'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

La mijlocul lui februarie 2017 se împlinesc zece ani de la trecerea la cele veșnice a „omului de mare cultură și de o profundă conștiință creștină ortodoxă”, Acad. Virgil Cândea (1927-2007), cum îl evoca acum un deceniu mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei. Distins istoric al culturii, teolog, filosof și diplomat al culturii române în lume, profesorul Cândea și-a dedicat întreaga viață cercetărilor și studiilor de istorie, medievistică, artă religioasă și patrimoniu național, lăsând în urma sa aproape patru sute de lucrări de istorie a spiritualității, a culturii, a mentalităților și diplomației, a cărții și a tiparului românesc, a creștinismului și a Bisericii Ortodoxe din spațiul sud-est european și levantin.

În 2014, la șapte ani de la mutarea academicianului în eternitate, fiica sa, Ioana Feodorov, cercetător științific II la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a dorit să omagieze memoria tatălui ei cum altfel decât prin republicarea primei sale cărți de autor, apărută în 1971, dedicată stolnicului Constantin Cantacuzino, fratele și unchiul celebrilor voievozi ai Țării Românești, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. Cărturar umanist, poliglot, cu studii în Italia la Padova, promotor de proiecte culturale cu relevanță națională, abil politician și sfetnic al principilor pomeniți, portretul stolnicului este zugrăvit dintr-o perspectivă a istoriei culturale și prin intermediul unui limbaj accesibil, dar elegant și parfumat, care trimite la savoarea de altădată a limbii române. Virgil Cândea își motiva demersul istoriografic de acum o jumătate de veac făcând trimitere la „patriotismul și umanismul” stolnicului, calități care trebuie făcute cunoscute tuturor generațiilor unui popor, raliindu-se în acest fel de fapt unei teze exprimate de Constantin Cantacuzino însuși în cronica sa celebră „Istoria Țării Românești”: „cu dreptate iaste a da toți mari mulțămite celor ce au dat învățături și au scris istorii de obște, căci cu toate ostenelele lor au folosit viața de obște, adică traiul tuturor”. Inițiativa lui Virgil Cândea de a accesibiliza personalitatea și epoca stolnicului Constantin Cantacuzino mediului cultural românesc din anii șaptezeci ai secolului XX, proiect reactualizat în mod ireproșabil prin ediția de față, a fost și rămâne fără-ndoială una lăudabilă, deoarece ne vorbește despre memoria unei mari personalități și despre o epocă zbuciumată a istoriei noastre, ajutându-ne astfel să le înțelegem și să le prețuim. Cu rădăcini într-o veche și nobilă familie de basilei bizantini, care s-a împământenit în Țara Românească în secolul XVI, Stolnicul Cantacuzino a fost unul din cei mai iluștri cărturari români ai vremii sale, o persoană cu lumini și umbre, care a influențat politica Țării Românești și a îmbogățit cultura română prin operele sale, din care Virgil Cândea extrage și sintetizează un număr de nouă „permanențe” (originea românilor; originea limbii române; continuitatea românilor în Dacia; formarea poporului român și a primelor state românești; comunitatea de teritoriu și de limbă a românilor; noblețea civilizațiilor antice: grecii și romanii; idei despre naștere și stricăciune; necesitatea dispariției imperiilor; cum trebuie scrisă istoria) asupra cărora insistă pe larg în ultima parte a cărții. Dintre acestea merită să medităm asupra a ceea ce stolnicul a definit a fi scopurile istoricului, și anume: de ordin patriotic, politic și moral, istoricul sau cronicarul purtând o responsabilitate pentru luminarea poporului, care trebuie să-și cunoască trecutul patriei și viețile celor care au fost cu scopul de a trage învățăminte pentru prezent și viitor.

Cum era și firesc, ediția de față se încheie cu o notă biografică despre Virgil Cândea și cu un capitol în care, de această dată, autorul este cel pus în lumină de către iluștri săi contemporani. Nu pot să închei înainte de a aprecia efortul Ioanei Feodorov de a duce numele tatălui ei mai departe tocmai prin ceea ce a iubit acesta atât de mult: istoria și cultura, română și europeană, deopotrivă, pe care s-a străduit să le pună în relief și să le accesibilizeze într-o formă elegantă contemporanilor săi. Conceptul grafic, calitatea editorială a execuției cărții, care cuprinde un număr de 63 de ilustrații și 13 desene inserate în text cu scopul de a-l familiariza pe cititor cu o epocă „dintre cele mai pasionante ale trecutului românesc”, nu fac altceva decât să sporească valoarea și atractivitatea volumului, prin care răposatul autor ne oferă o frumoasă și ziditoare lecție de istorie și de viață: de a prețui și aprecia personalitatea, realizările și memoria unui dascăl și ctitor de limbă, cultură și simțire românească, Stolnicul Constantin Cantacuzino.