--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2013, nr. 5 (277), an XXIV (serie nouă)
Anul omagial
--- pagina: 3

„2013 - Anul omagial al Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena”

de Redacţia

(Teme puse în dezbatere anul acesta, conform programului-cadru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod)

I. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase

1. Starea Imperiului Roman înaintea Edictului de la Milano (313):

a) Criza politică, militară şi socială (divizarea conducerii tetrarhice, luptele interne pentru putere şi slăbirea autorităţii imperiale; războaiele pentru asigurarea stabilităţii imperiului; diversitatea etnică şi culturală a imperiului, cauze ale instabilităţii societăţii romane) şi criza religioasă şi morală (confruntarea dintre păgânism şi creştinism; influenţe ale curentelor filozofico-religioase care au condus la degradarea vieţii umane şi a familiei);

b) Persecutarea creştinilor şi suferinţa Bisericii creştine (cauze, forme de manifestare a persecuţiei, Biserica din catacombe, martiriul creştinilor - dezvoltarea cultului martirilor) şi manifestări preconstantiniene de toleranţă relativă faţă de creştinism (Nerva (96-98), Alexandru Sever (225-235), Filip Arabul (224-249), Gallienus (260-268).

2. Edictul de la Milano (313) - toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină:

a)Constantin cel Mare (306-337) - convertirea sa la creştinism (de la păgânism la creştinism; rolul şi importanţa împărătesei Elena şi ale tatălui său Constantius Chlorus, tolerant cu creştinii, la creştinarea lui Constantin cel Mare; arătarea semnului Crucii pe cer, încreştinarea însemnelor militare (scuturi, steaguri) cu monograma creştină, victoria de la Pons Milvius - Podul Vulturului (312); botezul lui Constantin cel Mare;

b) Edictul de la Milano (313): înţelegerea de la Milano dintre Constantin şi Licinius -februarie 313; reînnoirea edictului în Nicomidia - iunie 313 (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, 10, V, 1-14; Lactantius, Despre morţile persecutorilor, XLVIII, 2-12); Perspective interconfesionale şi istoriografice actuale referitoare la Edictul de la Milano;

c) Urmările Edictului de la Milano - Carta libertăţii creştine şi a toleranţei religioase: recunoaşterea creştinismului ca religie oficială; toleranţă religioasă completă într-o lume încă divizată între păgânism şi creştinism - apariţia conceptului de libertate de conştiinţă în materie religioasă în lumea greco-romană; restabilirea echilibrului politic şi a păcii sociale în imperiu; creşterea autorităţii împăratului în Apus şi Răsărit.

II. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii:

a) Politica socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare şi relaţiile dintre stat şi Biserică: promovarea în demnităţi publice a creştinilor cu comportament moral ireproşabil faţă de supuşi; consacrarea duminicii ca zi obligatorie de repaus în imperiu, pentru creştini şi păgâni (321); emiterea de monede cu monograma creştină (317); diminuarea rolului vechii capitale (cedarea palatului imperial de la Lateran către episcopul Romei) şi inaugurarea unei unei noi capitale şi catedrale creştine la Byzantion (Constantinopol - 11 mai 330), simbol al renaşterii şi înnoirii religioase şi social-politice a Imperiului Roman etc;

b) Viaţa bisericească în timpul lui Constantin cel Mare: încurajarea Bisericii de a-şi organiza sinoade pentru apărarea învăţăturii de credinţă şi a unităţii ei: Ancira (314); Neocezareea (314/315); Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); preţuirea demnităţii sacerdotale prin scutirea clerului de impozite şi de a îndeplini funcţii cetăţeneşti (municipale) obligatorii; interzicerea accesului în rândul clerului a celor nedemni (320, 326); restituirea către comunităţile creştine a bunurilor confiscate în timpul persecuţiilor (pământuri, grădini, capele, cimitire) şi sprijinirea acestora de a-şi constitui şi administra patrimoniul (averea), în vederea asigurării educaţiei creştine şi a ajutorării celor nevoiaşi; înflorirea vieţii monahale.

1. Importanţa Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii:

a) Dezvoltarea vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine: mari ctitori de biserici pe întreg cuprinsul imperiului (Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Tir, Nicomidia, Trier, Roma, în teritoriile Daciei şi Scythiei); promotori şi sprijinitori ai pelerinajului creştin (pelerinajul împăratului Constantin cel Mare la inaugurarea Bisericii învierii de la Ierusalim, în 335; pelerinajul împărătesei Elena la Ierusalim pentru aflarea cinstitului lemn al Sfintei Cruci şi înălţarea acesteia de către Episcopul Macarie (14 sept. 326);

b)Educaţia şi familia creştină: virtuţile creştine ale Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena (cumpătarea, milostenia, evlavia, dreptatea faţă de supuşi, iubirea de familie; fidelitatea conjugală, postirea, rugăciunea etc); educaţia creştină a copiilor (Lactantiu va fi educatorul lui Crispus, fiul cel mare al lui Constantin); cinstirea părinţilor (Constantin cel Mare preţuieşte pe împărăteasa Elena, prin emiterea unei monede cu chipul acesteia); sprijinirea Bisericii ca factor de educaţie creştină (confecţionarea a 50 de codici ai Sfintei Scripturi);

c)Apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate: interzicerea luptelor de gladiatori (325) şi a pedepselor contrare învăţăturii creştine (răstignirea, stigmatizarea, zdrobirea picioarelor); grija Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena faţă de cei nevoiaşi şi încurajarea Bisericii de a proteja şi ajuta pe săraci, orfani, bolnavi, văduve; încreştinarea legislaţiei privitoare la căsătorie, celibat, familii fară copii, adulter, avort, interzicerea vinderii copiilor din familiile sărace prin ajutorarea acestora; sprijinirea femeilor cu scopul de a se dedica familiei; uşurarea situaţiei sclavilor recunoscându-se şi clerului dreptul de a-i proclama liberi, în biserică; îmbunătăţirea tratamentului celor din închisori.

2. Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi social-filantropice a Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa lumii contemporane:

a) Libertatea religioasă într-o lume secularizată şi laicizată. Rolul statului în recunoaşterea legislaţiei proprii a Bisericii (în lume, în Europa şi în România);

b) Omul politic contemporan şi creştinismul (de la indiferentism la mărturie creştină şi implicare activă în viaţa Bisericii);

c) Sărbătorirea duminicii şi a marilor sărbători bisericeşti (prilej de renaştere morală şi educaţie religioasă);

d) Construirea de biserici (o necesitate liturgică, misionară-pastorală şi cultural-educaţională în dezvoltarea şi viaţa comunităţilor creştine urbane şi rurale şi pentru cele ortodoxe româneşti din diaspora);

e) Sprijinirea de către stat a activităţilor social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii (punerea la dispoziţia Bisericii a unor imobile şi a altor bunuri);

f) Restituirea către comunităţile creştine a bunurilor confiscate în timpul regimului comunist (un act de dreptate istorică şi de sprijinire a Bisericii în dezvoltarea propriilor activităţi social-filantropice, cultural-educaţionale etc);

g) Cercetarea şi valorificarea trecutului istoric al Bisericii (sprijinul statului pentru susţinerea şi protejarea monumentelor istorice, de artă şi arhitectură creştină).