'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Proaspătul volum ce poartă semnătura părintelui Morariu îl evidențiază pe acesta ca fiind un excelent cunoscător al meșteșugului cercetării istorice. Lucrarea are ca titlu „Preoții năsăudeni și Astra (1861-1918)” și este editat prin colaborarea editurilor Charmides (Bistrița) și Argonaut (Cluj-Napoca) în 2016, fiind înzestrată cu o prefață semnată de doamna Conf. Univ. dr. Ana Sima de la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca. În cadrul acesteia, se remarcă efortul autorului de a identifica și valorifica o cantitate considerabilă de documnente dar și capacitatea acestuia de a corobora sursele identificate în scopul unei argumentări solide.

În introducere, autorul explică contextul în care se înscrie cercetarea dar și rațiunea elaborării ei: „în ceea ce privește activitatea preoțimii năsăudene în cadrul Astrei, trebuie menționat faptul că, redescoperirea interesului pentru acest subiect este o chestiune relativ recentă, căci, până de curând, literatura de specialitate, cu excepția uor medalioane ocazionate de anumite momente comemorative, în care se specifică, cu privire la anumite personalități clericale, că au fost și membri ai Astrei, nu conținea materiale privitoare la acest subiect” (p. 18).

Cadrul general al volumului oferă cititorului o perspectivă a contribuților celor două instituții bisericești istorice ardelene la dezvoltarea românismului din zona Năsăudului. Totodată, ea aduce în atenție și unele portrete ale unor clerici ai locului, uniți și ortodocși, care au contribuit semnificativ la creșterea culturală și spirituală a românilor din acea zonă. Realizarea lucrării a fost posibilă prin valorificarea unor manuscrise edite și inedite, volume sau diverse studii și cercetări: „latura documentară a cuprins informații extrase din Arhivele Naționale, Serviciul Județean Bistrița-Năsăud și din Arhivele Astrei din Sibiu, dar și documente edite provenite din diverse colecții care s-au ocupat cu antologizarea lor” (p. 18).

Lucrarea este gândită în patru mari capitole, fiecare capitol este încadrat, din rațiuni scolastice, de două mari evenimente ce au marcat destinul despărțământului. Prin aceasta, părintele Maxim reușește să ofere citiorilor interesați doar de anumite perioade din istoria Astrei un instrument de cercetare foarte util.

În cadrul celui dintâi capitol sunt analizate relațiile preoților năsăudeni cu Astra în perioada 1861-1870, adică de la înființarea ei și până la prima adunare astristă desfășurată la Năsăud: „între Asociațiunea Transilvană și reprezentanții Bisericii Orotdoxe și a celei Unite din zona Năsăudului a existat, încă de la înființarea celei dintâi, o bună colaborare, aceasta constituind adesea și un factor de unitate și echilibru între persoanele din conducerea instituțiilor ecleziastice iar fețele bisericești fiind, de multe ori elemente utile activitățiilor astriste datorită influenței pe care o aveau, în cadrul comunității, și a rolului lor culturalizator” (p. 31).

Capitolul următor prezintă perioada cuprinsă între anii 1871 și 1893. Analizând această perioadă autorul observă că între preoțimea năsăudeană și Astra a existat, atât la nivelul instituțional, cât și la nivel sufletesc, o legătură strânsă. La cel dintâi nivel, cele două instituții s-au sprijinit reciproc în idealul de culturalizare al lumii rurale, în vreme ce, la nivel parohial, preoții, ca luminători ai satelor, au contribuit la susținerea idealurilor ei, cel mai adesea însă, într-un chip discret, fapt ce explică penuria documentară existentă cu privire la acest subiect” (p. 38).

În cel de-al treilea capitol se analizează intervalul de timp 1893-1918. Cu referire la această perioadă autorul ajunge la următoarea concluzie: „nu putem decât să observăm că, în periada dintre cea de-a doua adunare generală a Asociațiunii desfășurată la Năsăud și debutul secolului trecut activitatea astristă în zona Năsăudului, a fost una bogată. Preoții de aici au contribuit și ei la susținerea ei, organizând colecte pentru Fondul George Barițiu, susținând conferințe în care, au combătut alcoolismul şi analfabetismul şi i-au îndemnat pe ţărani să se organizeze în reuniuni agricole şi să-şi păstreze identitatea naţională. Spre sfârşitul acestei perioade se observă, de asemenea, o creştere substanţială a numărului preoţilor înscrişi în structurile astriste cărora li se alătură şi membri activi ce nu figurează pe listele oficiale, dar care aveau o activitate susţinută (p. 62).

Ultimul capitol al cărții este o reflecție asupra evenimentului Marii Uniri și a contribuției preoțimii năsăudene la realizarea ei. Capitolul se dorește să se constituie într-un „omagiu adus acestor mari luptători şi întregitori de ţară, care, au fost preoţii năsăudeni” (p. 93). În privința cultivării sentimentului național, părintele Morariu subliniază că, preoții s-au ocupat de întreținerea acestuia așa cum reiese din întreaga perioadă cercetată. Cu certitudine „perioada premergătoare Unirii și cea din timpul acesteia au constituit, însă, momentele de mare intensitate, în care, preoții și-au dat concursul în realizarea marelui eveniment.

În altă ordine de idei, întreaga lucrare a părintelui Morariu pune în lumină relațiile preoților năsăudeni, deopotrivă ortodocși și catolici, cu Astra de la începuturile ei și până la Marea Unire. Dacă din punct de vedere al intensității ele au fost ciclotimice, totuși, colaborarea dintre cele două instituții amintite, cea ecleziastică și cea culturală, a fost una neîntreruptă. Cu alte cuvinte, preoții au fost cei care au salutat primii înființarea „Asociațiunii”, apoi, tot ei, au propagat prin localități idealurile astriste: „între modalitățiile cele mai importante cu care au ajutat Asociațiunea transilvană se numără, alături de cotizații, pe care le-au achitat cu conștinciozitate, conferințele poporale. O mare parte dintre aceste conferințe au fost ținute de către preoți, în biserici, din fața amvoanelor și au contribuit la schimbarea unor mentalități” (p. 95). Pe de altă parte, explică autorul, această colaborare a fost una unilaterală: „nu doar Asociațiunea a fost ceea care a beneficiat de sprijinul Bisericii, ci și Biserica a beneficiat de pe urma ei. Contribuind la educarea poporului, a participat și la formarea unor credincioși responsabili și raționali, debarasați de vechile superstiții. Și în relațiile interconfesionale, ea și-a adus aportul, având adesea rolul de factor ponderator între cele două biserici istorice ale Ardealului, fapt ce se poate observa respectând proporțile și în zona Năsăudului” (pp. 96-97).

Scrisă cu măiestrie și reconstruind diacronic perioada analizată, cartea părintelui Maxim Morariu devine, pentru cei interesați de istoria Astrei, un instrument util de cercetare dar și o bornă de plecare pentru cei ce se vor apleca asupra subiectului în cauză.