'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Zilele despărțirilor sunt grele, nădejdea cea adevărată e singura care te ridică peste neguri. O asemenea zi a fost pentru noi cea de azi (04 mai 2017), ziua în care am condus un suflet iubitor de Hristos spre locașul în care începe ziua cea neînserată și fericire învierii, căci azi am condus-o în sunet de imn anastasic pe distinsa noastră coleg dr. Paula Paraschiva Bud spre locașul cel de veci în adumbrirea Acoperământului Maicii Domnului de la Florești. De aceea, acum aduc o mărturie despre cea care a crescut cu noi, a slujit cu noi și s-a dăruit căutării lui Hristos fără preget.

A văzut lumina vieții în 14 octombrie 1983 în vechiul burg al Brașovului peste care iradiază tezaurul de cultură și spiritualitate a Scheilor, dar a crescut în mediul cultural efervescent al Bucureștilor, căutând dintru început mediul armoniilor plastice, studiind la Liceul Tonitza pe care îl absolvă cu titlul de Bacalaureat și cu un succes național la Olimpiada de pictură (locul I). Din această perioadă, părinților Olimpiu și Ștefania Bud, o familie de distinși intelectuali plecați peregrini prin țară din vatra Lăpușului, le-a rămas vie în minte imaginea desenului realizat de fiica lor, intitulat Femeia potir, care prevestea sensul căutărilor ei. Nu voia doar armonia, nici doar fericirea îmbrățișării liniilor în forme grăitoare, ci căuta un Potir izvorâtor de tămăduire îmbelșugată, căuta un izvor al tămăduirilor. Am putea aminti de asemenea pastelul sau acuarela ca zone forte, însă peste tot parcă se lăsa o perdea de alb, un veșmânt strălucitor pe care e greu să-l citești. La Dej, la izvorul liniștirii bunilor, a aflat despre existența secției de Artă sacră la Cluj și, în 2002, devine studentă a Facultății de Teologie Ortodoxă. Am sesizat la ea râvna, dorința de a asculta și modul în care a venit la Taina Spovedaniei, de aceea i-am propus un stagiu Erasmus la Institutul Catolic de la Paris, unde era secție de artă sacră. Era o bună vorbitoare de engleză și franceză, adunase din tezaurul matern dragostea de limbă, dar nu i-a fost ușor, cu toate acestea s-a întors biruitoare și îmbogățită, gata să caute mai sus. A absolvit examenul de licență cu rezultate meritorii și a urmat studiile Master, pentru ca apoi să-I propun un program doctoral absolvit în 2011 cu teza Șabatul – istorie și eshatologie, obținând Summa Cum Laudae. Stagiul doctoral a fost un timp al îndrăgostirii ei de Sfinții Părinți, îndeosebi de Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Simeon Noul Teolog, dar nu numai. Atunci a început a pătrunde în mintea părinților și a dori mintea lui Hristos. S-a minunat când a aflat la Sfântul Maxim că Mântuitorul a șabatizat în mormânt, dar ceea ce a cucerit-o cu adevărat a fost revărsarea harului și a luminii despre care vorbea Sfântul Simeon. De aceea, cred că a ajuns să mărturisească precum ne spun Faptele Apostolilor: „Cred că Hristos este Fiul lui Dumnezeu cel înviat” (8, 37), și după această mărturisire căuta, în ascuns, să ajungă la vederea Lui plecând de la împlinirea faptelor dăruirii, slujirii, ascultării, smeririi și a împărtășirii cât mai dese.

Din această perioadă vreau să remarc un aspect al dăruirii și o voi face spunând: când două cruci se clatină, dacă ele se întâlnesc, se sprijină una pe cealaltă pentru ca să rămână înfipte cu vârful în cer. Dominșoara Paula Parascheva a fost o prietenie dăruită fără rest. A găsit-o pe Teodora și a primit-o ca darul lui Dumnezeu pentru ea și a ajutat-o când i-a fost greu, ca mai apoi cu toată povara ei, Teodora să-i fie candelă veghetoare în marea încercării. O prietenie exemplară, o prietenie jertfă. Teodora a simțit greutatea zilei de azi cel mai bine și sper să ia putere din iubirea pe care Paula i-a declarat-o lui Iisus mai presus de orice.

Paula Paracheva Bud a fost un cercetător dăruit cu răbdare și tenacitate. Pe lângă cercetarea sa doctorală Șabatul: istorie și eshatologie, colega noastră a coordonat două volume colective (Crucea – semn, simbol şi putere și Ştiinţă, spiritualitate, societate), a fost co-autor la un ghid bibliografic în care a sistematizat cercetările bibliștilor ortodocși români axate pe studiul și teologia Vechiului Testament, a publicat 22 de studii în reviste de specialitate și în volume colective, trei articole și patru recenzii. Am lucrat alături în ultimii șase ani și mai aveam multe pe care le vom duce singuri de acum. Voiam să finalizăm Caietele practice de Limba Ebraică, Arheologia biblică și aducerea la lumină a mai multor manuscrise, dar s-a ascuns de noi în lumina Învierii Lui și ochii noștri încă nu o pătrund. A participat la nouă conferințe naționale și internaționale și a fost afiliată la Asociaţia Prietenia Ecumenică România (filială a International Ecumenical Fellowship), la Asociaţia pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Teologie în România, la Uniunea Bibliştilor din România, la Centrul de Studii Biblice din Cluj-Napoca și la Societatea Bibliștilor Ortodocși Români.

A făcut și un proiect care arată dăruirea sa ca pedagog – ca și creator de om. A câștigat proiectul pentru pregătirea profesorilor de Religie în care câteva mii de dascăli au putut învăța tehnici noi de predare; a pus suflet mult în digitalizarea literaturii vechi, a contribuit la elaborarea unui manual de Religie, a atras pe mulți spre cercetare precum o soră grijește de frații mai mici. Lucram acum la proiectul de Transfer tehnologic în lumea artei și a restaurării și chiar în zilele grele venea să se odihnească în cercetare. A fost un cercetător plin de râvnă și inițiativă. Pentru meritele ei a fost răsplătită de Universitatea noastră cu premiul Juventute în 2011 și cu premiul pentru excelență didactică în 2016.

Dincolo de toate acestea a fost un chip animat de dragostea pentru aproapele: pe unii i-a sfătuit, altora le-a schițat proiectele, unora le-a indicat cărțile sursă, iar tuturor le transmitea îndemnul de a aduna și de a altoi pe făptura umană binele. Apărătoare a tinerilor și totuși exigentă, străină cuvintelor de bârfă și sprijinitoare a tuturor. Nu pot uita cum suferea și ea când treceam prin clipe mai dificile, era un om ce voia să ajute la înălțarea Crucii, ce minunat!

A fost cunoscută în țară și în străinătate, fusese secretar al organizație IEF și președinte a filialei de la Cluj. Un membru activ spunea că în ochii ei se vedea lumina fericirii întâlnirilor frățești, de aceea zic: s-a ascuns în lumină și nu o vezi căci e lumină. Mesajele de pretutindeni mărturisesc cât a fost de iubită.

Acum s-a dus în lumina Învierii ca să Îl vadă pe Hristos și să se liniștească în cântarea cea veșnică a îngerilor Săi.

Am semănat-o sub glie ca să răsară în veșnicie, spunându-ne că acum am aflat liniștire multă căci m-am mutat din stricăciune la viață, iar aici în Viață am venit pentru că acum am ales pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu, din care S-a născut Izbăvitorul tuturor, Doamne, slavă Ție! (luminânda din rânduiala Înmormântării copiilor).

Îi vom purta o veșnică și fericită amintire!