--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Februarie 2017, nr. 2 (322), an XXVIII (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13

„Lumina de sub obroc”

de Eliza Adelina Purcaru

La sfârșit de ianuarie, Biserica Studenților a găzduit o întâlnire specială cu domnul Vasile Adamescu, fost profesor la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca și un om deosebit. Persoană cu surdo-cecitate (dublă deficiență, de văz și de auz) survenită la vârsta de doi ani, domnul Vasile Adamescu a reușit, prin eforturile unei profesoare excepționale, doamna Florica Sandu, nu numai să comunice cu cei din jur, dar și să dobândească abilități intelectuale superioare și o vastă experiență de viață.

Născut în 1944 în comuna Borcea, din județul Ialomița, Vasile Adamescu și-a pierdut auzul și vederea la doi ani, în urma unei răceli. Era vârsta la care încă nu se formează în memoria umană nicio amintire și la care limbajul verbal abia începe să se contureze prin primele cuvinte. Astfel copilul a trăit nouă ani fără să vadă, fără să audă, fără să poată vorbi, percepând lumea doar prin pipăit și vibrații. La 11 ani este adus și lăsat de tatăl său la Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca. Aici, o femeie și un dascăl remarcabil, Florica Sandu, a cerut și a obținut înființarea în regim special a unei clase cu un singur elev și și-a dedicat întreaga viață procesului de demutizare și de educare a elevului Vasile Adamescu. Au urmat îndelungi eforturi prin care adolescentul de atunci a învățat recunoașterea și reproducerea fiecărui sunet prin atingerea organelor fonatoare (a gâtului, a buzelor, a dinților), a învățat apoi să scrie litera corespunzătoare în sistem Braille și în alfabet latin și primele cuvinte conținând aceste litere. În mod practic, învăța mai întâi un sunet, apoi, după ce deprindea acel sunet, imediat învăța litera corespunzătoare sunetului, precum și cuvinte cu noul sunet și cu noua literă. Profesoara lui a inventat pentru el un sistem de comunicare cu ciupit pe față sau în palmă.

Dotat cu un nivel de inteligență excepțional, până la 17 ani tânărul a învățat să comunice cu oricine într-un sistem în care literele îi sunt scrise una peste alta în palmă. Descoperind lumina pe care o dă cunoașterea, a urmat 18 ani de școală în loc de 12 pentru a parcurge materia școlară în întregime, apoi Facultatea de Psihopedagogie Specială din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1977 cu rezultate remarcabile. A lucrat apoi 30 de ani ca profesor la Școala de nevăzători din Cluj-Napoca. Între timp, a fost căsătorit de două ori, a învățat și stăpânește remarcabil arta sculpturii, a călătorit în țară și în străinătate în locuri pe care le reține perfect, cunoaște cinci limbi străine, știe să valseze, să joace șah, citește în sistem Braille de pe computer, are o perfectă orientare în spațiu. Mai mult, și-a redactat volumul autobiografic Înfruntând viața, publicat de editura Boema, Turda, în 2012, ca un omagiu adus doamnei profesoare Florica Sandu și tuturor profesorilor de la Școala specială pentru nevăzători și de la Facultatea de Psihopedagogie Specială care l-au ajutat să devină ceea ce este.

În cadrul întâlnirii de la Biserica Studenților, am vizionat filmul documentar „Un om nemaivăzut”, realizat de o televiziune națională, și am putut discuta cu domnul Adamescu prin intermediul interpretului Viorel Micu. Înregistrarea întâlnirii poate fi accesată pe site-ul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Cluj, www.ascorcluj.ro. Domnul Adamescu a răspuns întrebărilor noastre legate de aspecte ale vieții dânsului. Deosebită ne-a părut firea lui senină, solară, datorită căreia nu a simțit niciodată revoltă pentru condiția sa, nu a simțit singurătatea, nu a avut frici, nu s-a considerat niciodată nedreptățit. Domnul Adamescu L-a cunoscut pe Dumnezeu, în Care crede desăvârșit și despre Care nu ezită să spună că Îl iubește mult.

Întâlnirea a fost emoționantă, dar a lucrat și ca o pildă de trezvie, de întărire și de mobilizare sufletească. Domnul Vasile Adamescu și doamna profesoară Florica Sandu sunt modele neprețuite de credință și nădejde în autodepășirea condiției umane și au dat mărturie prin viața lor cât de importantă este lupta pentru lumina Cuvântului. Lucru pentru care le mulțumim cu adânc respect.