'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Născut în anul 1936, părintele Viorel Thira, originar din zona Lăpuşului, a devenit, datorită corelării eforturilor sacerdotale cu cele de documentare, unul dintre puţinii sacerdoţi cu adevărat erudiţi ai Bisericii noastre. O dovadă în acest sens o constituie şi cea mai recentă lucrare a dânsului, intitulată: Crâmpeie din viaţa preoţimii noastre, apărută la Cluj-Napoca în anul trecut (care se adaugă unor volume precum: Fără personalităţi îi frig în istorie, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2007; Carte de întâmplământ, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2009; Graiul în satul Inău din Ţara Lăpuşului (Glosar), Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2009; Praf de etele, Editura Eurotip, Baia Mare, 2011, sau Antologie de suflet şi inimă românească, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2016).

Ea se constituie într-o frumoasă antologie de studii şi articole, ce vizează atât valorificarea unor aspecte din istoria Maramureşului, cât şi prezentarea unor personalităţi culturale (cu precădere clericale), ale Transilvaniei, sau Basarabiei. Astfel, de exemplu, pe lângă studii dedicate unor clerici maramureşeni importanţi, precum Tit Bud (pp. 65-75), arhimandritul Gherman Vida (pp. 76-79), Petru Şuteu din Târgu Lăpus (pp. 215-225), sau Vasile Lucaciu (pp. 24-32), se regăsesc şi personalităţi de-a dreptul anomime, dar importante, precum Nicolae Raţ din Maierii Alba-Iuliei, duhovnicul lui Horea (pp. 87-96). Interesantă este această evocare, din care redăm aici câteva crâmpeie:

,,Horea şi Cloşca, înainte de supliciu, au cerut să fie spovediţi şi împărtăşiţi de un preot de neamul şi legea lor. În acest scop a fost adus acolo preotul Nicolae Raţ din Măierii Bălgradului. Preotul Nicolae Raţ a fost acela care a scris în limba română «lăsămintele», respectiv «testamentele» celor doi osândiţi... Deşi în vremea aceea era destulă teroare împotriva preoţilor ortodocşi, preotul Nicolae Raţ are curaj în faţa autorităţilor să semneze «Testamentul lui Horia», cu specificaţia «preot neunit», dovadă de curaj şi demnitate“ (p. 93).

Nici personalităţile culturale bistriţene, de a cărotr zonă îl leagă pe părintele Viorel păstorirea în localităţile Mărişel şi Sângeorz Băi, nu scapă neevocate, în paginile volumului său. Astfel, alături de Ioan Baciu din Şoimuş (pp. 200-203), sunt prezentaţi şi bistriţeanul devenit mitropolit al Moldovei, Iacob Stamati (pp. 142-147), Toma Bulea, protopopul Becleanului (pp. 420-422), sau Grigore Pletosu, primul critic literar al lui George Coşbuc (pp. 267-274). Celui din urmă îi prezintă o frumoasă biografie în care evită greşelile unora dintre biografi, care-l declară doctor (ex. Ioan Seni (coord.), Dicționarul culturii și civilizației populare al județului Bistrița-Năsăud, vol. 1 - „Țara Năsăudului”, Ediția a II-a, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010, p. 289; Sorina-Gabriela Costea, Școala de la Năsăud. Profesori de limba română, Editura Charmides, Bistrița, 2011, pp. 70-105), îi prezintă atât volumele ce-i poartă semnătura, publicate ca autor unic sau în calitate de co-autor (Grigore Pletosu, Dogmatica Ortodoxă, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane din Sibiu, Năseud, 1893; Idem, Propedeutica filosofică pentru învățământul secundar, Tiparul lui Carol Csallner în Bistrița, Năseud, 1899; Grigore Pletosu, Ion Gheţie, Retorica și carte de cetire pentru clasa a VI-a gimnasială, Tipografia lui Carol Csallner, Bistrița, 1904), cât şi studiile şi articole, iar apoi arată care au fost elevii săi iluştri, evidenţiind şi profesiile pe care le-au îmbrăţişat ei:

„Grigore Pletosu a avut ca elevi la Năsăud pe unii dintre cei ce vor deveni reprezentativi învăţaţi ardeleni: Patriarhul Regent Miron Cristea; Mitropolitul Nicolae Bălan; Episcopul Nichita Duma, poetul George Coşbuc; profesorii Nicolae Drăgan, lingvist, Vasile Meruţiu, cartograf; Simion Mândrescu, profesor de limba germană şi folclorist, Victor Onişor, profesor de drept şi folclorist; Constantin Moisil, numismat; Victor Motogna, istoric; Iulian Marţian, istoric; Iuliu Moisil, profesor şi mulţi alţii. Dar, cel mai strălucit dintre toţi a devenit George Coşbuc, căruia Grigore Pletosu i-a intuit talentul şi l-a încurajat, cerându-i mereu «strădanie şi diligenţă», după ce i-a ascultat lectura poeziei «Mângâierea poetului»“.

Nici personalităţi de prim rang ale culturii româneşti, precum Alexie Mateevici, nu-i scapă părintelui Viorel. Acestuia, îi dedică o frumoasă şi succintă caracterizare, în cadrul căreia arată că: „cel care a cântat pe coarde Stradivarius a fost preotul-poet Alexei Mateevici“ (p. 178).

Datorită acestor frumoase evocări, adesea succinte, dedicate atât unor personalităţi importante şi cunoscute deja în cultura română, cât şi unor oameni de pe efigia cărora are meritul de a ridica praful uitării, restituindu-i circuitului istoriografic şi cercetării contemporane, lucrarea părintelui Viorel Thira, personalitate importantă a spaţiului teologic şi a celui cultural ardelean, despre care au scris oameni importanţi ai zilelor noastre, precum domnul profesor universitar Ion Buzaşi, părintele Vasile Borca sau domnul profesor dr. Nuţu Roşca, se constituie într-o cercetare frumoasă şi utilă celor ce vor să descopere mai multe cu privire la istoria noastră confesională şi nu numai. Scrisă într-un duh de respect faţă de înaintaşi, într-un limbaj plăcut, într-o manieră onestă, ce ţine cont de istoriografia anterioară a tematicilor abordate, ea trebuie să se regăsească în biblioteca unui teolog ce se respectă şi ale cărui preocupări de cercetare interferează cu subiectele abordate în paginile ei.