iosif, Tudosia şi Elena. În formarea şi educaţia lui Coriolan Buracu un rol decisiv l-a avut unchiul său, protopopul Pavel Boldea, cel care a luat asupra lui asigurarea speselor de şcolarizare pentru nepotul său. Din acea vreme, în casa Boldea, din Borlovenii Vechi, se păstrează un schimb de corespondenţă între unchi şi nepot, în vremea când acesta din urmă era la şcoală, la liceul din Braşov, apoi la cel din Caransebeş. Rezultă că „unchiul” era foarte scrupulos şi cerea, cu precizie, socoteala cheltuielilor. Mai rezultă că „nepotul” îi dădea ascultare, chiar dacă se comporta în limita vârstei lui tinere şi îşi îngăduia mici zburdălnicii inerente vârstei. Mai rezultă că, în vremea şcolii, Coriolan Buracu, fără să fie eminent, era un student bun şi excelent în anume domenii. Era, încă de tânăr, o fire pasională şi cu personalitate. Tot protopopul Pavel Boldea, ajuns comandant al canonicilor ortodocşi din armata austro-ungară, a facilitat încadrarea părintelui Coriolan Buracu în cadrul aceluiaşi corp, în vremea Primului Război Mondial.

Tot în casa Boldea sunt păstrate scrisori trimise vărului său, lt. colonelul Romulus Boldea, la Borloveni, în anii ’50 ai veacului trecut. Vremea crâncenă a persecuţiilor comuniste când celor doi veri le-a fost dat să treacă prin universul concentraţionar bolşevic. În scrisorile sale, cele mai multe trimise din Baia Mare şi Bucureşti, din casa copiilor lui, care-l adăposteau şi îngrijeau, părintele Coriolan Buracu scria prudent, dar cu înflăcărare. Scrisorile lui erau îndemn la nădejde în lucrarea cea bună şi dreaptă a lui Dumnezeu.

În acest context, în cadrul familiei mele, se povestea cu admiraţie despre felul în care părintele Coriolan, „uica Coriolan”, cum era numit cu dragoste şi respect, a fost ridicat la începutul anilor cincizeci spre a fi trimis la Canalul morţii. Secursitul care l-a arestat a avut, totuşi, un reflex de umanitate şi l-a întrebat: „părinte aţi mai fost arestat?”. Răspunsul a venit puternic, fără teamă: „oho, de câte ori”. La Canal, pus în echipa morţii, a preoţilor condamnaţi la exterminare, părintele Coriolan Buracu a aflat tăria morală să-i încurajeze pe cei dinpreună cu el, în fiecare dimineaţă, la începerea sclaviei, cu vorbele: „Sus inimile, fraţi, români!” Dar cea mai emoţionată amintire personală o am în legătură cu o carte poştală trimisă de către părintele Coriolan Buracu, la Borloveni, în august 1954.

În acea vreme, bunicul meu, Romulus Boldea, era în surghiun, în domiciliu obligatoriu. Îmi amintesc bine că familia nu credea să vină curând sau, în general, să mai vină. În cartea poştală trimisă şi primită, la începutul lui august 1954, părintele Coriolan Buracu scria: „Dragă Romulus, îţi scriu la Borloveni căci ştiu că vei fi acolo mai înainte de Sfânta Maria Mare. Întotdeauna Maica Domnului a apărat casa noastră şi pe tine te va aduce acasă acuma”. Zece zile mai târziu, în 16 august 1954, Romulus Boldea se întorcea la Borloveni, la casa şi familia lui.