'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

student medicinist, organizatorul atelierului de prim ajutor

De la începutul anului universitar, membri ai ASCOR Cluj și ai comunității Bisericii Studenților desfășoară un nou atelier, cel de acordare a primului ajutor. O echipă de studenți mediciniști, medici specialiști și rezidenți le oferă tinerilor posibilitatea de a-și însuși gesturile salvatoare care se cer în situații de urgență până la sosirea Ambulanței ori a SMURD-ului.

Printre primele învățături ale Părintelui Ciprian Negreanu, preotul misionar și duhovnicul multor tineri din cadrul comunității Bisericii Studenților, care au creat un ecou interior puternic este aceea că „Pomul după roade se cunoaște, iar omul după fapte”. Prin prisma acestui gând, a venit vremea primei analize a atelierului de prim ajutor desfășurat de un semestru la Biserica Studenților.

Cel mai important pentru mine a fost să descopăr cum pedagogia este arta supremă de care ai nevoie pentru a transmite mai departe cunoștințele dobândite. Iar pedagogia are la bază empatia și dragostea față de cei cărora le vorbești. Trebuie menționat că noi, mediciniștii, suntem constant dornici de o modificare a stilului de predare și a relației student-profesor, întrucât este clară nevoia creșterii eficienței procesului de învățare. Din aceste motive am fost puternic impresionat de atitudinea colegilor mei: săritori să creeze un suport de curs cât mai ușor de înțeles, mereu punctuali când vine vorba de amenajatul sălii și extrem de înțelegători cu participanții, repetând până când aceștia dădeau dovada că au priceput ceea ce trebuie să facă și mai ales cum trebuie să facă.

Obiectiv analizând, dovada că ne facem treaba cel puțin acceptabil o reprezintă numărul oamenilor care au participat la acest curs. Sunt aproximativ 50 de oameni care au trecut pragul atelierului nostru, dintre care 33 vin constant.

Subiectiv vorbind, în scurtul timp de când acest atelier are loc, au existat două momente care m-au făcut să cred că până acum am fost pe drumul cel bun. Primul s-a petrecut în timp ce stăteam la rând la spovedit. Andreea, una dintre fetele care se îngrijește de candele pentru ca acestea să fie mereu aprinse, s-a apropiat de mine și, plină de entuziasm, mi-a povestit cum o altă persoană, la câteva zile de la atelierul în care au învățat ce trebuie făcut în cazul unui om căzut pe stradă, a fost pusă în situația de a acorda primul ajutor unui tânăr care a făcut o criză de epilepsie. Al doilea moment care m-a bucurat a fost când a trebuit să facem apel la cunoștințele dobândite de participanți cu mult timp înainte. Este greu de explicat sentimentul de împlinire pe care l-am avut când un băiat a reușit să îmi spună perfect protocolul stopului cardio-respirator și al obstrucției de căi aeriene superioare, deși acestea fuseseră predate cu săptămâni înainte! Încă nu putem spune că avem roade, dar de înmugurit, da!

Dacă pare că am vorbit până acum mai mult despre noi, voluntarii, vă fac o surpriză și vă spun că am ajuns la concluzia că, de fapt, munca dăruită altora ți se întoarce însutit. Ca să înțelegeți despre ce este vorba, trebuie să cunoașteți puțin despre mediul în care noi, mediciniștii, petrecem majoritatea timpului. Deși teoretic medicina este despre cum să ajuți omul sau, cum zicea profesorul Iuliu Hațieganu, „Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni”, realitatea este că, între medici, medicina este despre tine însuți, despre locul tău în ierarhia valorică, despre dobândirea cunoașterii fără ca cel de lângă tine să știe ce și cum. Din cauza conflictului intern dintre conștiință și faptele tale rezultă o stare de nervozitate care învăluie majoritatea secțiilor de spital. Probabil că vă este cunoscută sintagma „meseria se fură”. Cred că este cel mai prost domeniu în care să alegi o astfel de abordare, pentru că sunt mulți care nu sunt „hoți”. Sunt mediciniștii aceia cuminți și de multe ori speriați, care fac cum li se zice, care nu pun întrebări din frica de absurd și care nu răspund atunci când se lansează o întrebare din același motiv, chiar dacă știu răspunsul corect. Ceea ce am reușit este să ne adunăm în jurul Bisericii Studenților și să punem umărul la crearea unui grup în care complexele formate să fie depășite. Aici Harul lucrător al Bisericuței noastre este cel care încălzește inimile și introduce dragostea despre care vorbea profesorul Hațieganu. Așa se face că dăruind altora din ceea ce ai tu mai de preț primești însutit înapoi. Așa se face că dăruind resuscitezi sufletul tău!

Din acest motiv le mulțumim tuturor celor care au venit la atelier și nădăjduim să putem duce mai departe proiectul! Așa să ne ajute Dumnezeu!