--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Mai 2013, nr. 5 (277), an XXIV (serie nouă)
Breviter
--- pagina: 5

Lumea în dangătul de clopot

de Aurel Sasu
Un Episcop recent instalat se întoarce, probabil sub puterea exemplului străin, la simplitate şi decenţă. A renunţat la cele două maşini extrem de costisitoare (una, de peste o sută de mii de euro), ajungând la concluzia, bine venită şi mai târziu, decât niciodată, că excesul de confort nu face parte din predica mărinimiei şi a smereniei. Omul pare sincer şi n-ar fi exclus alţii să-i calce pe urmă. N-am înţeles însă de ce a renunţat la ridicarea clopotniţei cu 12 clopote, scoase, în acest neaşteptat avânt al echităţii, la vânzare. Poluare fonică, decide înaltul ierarh! Ei bine, când este vorba de trăiri monumentale şi de efortul ieşirii din mediocritate, din locul comun şi din umilinţa gestului de anonimitate asumată, civilizaţia nu se mai poate face prin apologia cojii de pâine. Ci a efortului peste puerile unei generaţii şi a utopiei, lăsând în urmă eventualele inadaptabilităţi comunitare! Există biserici cu 12 clopote (sau mai multe) în Anglia, Germania, Australia sau Rusia. Ele sunt vocea lui Dumnezeu. De ce să renunţăm la ele? Acolo se organizează festivaluri internaţionale, se dau lecţii de îndemânare şi se face şcoală în pridvorul muzical al cerului deschis. Văd în gestul Episcopului un pericol discret ascuns în discursul teologic recent, împins, din raţiuni îngust-didactice, spre argumentele căderii (nimicnicia, neputinţa, păcatul, trândăvia sufletului, dobitocirea gândului etc.) şi nu spre cele ale înălţării (extazul, bucuria necenzurată, emoţia înlăcrimată etc.). Parcă nu mai ştim vorbi omului în cuvintele simple ale incertitudinilor sale, ale iluziilor şi ale dialogului său empatic cu Dumnezeu. Coborâm prea des la cearta măruntă, la morala de catedră şi la falsa erudiţie pentru a exprima lucruri simple, cu subiect şi predicat. Cu bricolaje de texte, inteligente sau nu, într-un secol al comunicării fracturate şi utilitare, riscăm să ieşim din contextul unei generaţii huliganice (Mircea Eliade), prin excesul de încredere în adevărul propriu. Să lăsăm, prin urmare clopotelor să ne vorbească în graiul lor despre acest greu încercat secol al tăcerilor culpabile.