'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Clasa a V-a, Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca

Prof. îndrumător: Rus Voichița

Î

ntr-o zi, Mihai a hotărât că e momentul să meargă la preot și să-i spună păcatul pe care îl ținuse în inima lui, fiindu-i rușine să îl mărturisească.

Îi răsunau în minte sfaturile duhovnicului şi cele de la ora de religie despre importanţa mărturisirii complete. Gândea că, dacă la medic trebuie să-i spui toate semnele bolii pentru a-ţi da medicamentul potrivit, în faţa lui Dumnezeu, care e atotştiitor, nu poţi ascunde vreun păcat, care ar rămâne nedezlegat, aici şi în cer. Înaintea spovedaniei simţea că haina sufletului nu-i era cu totul albă, lăsând cu bună ştiinţă o pată necurăţată, crezând că aceasta ar fi mare, ruşinoasă, ori bine ascunsă. I se părea că-i întoarce spatele Domnului, care îl aştepta asemenea unui părinte, să-şi ceară smerit iertare. După spovedanie, Mihai simţea că zboară, ca un porumbel eliberat spre înălţimi, care înainte avusese o aripă legată în laţ. Regăsise pacea sufletească pe care o mai avusese doar când era prunc. Simţea acum păcatul mărturisit că pe o buruiană smulsă cu totul din rădăcină, care nu mai putea naşte alţi pui răi în mintea şi în purtarea lui.