--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2017, nr. 3 (323), an XXVIII (serie nouă)
Theologica
--- pagina: 2

Bunavestire în cântările Bisericii

de Pr. Vasile Stanciu

Bunavestire este prin excelență una dintre sărbătorile cele mai reprezentative închinate Preacuratei Fecioarei Maria, cu o vechime ce se pierde în negura timpului. Ea a pătruns în conștiința Bisericii și implicit a membrilor ei ca un eveniment istoric și deopotrivă eshatologic, cu profunde implicații în iconomia mântuirii neamului omenesc.

Fundament biblic, dogmatic și antropologic

În centrul evenimentului istoric petrecut în cetatea Nazaret din Galileea - potrivit relatărilor evanghelistului Luca 1, 26-56 - stă Fecioara Maria, întâmpinată de arhanghelul Gavriil, care-i aduce vestea cea bună, că va naște pe Fiul lui Dumnezeu din preacuratul ei pântece. Centralitatea Fecioarei Maria rezidă și din atitudinea sa plină de mirare și nedumerire față de vestea adusă de arhanghel, dar mai cu seamă din asumarea acestei vești, prin cuvintele: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.

Mitropolitul Filaret al Moscovei, citat de părintele Georges Florovski, spunea într-o predică la Bunavestire: „În zilele creației lumii, când Dumnezeu a folosit cuvintele vii și puternice: să fie..., Cuvintele Creatorului au adus creaturile în existență. În ziua unică în existența lumii, atunci când Sfânta Maria s-a supus prin smeritul și ascultătorul fie, cu greu voi îndrăzni să exprim ce a avut loc atunci – cuvântul creaturii l-a provocat pe Creator să Se pogoare în lume. Dumnezeu a spus, și El: vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus... Din nou, ceea ce este dumnezeiesc și incomprehensibil are loc – cuvântul lui Dumnezeu se pune în acțiune, permițând să fie întârziat de cuvântul Mariei: cum poate fi aceasta? Umilul ei fie, a fost necesar pentru realizarea puternicului cuvânt al lui Dumnezeu, fie. Ce fel de putere tainică este ascunsă în aceste cuvinte simple: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău - că produce un efect atât de extraordinar? Puterea minunată a dedicației de sine curate și depline a Mariei, o dedicație a voinței ei, a sufletului, a gândirii, a nădejdiilor și a așteptărilor ei”.

Expresii muzicale și liturgice ale tainei

Relatarea evanghelistului Luca surprinde în detaliu Cântarea Mariei, acel sublim Magnificat din tradiția apuseană, ce a reprezentat sursa de inspirație pentru o seamă de compozitori din diferite etape stilistice ale istoriei muzicii, începând cu Claudio Monteverdi și Orlando di Lasso din Renaștere, continuând cu Johann Sebastian Bach și Antonio Vivaldi din Baroc, cu Wolfgang Amadeus Mozart din Clasicism, sau cu Krzysztof Penderecki, reprezentant al muzicii secolului XX.

Cântarea Mariei se regăsește la slujba Utreniei de duminică dimineața, după Cântarea a VIII a canonului și după cuvintele preotului:„Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii, întru cântări cinstind-o să o mărim!”. Fiecare stih din cele șase ale cântării sunt urmate de „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii...”.Ea face parte și din creația vocal-simfonică românească a celebrului Oratoriu al Nașterii Domnului al lui Paul Constantinescu. Dacă încercăm o succintă exegeză a cuvintelor Fecioarei Maria, putem desprinde următoarele idei reflectate și în planul expresiei muzicale:

- Starea de bucurie a Preacuratei la aflarea veștii celei bune de la arhanghel, ca stare de spirit permanentă, și nu doar pasageră;

- Încredințarea că va fi cinstită peste veacuri de toate neamurile, tocmai datorită smereniei sale pilduitoare;

- Mila lui Dumnezeu se revarsă peste toți cei ce se tem din iubire de Dânsul; este teama sfântă a fiului față de părintele său; nu o teamă distructivă, ci una constructivă, ce naște comuniune și nu desparte, ci apropie și chiar unește;

- Cei mândri sunt reduși la tăcere de propria judecată, de propria conștiință, iar cei puternici detronați și înălțați cei smeriți, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”(Lc. 18, 13).

Prezentul și expresia tainei

Imnografia Buneivestiri reflectă două realități: prima - începutul mântuirii noastre este ASTĂZI, adică la Bunavestire, și tot ASTĂZI, Fecioara pe Cel mai presus de ființă naște, și tot ASTĂZI, Dumnezeu, Cel ce Se odihnește pe scaune înțelegătoare, scaun sfânt pe pământ Și-a găsit, ceea ce înseamnă că Bunavestire este nu doar un eveniment istoric, ci și unul continuu spiritual și profund real, ce se prelungește în istorie, dar care transcende istoria. Obiectiv, mântuirea neamului omenesc a început la Bunavestire, dar Binevestirea ca dar al lui Dumnezeu poate surveni subiectiv oricând, iar mântuirea se îmbie și poate fi câștigată mereu în istoria personală a fiecărui ins prin chemarea de sus.

A doua realitate reflectată în imnografia praznicului Buneivestiri este arătarea tainei celei din veac, adică întruparea Fiului lui Dumnezeu. Se spune arătarea tainei, și nu înțelegerea ei cu mintea. Taina rămâne ascunsă, dar se arată, poate fi verificată cu văzul, dar nu poate fi pătrunsă, sau deslușită. Așa cum cântăm în irmosul Nașterii Domnului:„taină străină văd și preamărită”,sau în cel al Botezului Domnului: „nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie și se întunecă și mintea cea mai presus de lume, a cânta ție, de Dumnezeu Născătoare”.

