--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Martie 2017, nr. 3 (323), an XXVIII (serie nouă)
Filocalia - supliment
--- pagina: 13

Un urcuș spre primăvara sufletului

de Irina Elena Enea

Mă întrebam: „Din ce perspectivă aș putea vorbi despre experiența acestui minunat spectacol?”. Am trecut de la perioada pregătirilor până la momentele coborârii de pe scenă, ca participant în reprezentările care i-au bucurat pe spectatori, ca îndrumător al copiilor din corul „Sfântul Nicolae” în multele repetiții și ca suflet care privea încântat fiecare moment ce se desfășura, unul câte unul, prezentate de către Bogdan și Oana.

Cred că, într-adevăr, întregul proces de pregătire și prezentare a fost și este un urcuș. Interesant este că, pe măsură ce înaintam în fața oamenilor, sufletul se micea. Paradoxal, am simțit în fiecare persoană cu care am trăit momentele acestui spectacol că, de fapt, sufletul se deschidea (așa strâns cum era el!) și tot ce putea face era să dăruiască. Iar bucuria și mai mare a fost întâlnirea cu spectatorii care ne dăruiau, la rândul lor, timpul și deschiderea lor, dorința lor de a ne vedea și a ne asculta. Am zărit în sală priviri vesele, priviri triste, priviri pierdute, unele nerăbdătoare, altele adânci, cuprinzătoare; multe ar fi de spus despre ele. Parcă pe măsură ce primeai fiecare privire, te întâlneai cu fiecare om în parte. Era ca și cum ochii vorbeau tăcând. Am văzut apoi din sală munca fiecărui om care ne-a transmis mesajul său cântând, interpretând, recitând, jucând, strigând și tăcând, în același timp. Când eram în public și admiram oamenii de pe scenă, am încercat să rămân cât mai prezentă în „aici și acum”. Trăiam cuvintele, notele muzicale și parcă absorbeam frumusețea fiecăruia.

Am trăit, împreună cu cei care ne-au arătat o parte a chipului lor, emoțiile întrebărilor: „Ce facem? Cum repetăm? Când ne întâlnim?”, alături de una dintre marile nelămuriri: „E folositor pentru oameni?” sau „Le va plăcea? Se vor bucura împreună cu noi? Ce mesaj le transmitem?”. Sau „Ce mesaj primește fiecare om în parte?”. Cred că din această perspectivă pot expune agitația și dorința de a ieși totul bine. Acest rol din culise mi-a acordat bucuria de a trăi frământările noastre, ale tinerilor, simplitatea entuziastă a copiilor, așteptările părinților și îmbrățișările încurajatoare ale prietenilor, ale fraților.

Când eram mică, consideram că este o prăpastie între scenă și public. Iar acum, când sunt mare, îndrăznesc să spun că esența acestui spectacol este tocmai bucuria întâlnirii, bucuria de a fi împreună, bucuria de a fi toți alături de Hristos.

Atâtea bucurii, câți oameni în sală. Cred că fiecare persoană prezentă a completat, a înmulțit dragostea dintre noi. A ridicat prăpastia și a prefăcut-o în pajiște. Prezența fiecăruia în cele trei ore a transformat sala într-o familie extinsă, aș putea spune. Atmosfera creată a fost una liniștitoare și de bucurie duhovnicească. Cred că motivul pentru care am putut sta împreună a fost pentru că în sufletul fiecăruia a stat Hristos în acea seară. Cu adevărat El a fost în mijlocul nostru!

Reprezentările ne-au plimbat prin multe trăiri. Prima dintre ele ne-a pregătit pentru bucuriile care au urmat în cele trei ore, iar ultima ne-a adâncit sufletul pentru post. Toate împreună dăinuiesc și continuă un șir al unor descoperiri și dezvăluiri tainice ale împreună-lucrării și, mai ales, ale unei Biserici vii.