--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Aprilie 2017, nr. 4 (324), an XXVIII (serie nouă)
Spiritualitate
--- pagina: 4

«Să ne veselim dumnezeiește!»

de Protos. Simeon Pintea

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferență izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidența acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este diferit față de zilele dinainte. Dramatismul zilelor Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos, exprimat de viața liturgică a Ortodoxiei prin culoarea cernită a veșmintelor sacre, prin slujbele de priveghere, lungi și sobre în același timp, prin asprimea postirii, prin întregul nostru mod de a viețui în aceste zile, este schimbat brusc de lumină și strălucire, lumină ce izbucnește din adâncul tainic al nopții celei sfinte al Învierii lui Hristos. Sfântul Teodor Studitul își începea cuvântul său de Paști cu aceeași uimire: „ce este aceasta? Ce mare strălucire luminează astăzi lumea și împodobește astfel Biserica? Ce s-a întâmplat de ne-am schimbat starea? Ieri eram posomorâți și întristați, iar astăzi în lumină și bucurie suntem; ieri în scârbă și astăzi în veselie; ieri în suspine și astăzi întru cântări de bucurie. Întreb care este pricina, care ne-a adus această lumină și bucurie?”, iar răspunsul ni-l dă tot el: „Hristos a înviat din morți și a dăruit tuturor oamenilor înălțare la cer, a deschis Raiul și a slobozit intrarea tuturor care vor crede în El”[1].

Cum trăim duhovnicește, însă, această schimbare? Întrebarea rămâne oportună, deoarece vedem chiar și la credincioșii cei mai dedicați vieții Bisericii, că adesea schimbarea bruscă de la legea postului la „dezlegarea la toate” poate să îngreuneze viața duhovnicească și chiar să zădărnicească bogăția de virtuți câștigată în timpul Postului. În experiența vieții duhovnicești, concentrată în marea Tradiție Patristică și Canonică a Bisericii, găsim și răspunsurile necesare, pentru ca Sărbătoarea să încununeze Postul și să ne statornicească în virtuți. Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscând din experiența pastorală alunecarea lesnicioasă a omului, mai ales în perioadele de repaus și de lipsă de efort, care nasc și lipsă de atenție și concentrare, într-o Omilie de la Paști zicea: „Am lepădat sarcina postului, dar n-am lepădat rodul postului. Căci este cu putință și a lepăda sarcina postului și a păstra rodul postului. A trecut osteneala nevoințelor, dar n-a trecut sârguința isprăvilor. S-a dus postul, dar rămâne cucernicia […] A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta este mai bun decât acela și pentru acesta s-a făcut acela”[2].

Dar cum ar trebui primite și trăite în mod concret sfintele zile de sărbătoare ale Învierii lui Hristos? Canonul 66 al Sinodului Trulan (anul 692) indică creștinilor o rânduială de prăznuire a Săptămânii Luminate: „se cuvine ca, de la sfânta zi a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (următoarea duminică), întreaga săptămână să o petreacă credincioșii fără întrerupere în sfânta Biserică, în psalmi și cântece (imne), petrecând și în cântări duhovnicești, bucurându-se întru Hristos, și sărbătorind și îndeletnicindu-se cu citirea dumnezeieștilor Scripturi și îndestulându-se cu Sfintele Taine. Căci astfel vom fi și înviați împreună cu Hristos și împreună înălțați. De aceea, în nici un chip să nu se facă în zilele arătate alergare de cai sau alte jocuri obștești (populare)”[3].

Tâlcuind acest canon, îl putem adapta foarte bine contextului de viață a fiecăruia. Mai întâi de toate, canonul îi îndeamnă pe credincioși să petreacă întreaga Săptămână Luminată în biserică. Toate praznicele creștine sunt sărbătorite prin Dumnezeiasca Liturghie. Liturghia este sărbătoarea prin excelență a Bisericii deoarece este întâlnirea dintre Mirele Hristos și Biserica Mireasă în comuniunea cea mai intimă a Jertfei Euharistice. De aceea nu există, nu poate exista sărbătoare fără Liturghie. Și mai ales zilele de Paști sunt zile liturgice prin excelență deoarece Jertfa Euharistică este și o permanentă înnoire, reactualizare, a trecerii lui Hristos de la moarte la viață și prin ea a trecerii noastre de pe pământ la cer. Este firesc astfel pentru creștini să participe la toate sfintele slujbe și mai ales la Dumnezeiasca Liturghie în zilele Săptămânii Luminate. Descoperirea bogăției teologice și duhovnicești a conținutului imnelor și a ritualului va adânci pentru fiecare trăirea tainei pascale. A lipsi de la sfintele slujbe în aceste zile fără vreun motiv întemeiat sau a alege o alternativă lumească, va arăta pe de o parte calitatea vieții de creștin pe care o trăim, și pe de alta neglijența față de cele sfinte.