Slava ... de la Laudele Utreniei praznicului pune în lumină tocmai neputința înțelegerii tainei cu mintea, dar nu suspendă taina într-un spațiu intangibil și nebulos, ci o leagă de realitatea concretă a vieții noastre, tocmai pentru a putea fi percepută ca atare și asumată, ca premiză a credinței: „Taina cea din veac se descoperă astăzi, și Fiul lui Dumnezeu se face fiu al omului, ca luând ce este mai prost, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam, poftind să fie Dumnezeu, și n-a fost, iar Dumnezeu se face om, ca să îndumnezeiască pe Adam”.

Maria, icoană a Bisericii

Potrivit învățăturii de credință a părinților, Maica Domnului, prin darurile sale, între care cel mai însemnat s-a dovedit a fi cel al smereniei, a devenit icoana Bisericii slujitoare și smerite, care se roagă și mijlocește prin toate actele ei liturgice unirea omului cu Dumnezeu, în modul în care însăși Preacurata a făcut-o. Teologul Karl Christian Felmy, făcând o analiză teologică a icoanei Maicii Domnului rugătoare din absida de răsărit a unei biserici, spunea: „Maica Domnului este un simbol, o personificare a Bisericii. Ca atare, ea își ridică din altar mâinile rugătoare către Pantocratorul reprezentat în centrul cupolei”.

Iosif și arhanghelul, slujitori și martori al tainei

Imnografia praznicului Buneivestiri, ca de altfel și cea a Nașterii Domnului, rezervă un locși Dreptului Iosif, cel care este părtaș direct, în calitate de logodnic al Mariei, la arătarea tainei celei din veac. Troparul Acatistului reliefează grija părintească a logodnicului față de Maria, luând-o în casa lui, adăpostind-o și ocrotind-o, în ciuda faptului că și el era cuprins de mirare și nedumerire la vestea aflării că Fecioara va naște fiu, fără să fi cunoscut bărbat. Arhanghelul vine în casa lui Iosif, unde Fecioara se afla în rugăciune (Lc. 1, 26-27), este încredințat că are rolul de a vesti marea taină, și în consecință se adresează Mariei:„Cel ce a plecat cerurile cu pogorârea, încape fără schimbare tot întru tine, pe care și văzându-L în pântecele tău, luând chip de rob, mă înspăimântez a striga ție: Bucură-te, mireasă nenuntită”.

Prezența arhanghelului Gavriil, ca slujitor și martor al tainei este pusă în valoare de una dintre cele mai frumoase cântări închinate Buneivestiri; este vorba de podobia glas 3 „De frumusețea fecioriei tale”. În textul imnografic se evidențiază prezența lucrătoare, activă a arhanghelului, cuprins de o mirare inefabilă și indescriptibilă, o mirare de dincolo de lume, o mirare îngemănată cu starea de bucurie, dar totuși inexprimabilă, aproape apofatică, care în momentul dialogului cu Maria este cucerit realmente de frumusețea fecioriei sale și de curăția ei prealuminată. Consecința acestei răpiri, a acestei bucurii sunt două interogații și o exclamație: „Ce laudă vrednică voi aduce ție?”, „Cum te voi numi pe tine?” și „Nu mă pricep, ci mă minunez!”.

Dar, iată textul integral al podobiei: „De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta, Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, ceea ce ești plină de dar!”.

În persoana lui Iosif și în cea a arhanghelului avem mărturia participativă, concretă și directă a celor două lumi la arătarea tainei celei din veac: cea văzută și cea nevăzută, așa cum se va întâmpla în noaptea Nașterii, când pământul aduce ca dar Pruncului peștera, iar îngerii cu păstorii cântarea.

Theotokos, mijlocitoarea iubitoare și smerită

Cântările Buneivestiri redau cel mai bine calitatea de mijlocitoare iubitoare a Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, ca Theotokos. Iar această calitate este potențată tocmai de virtuțiile smereniei și ale iubirii, comune atât Maicii cât și Fiului. Doar prin smerenie și dăruire Fecioara Maria are îndrăzneală la Fiul ei pentru a mijloci pentru noi, iar aceeași Maică Îl iubește pe Fiul ei cu aceeași iubire cu care se roagă pentru lume și pentru oameni. Biserica conștientizează puterea mijlocitoare a Maicii Domnului și, prin glasurile credincioșilor ei, o laudă pururea, așa cum expresiv se arată în Irmosul praznicului:„Ca de un chivot însuflețit al lui Dumnezeu nicidecum să nu se atingă mâna necredincioșilor. Iară buzele credincioșilor fără încetare să cânte cântarea îngerului și cu bucurie să strige Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine!”

Dacă Domnul este cu Preacurata și nu s-a despărțit de ea, ci rămâne în veci în comuniune filială cu Mama Sa, prin Fecioara Maria, icoana Bisericii, Domnul rămâne și cu noi, iar vestea cea bună o poate auzi fiecare credincios, nu de la înger, ci chiar de la Maica Domnului, care, ca pe un prunc în brațe purtându-L pe Hristos, a dobândit îndrăzneală de Maică. Cu această îndrăzneală o rugăm pe Maica Domnului: „nu înceta a-L ruga pentru cei ce te cinstesc”.