'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Întotdeauna lucrurile “mari” și “importante” (și încă mai vârtos soluționarea lor) pot fi aflate în detaliile existenței imediate și în “universul” (întotdeauna mic și la îndemână) care ne înconjoară. Câteva exemple pot fi ilustrative.

Foarte adesea ne frământăm pentru problemele “mari” ale lumii și politicii naționale ori internaționale și suntem grăbiți cu soluții energice și îndrăznețe dar suntem mai șovăielnici atunci când întrebări similare ne privesc personal: care este starea din familia noastra?; suntem ori ba credincioși unul altuia?; ne gospodărim cu bună cuviință?; suntem capabili să rezolvăm cu pace diferențele ce le vom fi având cu neamuri ori vecini? etc., etc. În același timp ne străduim să aflăm despre locuri departate și cheltuim să vedem tărâmuri așezate peste mări și țări fără să băgăm de seamă că “universul” este lângă noi, efectiv cade pe fiecare dintre noi. Cu aceste gânduri în minte am îndrăznit să spun că Țara Almăjului din Banat este, în fond, “universul”.

Țara Almăjului este o vale intramontană așezată în lungul râului Nergan (ori Nera cum au ales să-i spună învățați de ocazie). A fost locuită din vremi imemoriale, fără exagerare, din totdeauna. Vechimea aceasta este încă ușor de simțit celui care va avea răbdare să colinde hotarul fie și unui singur sat din Almăj. Lesne va fi cu putință să se observe semnul eternității care înseamnă modelul existențial românesc alcătuit din înțelegerea vie a spiritualității ortodoxe, dreptmăritoare, pravoslavnice. În Almăj vom afla efectiv totul. Bucurii și dureri, dărnicie și zgârcenie, credință și înșelăciune, autenticitate și impostură, frumusețe și urâciune chiar și aspecte aberante ținând de viața cea mai intimă. Totul. Dar, în ce privește relația dintre oameni, în Almaj există, încă, ceva ce în bună măsură în restul lumii a dispărut, mai există relația personală, omenească dintre locuitori care, într-un fel ori altul, sunt neamuri. Există încă o înțelegere și o trăire care transformă simplul act al existenței în viață. Aceasta înseamnă priceperea faptului că nu sunt suficiente principii precum dreptatea, ordinea, folosul și altele asemenea. Ele, aceste principii, excelente în sine, alcătuiesc doar elementele teoretice care pot contribui la alcătuirea unei civilizații. În termeni practici, ele sunt planul după care se zidește o casă. Dar pentru a trece de la stare potențială la ființă mai este nevoie de puțină blândețe, înțelegere, dragoste, bunăvoire și într-ajutorare. Acestea din urmă sunt uneltele și căile prin care planul se face clădire și clădirea se face cămin cald și vatră primitoare. Trăind această înțelegere, în Almăj oamenii, când se văd ,încă își dau binețe unul altuia, își stau în ajutor la bucurii și necazuri, încă mai știu ce înseamnă și ce trebuie să fie dulceața vieții. În același timp, în Almăj putem afla toate formele vieții, de la cele mai simple la cele misterioase și toate frumusețile lumii în care Dumnezeu i-a așezat pe oameni.

Cel care va sta seara ori noaptea la un “rând” în una dintre numeroasele mori asezate pe râurile de acolo, va ști ce înseamnă taina unui loc “bântuit” de duhuri ori “muroni”, cel ce va sta o vreme la o colibă va ști ce înseamnă truda de a îmblânzi natura și de a schimba sălbăticia în cosmos, cel care va înțelege viața unui sat almăjan va ști ce sunt și au fost comunele și orașele libere. Asemenea, cel care va petrece o zi de vară în lungul luncii Nerei ori la “împreunarea apelor” (apei Prigorului cu Nerganul) va ști ce înseamnă și farmecul și spaima junglei, iar cel ce va urca într-o după amiază fierbinte pe Dalma ori Coasta Patasului va ști ce este deșertul și singurătatea africană. Iar cel ce se va afunda în codrii Borloveniului și apoi va urca pe culmea Semenicului, va trece în lumea fără de pereche a curăției absolute. Nu înseamnă că în Almăj sunt cele mai frumoase locuri din lume, dar înseamnă că locurile de acolo sunt la fel de frumoase ca altele de aiurea!

Almajul este o lume dar, fiindcă suntem în vremelnicie și trăim prin comparații, una mai bună, mai aproape de cea în care “ne-a vrut Dumnezeu“. Un loc pentru care merită să trăiești și să mori și în a cărui țărână este o cinste și binecuvântare să te odihnești.