Rugăciunea de la biserică trebuie să se prelungească prin „psalmi și cântări duhovnicești” în rugăciunea din afara spațiului de cult, în pravila personală, pentru a ține cugetul treaz și a ne feri de pătrunderea în noi a păcatelor prin gânduri. Rugăciunea și cugetarea neîncetată la Dumnezeu ține mintea într-o stare de veghe. Rostirea cu voce sau doar în gând a unor rugăciuni ușor de renținut sau chiar a unor cântări din cadrul sfintelor slujbe îl așază pe creștin în prezența tainică a lui Dumnezeu. În Scara sfântului Ioan Scărarul citim: „Ni s-a poruncit să priveghem totdeauna în rugăciuni și citiri, dar mai ales în sărbători” . Lectura duhovnicească este de asemenea importantă, mai ales lectura acelor pasaje din Sfânta Scriptură care istorisesc evenimentele legate de sărbătoare, dar și alte cărți duhovnicești sau ale Sfinților Părinți. Acestea trebuie alese cu multă atenție și grijă cu ajutorul și recomandarea duhovnicului. Rolul lecturii este întâi de toate înțelegerea evenimentelor prăznuite și a importanței lor pentru viața noastră, dar și faptul că din ea se naște o aprofundare a tainei prin meditația pe care lectura o naște. Privegherea în rugăciune și meditație la marile taine ale iconomiei dumnezeiești prăznuite la Sfintele Paști ne vor feri de izbânda vrăjmașului de a fura comoara virtuților din suflet și ne vor menține în mediul harului experimentat în și prin Liturghie.

Canonul îi îndeamnă apoi pe toți creștinii să se îndestuleze cu Sfintele Taine, adică să se împărtășească. Participarea la Dumnezeiasca Liturghie fără să ne împărtășim este una nedeplină, și în anumite împrejurări chiar un nonsens. De aceea, dacă de Paști mergem la sfânta biserică, ar trebui negreșit să ne și împărtășim. Praznicul în sine nu are numai un caracter anamnetic, nu este numai o aducere aminte de un eveniment trecut, ci ne recapitulează în învierea lui Hristos. De aceea ni se și spune adesea că și noi vom învia împreună cu El sau vom participa la învierea Sa. Dar acest lucru este posibil în mod real numai în Euharistie unde ne împărtășim din Trupul jertfit și înviat al lui Hristos. Duhul lui Hristos care iradiază din trupul Său înviat ne impregnează și pe noi cu viața Lui. Ne dă viață din Viața Lui. Din nefericire, în Biserica noastră sunt încă atât de multe rezerve față de practica împărtășaniei întregii comunități euharistice la fiecare Dumnezeiască Liturghie. De aceea există multe biserici unde, la Liturghia de Paști, ca de altfel la majoritatea Liturghiilor de peste an, nu se împărtășește nimeni sau numai un număr redus de credincioși. Lucrurile nu ar trebui să fie așa. Toți credincioșii ar trebui învățați și îndemnați să se împărtășească; firește cu pregătirea necesară prealabilă.

Toate aceste sfaturi pe care Biserica ni le pune înainte au rostul ca să împiedicăm a transforma sărbătoarea creștină a Învierii Domnului într-una lumească. Secularizarea pătrunde în toate sferele societății. Noi înșine devenim din ce în ce mai secularizați. Acest lucru se vede, de exemplu, și din modul cum ne pregătim și cum ținem sărbătorile. Adesea se întâmplă chiar un lucru straniu. O sărbătoare creștină care se fundamentează pe o realitate istorică să-și piardă total semnificația și să devină doar un timp al dezmățului. Sărbătorind însă potrivit învățăturii Bisericii noastre, ne vom veseli dumnezeiește, vom simți bucuria tainică a Învierii lui Hristos și vom pregusta Ziua cea neînserată a Împărăție Sale celei veșnice.



[1] Sfântul TEODOR STUDITUL, Cuvinte Duhovnicești, (69), Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1994, p. 2010

[2] Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt ce s-a zis în Sfânta și Marea Duminică a Paștilor asupra celor ce se îmbată și de Înviere, în Sfinții Părinți despre Moartea și Învierea Domnului, Editura Sofia, București, 2008, p. 315.

[3] Sfântul IOAN SCĂRARUL, Scara dumnezeiescului urcuș, nota 521, în Filocalia, vol. 9, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, p. 305.