--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2017, nr. 3 (323), an XXVIII (serie nouă)
Recenzie
--- pagina: 7

Lansarea de carte de muzică bisericească

de Pr. Stelian Ionașcu

Apariția celor trei cărți de muzică bisericească – Anastasimatarul Transilvan, Catavasierul Transilvan și Antologia de texte muzicale pentru Sfânta Liturghie și sărbătorile de peste an – constituie un prilej de apreciere unanimă, atât pentru calitatea prezentării, dar mai cu seamă pentru conținutul bogat și edificator în ceea ce privește cântarea de strană, special de tradiție transilvăneană, cu rădăcini în cântarea bizantină dar altoită pe experiența cântăreților care au practicat muzica aici, în Ardeal. Ideea prezenței unei muzici de tradiție bizantină în Transilvania este argumentată astfel de Octavian Lazăr Cosma, în Hronicul său: „Muzica bizantină poartă pecetea universalității, exprimată într-un cod ce nu cunoaște granițe și nu reprezintă monopolul capitalei imperiului […] Cu timpul se va manifesta o accentuată tendință de diversificare, pentru a ieși de sub controlul centrului autoritar, fapt ce va favoriza absorbirea unor articulații autohtone, care vor conferi muzicii o amprentă națională”, iar în alt loc spune: „Deşi Ţările Româneşti s-au dezvoltat în condiţii politico-sociale diferite, ceea ce le-a imprimat particularităţi istorice specifice, în privinţa tipului muzicii bisericeşti lucrurile sunt fără echivoc: indiferent de cadrul politic, de momentul istoric, românii de pretutindeni au fost convertiţi la bizantinism, deci au avut aceeaşi muzică. În acest sens, unitatea pare de necontestat. Transilvania, Ţara Românească şi Moldova au cunoscut acelaşi filon muzical bisericesc de sorginte bizantină”. Cu același duh se exprimă și părintele Vasile Stanciu în volumul Antologie de texte muzicale...: „mereu m-am condus după principiul comuniunii tuturor variantelor muzicale de tradiție bizantină din spațiul românesc, toate valoroase prin structura lor modală specifică tradiției ortodoxe”.

A. Faptul că vorbim despre un fond comun al cântărilor de strană din Ardeal și din Regat poate fi argumentat și după o analiză comparată riguroasă a Anastasimatarului Transilvan și a Anastasimatarului Uniformizat, din care se pot trage următoarele concluzii (toate cărțile lansate astazi le-am parcurs filă cu filă și am rămas pe unele pagini să intonez cântările cu multă pasiune):

1. La glasurile I, III și VII vorbim de structuri modale identice atât pentru cântările culese și notate de Dimitrie Cunțanu, cât și pentru cele psaltice, cum se practică în Muntenia și Moldova. Structuri modale identice dar cu melodii diferite, ceea ce explică de ce nu a renunțat părintele V. Stanciu să le păstreze cu sfințenie și nu a înclinat în favoarea monodiei psaltice de la București. S-ar fi pierdut o bogată experineță melodică locală și plină de mireasmă duhovnicească și ar fi fost păcat pentru memoria și efortul înaintașilor săi.

2. Glasurile II și VI - unde glasul II are o structură modală originală și distinctă de cea psaltică, iar glasul VI este singurul glas cromatic în accepțiunea muzicii psaltice -, urmează același traseu științific de ordonare în Anastasimatar, prin schimburile impuse de legile de organizare a cântărilor, anume antifoanele de la Utrenia gl. VI sunt în forma gl. II și invers, aceleași schimburi se fac și la stihoavne, troparele învierii glasurilor II, IV și VI sunt în forma gl. II. De asemenea, rigoarea stiințifică specifică imnografiei bizantine rezultă și din faptul că gl. V este structurat atât după varianta irmologică (la tropare, sedelne, antifoane, Binecuvântările Învierii), cât și stihirarică (la Laude și Slave).

3. Glasurile IV și VIII au structuri asemănătoare celor psaltice, firește cu melodii diferite. Modul ales pentru transcrierea în notație liniară nu are prea mare importanță: gl. I poate fi intonat la fel de bine într-un mod de re sau de mi, gl. VIII într-un mod de Do sau de Re (cu fa și do# la cheie), iar gl. VI într-un mod de re sau de mi.

