--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Februarie 2017, nr. 2 (322), an XXVIII (serie nouă)
In memoriam
--- pagina: 3

Pr. Ic. Stravrofor Petre Toacsen (1927-2017)

de Pr. Gheorghe-Dragoş Braica
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Una din vocile de aur de altădată ale Catedralei noastre și ale ortodoxiei clujene s-a întors, după cuvântul Scripturii, în pământul din care am fost alcătuiți, iar sufletul s-a dus la Dumnezeu. Potrivit cercetărilor și concluziilor academicianului Iorgu Iordan în Dicționarul Numelor de Familie Românesti, cuvântul „Toacsen” vine de la toponimul „Tocsiminil”, întâlnit în Dobrogea (București, 1983, p. 455).

Părintele Petre Toacsen s-a născut la 20 februarie 1927 în localitatea Ciuperceni, județul Gorj, ca fiu al părinților Dumitru (învățător) și Elisabeta. Scoala elementară și gimnazială le-a urmat la Strâmba-Vulcan, Gorj, și Seminarul teologic la Râmnicu-Vâlcea. În anul 1947 se înscrie la Institutul Teologic din București. Datorită vremurilor tulburi și frâmântate după încheierea celui de al doilea război mondial, în dorința de a-și continua studiile cât mai departe de casă pentru a-și pierde originea „nesănătoasă” urmează teologia la Cluj. În anul 1951 devine absolvent cu licență.

După căsătorie a fost hirotonit de episcopul Nicolae Colan, și pentru calitățile sale vocale a fost reținut diacon pentru Catedrală. Împreună cu soția sa formau o tânără pereche atât de frumoasă, încât - după mărturia orală ajunsă până la noi -, atunci când ieșeau pe stradă la braț, trecătorii își întorceau privirea și îi admirau. Din păcate dacă pentru unii frumusețea este o calitate data de Dumnezeu, pentru alții este o greutate ce nu o pot duce și se poticnesc. Așa s-a întâmplat și în viața lor de familie.

Părintele Petru Toacsen a optat pentru o viață de unul singur, smerită și discretă. Timp de douăzeci ani de diaconie a slujit împreună cu Prof. Ioan Zăgrean, Leon Băndilă, Ștefan Călugăr, Varahil Chebac, Suciu Sever, Traian Herdea înfrumusețând cu vocile lor minunate slujbele de la Catedrală și ale sfințirilor de biserici. Ca diacon, a fost în mod special un apropiat al arhiepiscopului Teofil Herineanu, pe care îl însoțea la slujbele oficiate cu prilejul sfințirilor de biserici din întinsul eparhiei. O perioadă, paralel cu diaconia, a predat Tipicul bisericesc (rânduiala slujbelor religioase) la Seminarul Teologic. În data de 28 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de către episcopul Teofil Herineanu pentru credincioșii de la Parohia „Învierea Domnului” din Cluj-Napoca, pe care i-a păstorit până la pensionare, în 1987.

Ca preot la parohia sus-numită, a desfășurat o bogată activitate pastorală, misionară și administrativă, supraveghind și implicându-se în importantele reparații de consolidare, renovare exterioară, restaurare a picturii, realizate la biserica Bob. Tot în această perioadă s-a remarcat și frumoasa colegialitate și prietenie cu părintele Gheorghe Suciu, colegul de slujire.

Urmare a bunei sale pregătiri teologice și a experienței sale îndelungate ca diacon și apoi ca preot, ne-a lăsat bine-documentatul material despre „Datoria preotului de a sluji cu vrednicie la altarul lui Hristos”, în Îndrumătorul bisericesc din 1980 apărut la Cluj-Napoca, și mai multe predici în manuscris.

Pentru munca depusă în preoției a fost recompensat în 23 decembrie 1971 cu dreptul de a purta brâu roșu (iconom), iar în 31 martie 1977 cu cel de iconom stavrofor (dreptul de a purta cruce).

S-a pensionat în anul 1987. După pensionare a ales să slujească o perioadă la biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din cartierul Plopilor.

Dacă în perioada tinereții sale se întâmpla, în momentele de relaxare, să-și găsească răgazul de a pescui alături de părintele profesor Ioan Zăgrean și Suciu Sever, după pensionare a făcut casă bună atât cu pictura, cât și cu poezia, înnobilându-și sufletul și viața. „Lucra în taină precum soarele în petala florilor. El se apropia de șevalet cu evlavia luminii… În lucrările sale întâlnim un sobor de flori, de la cele de fereastră până la floarea reginei din creștetul Carpaților. El s-a apropiat și s-a atașat, cu pricepere și rafinament de lumea gingașă a florilor ce inspiră bucurie și dor de viață, dar și sensibilitatea sufletească a autorului. Modestia ce l-a caracterizat nu i-a îngăduit nici un vernisaj” (cf. pr. Simion Cristea, „Părintele Petru Toacsen la 80 de ani”, Renașterea 2007, nr. 9).

Cu toate acestea, pictorul Iosif Bene, profesor universitar la Universitatea „Ion Andreescu”, secția Artă Decorativă, și decan, privindu-i primele lucrări și analizându-le cu atentie, i-a întins mâna și l-a îmbrățișat, rugându-l să-i permită ca de la acea data să i se adreseze la majusculă „COLEGA”.

A realizat peste 200 de tablouri în ulei.

Și-a dus viața cu Dumnezeu, cu florile imortalizate în picturile sale, cu satul natal, cu biserica, obiceiurile, tradițiile, școala, „sterile” sociale ale consătenilor săi din acele vremuri – toate acestea fiind cuprinse în cele peste 70 de poezii – ce se găsesc în volumul „Și azi mă duce gândul...”, apărut la Editura RISOPRINT din Cluj-Napoca 2005 și volumul al II-lea cu 40.

A decedat luna trecută, în data de 9 ianuarie a.c., în urma unei stări emoționale puternice, care i-a produs stopul cardiac. Respectându-i-se dorința exprimată în viață a fost înmormântat la Ciupercenii Gorjului unde l-a chemat glasul pământului natal. Aici și-a pregătit din timplocul său de odihnă.

Dumnezeu să-i facă parte cu drepții în Împărăția Sa!


'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>
'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ' '; } ?>