'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Vine un moment în viaţa ta, în care, simţind, dorind, auzind, iei decizia şi pleci în pelerinaj. Pelerinul nu este un turist sau mai bine zis este un altfel de „turist”. Altele sunt căutările şi aşteptările lui. Altele şi răspunsurile. Iar acest moment din viaţa omului, nu are legătură cu vârsta, cu profesia sau cu funcţia acestuia. Abia când devii pelerin realizezi câţi pelerini există. Şi gustând bucuriile pelerinajelor, nu te mai desparţi de ele.

Între acestea, „regina” este pelerinajul în Ţara Sfântă. Aici, Mântuitorul a dus viaţa lumească, trăind ca om între oameni. Aici, a trăit Maica Domnului, cea desăvârşită între femei, model de smerenie fiind. Aici, Sfinţii Apostoli au aflat de la Învăţătorul lor cum să-şi trăiască şi să-şi înţeleagă viaţa. Aici au trăit atâţia sfinţi... Când pui piciorul pe pământ, nu ştii pe urmele cărui sfânt ţi-a fost dat să calci. Şi începe să te doară nevrednicia ta.

Punctul zero al oricărui pelerinaj în Ţara Sfântă (Israel) este Ierusalimul, respectiv Mormântul Mântuitorului. Am înţeles bine, mai ales ca pelerin, de ce Ierusalimul este „buricul pământului”. Fiindcă aici a avut loc un eveniment unic, care a schimbat nu doar istoria lumii, ci soarta omenirii. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu - Cel întrupat din Maria Fecioara prin adumbrirea Duhului Sfânt, a pătimit, a fost răstignit şi îngropat ca un muritor, luând asupra Sa păcatele lumii. Şi a înviat a treia zi ca un Dumnezeu, dăruind oamenilor, fraţilor Săi mai mici, şansa mântuirii. A răscumpărat „omul vechi” (pe Adam – cel izgonit din Rai, cu toţi urmaşii săi), creând „omul nou” – acela care, alegând să ducă viaţă plăcută lui Dumnezeu, se poate mântui, adică sufletul său se poate întoarce în Rai, pentru veşnicie.

Ce dar mai mare ca acesta!

Iată totodată, ce a făcut Maica Domnului pentru omenire! Şi cât de mult îi datorăm! De aceea este cinstită până la marginile lumii. Şi nu doar de aceea, ci pentru faptul că, după ce a trecut prin puţină moarte, a fost ridicată la Cer cu trupul, de unde primind în grijă Pământul, se roagă permanent Fiului pentru noi toţi.

Desigur, oamenii, mai ales aceia care se îngrijesc de sufletul lor, cunosc bine acestea. Dar atunci când, pe lângă faptul că le cunoşti, vezi, atingi: Mormântul Mântuitorului, Golgota – locul răstignirii pe „Dealul Căpăţânii”, Mormântul Maicii Domnului, locul Adormirii Maicii Domnului, locul unde au avut loc Cina cea de taină, Pogorârea Sfântului Duh, locurile din Evanghelii, mormintele şi moaştele atâtor sfinţi care s-au nevoit în Ţara Sfântă, altfel ţi se fixează în ochii sufletului.

Peste aceste unice binecuvântări de care are parte orice pelerin în Ţara Sfântă, românii au o bucurie în plus, aceea că ajungând în Valea Hozevei, la Mânăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, pot cere rugăciunea unui sfânt român cu moaşte întregi, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

Tabloul nevoinţelor atâtor părinţi, astăzi sfinţi, jertfele, mucenicia lor, se completează pelerinului atunci când ajunge la Mânăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit, Mânăstirea Sfântul Teodosie cel Mare, Mânăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan, Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (Lida) etc., și omul începe să mediteze asupra faptului că toate formele de confort pe care omul contemporan le caută îl îndepărtează în mod perfid de Dumnezeu şi de binecuvântările Sale.

În toate aceste locuri pelerinul trăieşte, sufleteşte vorbind, momente unice, emoţii unice, stări de graţie neegalabile. Fără îndoială, punctul zero rămâne Mormântul Mântuitorului. Şi pelerinii înţeleg, în sfârşit, câtă dreptate aveau strămoşii noştri când numeau locul „buricul pământului”.

Spus pe scurt, în Ţara Sfântă „te duci un om şi te întorci alt om”. Şi deşi mi-a fost îngăduit să ajung de mai multe ori, de fiecare dată am simţit acelaşi lucru.

Fiţi pelerini în Ţara Sfântă măcar odată în viaţă! Şi „hagii” vă veţi numi!