Nu ascund mirarea pentru forma irmologică a gl. V, cu pendularea melodiei între doi centri modali (sol și la), pentru care am găsit explicația în momentul în care am analizat Doxologia gl. V, variantă alcătuită după antifoanele de la utrenie și mi-a venit în minte podobia psaltică Bucură-te cămara: structurile melodice pe sol suportă ison de re, iar structurile melodice centrate pe la, după principiul trohosului sau al roții acceptă ison pe la, oferind astfel o variantă melodică originală pentru gl. V irmologic.

De asemenea nu mi-am putut stăpâni plăcuta uimire când am întâlnit presărate câteva cântări din Astastasimatarul uniformizat: Stihira a III-a de la Vecernia gl. VI – De Tine, Doamne, Stihira a II-a de la Vecernia gl. VIII - Doamne, Doamne, și Podobia De frumusețea fecioriei tale, la Utrenia gl. III. Sunt reminescențe emoționale ale părintelui Vasile Stanciu pentru o etapă de pregătire la București, unde l-a întâlnit pe maestrul Nicolae Lungu, apoi pe părintele Nicu Moldoveanu.

B. Catavasierul Transilvan este o culegere care conservă cu succes o tradiție veche, după cum mărturisește părintele Vasile Stanciu în prefață. Legătura spirituală dintre Vasile Petrașcu (1889-1973) - Vasile Stanciu (n. 1958) este identică cu cea de la București dintre Nicolae Lungu (1900-1993) – Nicu Moldoveanu (n. 1940), iar prin cărțile de strană editate de profesorii de mai sus se creează doi poli de orientare muzicală, unul cu centrul la Cluj și altul la București. Părintele Vasile Stanciu indică un traseu foarte clar al cântărilor: Vasile Petrașcu va tipări cea dintâi ediție a Catavasierului în 1933 folosindu-se de „formele, figurile și frazele principale” după modelele glasurilor fixate de Dimitrie Cunțanu, care la rândul său a avut ca antecesori pe profesorii Ioan Bobeș și Ion Dragomir, pe cântăreții mai vechi, diacul Toader din Dumbrăveni, crâsnicul Picu Pătruț, cântărețul Florea Simeon, Bendor Ioan, Petru Pop, Tilincea Ioan, Constantin Iosif ș.a. Vasile Petrașcu preia așadar această tradiție de la Dimitrie Cunțanu și cu o extraordinară forță de prelucrare a materialului de strană și o metodă pedagogică elevată, scoate ediția I a Catavasierului pe care acum o vedem îmbunătățită și diortosită.

C. Antologia de texte muzicale..., o consider o colecție de muzică bisericească asemănătoare cu Cântările Sfintei Liturghii (apărută la București, 1999), sau cu Carte de căntări bisericești (1975), în care însă elementul local predomină, iar cântările sunt mult mai bine organizate pe momente liturgice și sărbători.

În încheiere, cred cu tărie că rolul acestor cărți de muzică lansate astăzi - ca și al celor similare din alte centre universitare și eparhiale, alcătuite sub îndrumarea profesorilor de specialitate -, este acela de conservare și înfrumusețare a cântărilor bisericești, dar și de stopare a fenomenului de improvizare, de cosmopolitizare și secularizare, perpetuând cântarea de strană în duhul Sfinților Părinți de odinioară.

Nu ne rămâne decât să felicităm pe părintele Vasile Stanciu pentru grija, acribia și priceperea didactică cu care a alcătuit aceste cântări de muzică, să-l fericim pentru așa colaborare și binecuvântare de care se bucură din partea Înaltpreasfințitului Părinte și Mitropolit Andrei și mă gândesc să sugerez – pentru că sfaturi nu-mi permit să dau – ca, după epuizare acestei ediții, reeditarea Anastasimatarului și Catavasierului să apară în dublă notație, astfel încât să suscite interesul celor din Regat, care vor descifra mai ușor cântările în notație psaltică.