--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Ianuarie 2017, nr. 1 (321), an XXVIII (serie nouă)
Recenzie
--- pagina: 5

Nicolae-Dragoş Kerekes, Origenismul în secolele III-VII, Cuvânt înainte de pr. prof. univ. dr. Ioan-Vasile Leb, col. ,,Monografii", vol. 7, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2016

de Ierom. Maxim Morariu

Spaţiul teologic românesc contemporan ne-a obişnuit mai degrabă cu cercetări monografice dedicate unor personalităţi, decât ideilor acestora sau modului în care ele s-au propagat şi au influenţat cursul ştiinţei în cauză sau cel al vieţii bisericeşti. De aceea, lucrarea părintelui Nicolae-Dragoş Kerekes, intitulată Origenismul în secolele III-VIII, se înscrie, din acest punct de vedere, într-o categorie inedită a cercetărilor de istorie bisericească.

Volumul, o versiune îmbogăţită şi îmbunătăţită a tezei de doctorat a autorului, beneficiază de prefaţa părintelui profesor Ioan-Vasile Leb, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii clujene (pp. VII-XIII). Acesta subliniază câteva elemente de noutate ale cercetării, prezintă succint structura ei, oferă câteva citate, al căror rol este acela de a-l determina pe cititor să se angajeze în itinerarul lecturii, şi, în final, îl invită să descopere el însuşi dacă este sau nu mulţumit de volum, lansându-i o provocare.

Urmează apoi o listă de abrevieri (pp. XV-XIX), sumarul lucrării (pp. XXI-XIV), şi introducerea (pp. 1-4). În cadrul ei, autorul realizează o sumară trecere în revistă a iniţiativelor publicistice dedicate personajului de la al cărui nume îşi trage fiinţa curentul origenist, şi formulează câteva întrebări metodologice, privitoare la viaţa şi opera lui, dar şi la impactul pe care l-au avut ideile sale sau actualitatea lor.

Partea introductivă este apoi urmată de un capitol dedicat biografiei personajului (pp. 5-32). Autorul preferă să adauge investigaţiei, ce se desfăşoară într-o manieră diacronică, subunităţi tematice fiind dedicate copilăriei lui (p. 10-14) şi activităţii desfăşurate de el la Alexandria (pp. 15-24) şi Palestina (pp. 25-30), şi două subcapitole suplimentare, unul dedicat izvoarelor biografiei lui (pp. 8-10) şi unul în cadrul căruia se preocupă de trecerea în revistă a operei sale (pp. 31-33). Primul dintre ele explică parţial lipsa unui review de literatură mai amplu în partea introductivă.

Excursul biografic este succedat de o analiză amplă a doctrinei lui (pp. 63). În cadrul ei, autorul despică şi analizează idei precum subordinaţionismul (pp. 37-40), preexistenţa sufletelor (pp. 41-44), metempsihoza (pp. 44-48), controversata apocatastază (pp. 52-56), dar şi alte aspecte similare, oferind o interpretare bazată pe izvoarele patristice ulterioare, asupra lor. Apoi, el realizează o analiză a controverselor origeniste (pp. 65-156). După trecerea în revistă a principalilor antiorigenişti (pp. 65-67), analiza disputelor alexandrine din secolul al III-lea al erei noastre, este segmentată în funcţie de tematicile care au generat-o, respectiv: disputele de drept canonic (pp. 70-82), şi cele teoretice, fragmentare şi necontemporane (pp. 82-90). Autorul va renunţa însă la această tipologizare în cea de-a doua parte a capitolului, dedicată finalului secolului pomenit şi celui următor, preferând să urmărească metamorfozarea ideilor lui în gândirea altor autori şi impactul pe care l-au avut ele asupra lor, prin focalizarea asupra fiecăruia dintre ei.

La fel va proceda şi în părţile 3 (pp. 157-288) şi 4 (pp. 289348), când, în analiza primei şi a celei de-a doua dispute origeniste, va urmări iniţial persoanele implicate şi abia apoi va face o descriere a ei. Aşa se explică prezenţa unor informaţii bio-bibliografice privitoare la Epifanie de Salamina, Rufin de Aquilea, Ieronim de Stridon, Teofil al Alexandriei, Sfântul Ioan Gură de Aur, sau Rufin. Întrucât cea de-a doua dispută va culmina cu Sinodul al V-lea Ecumenic, autorul socoteşte potrivit să ofere o prezentare amplă a cadrului acestuia, a evenimentelor cu rol precursor, dar şi a contextului în care va urma să se desfăşoare el (pp. 296-345).

În ultima parte a cercetării, teologul autor inserează un capitol ce identifică şi analizează influenţele origeniste ce pot fi regăsite în ideile unora dintre Sfinţii Părinţi (pp. 349-464). Operele lui Didim cel Orb (pp. 349-381), Vasile cel Mare (pp. 381-397), Grigore Teologul (pp. 397-407), Grigore de Nyssa (pp. 407-429) sau Maxim Mărturisitorul (pp. 448-464), sunt investigate, cu scopul de a identifica modul în care s-a amprentat gândirea origenistă asupra lor.

Concluziile (pp. 465-468), formulate într-un mod cam parcimonios, însă destul de consistent, în cadrul cărora se marşează cu precădere pe recapitularea unor ipoteze deja enunţate şi confirmarea lor, sunt apoi urmate de o amplă listă bibliografică (pp. 469-546), şi de un indice scripturistic (pp. 547-572), care oferă o dovadă suplimentară cu privire la profesionalismul cu care a fost realizat volumul.

Deşi nu abordează un subiect eminamente nou, ci mai degrabă unul care s-a bucurat de un interes constant de-a lungul timpului, din partea spaţiului teologic, lucrarea părintelui Nicolae-Dragoş Kerekes reprezintă o contribuţie importantă pentru cercetarea de specialitate din spaţiul românesc şi nu numai. Prin modul în care reuşeşte să urmărească propagarea ideilor origeniste în spaţiul teologic alexandrin şi nu numai, să arate care au fost elementele care au dus la condamnarea unora dintre ele şi cum au influenţat ele inclusiv mari personalităţi eclesiastice, dânsul oferă o sinteză amplă şi utilă spaţiului academic, reuşind în acelaşi timp să răspundă la anumite întrebări privitoare la biografia şi gândirea teologului alexandrin.