--- Ediţia online --- SUMAR: Numărul Iunie 2017, nr. 6 (326), an XXVIII (serie nouă)
Cuvântul Ierarhului
--- pagina:

„Duhul să nu-L stingeți” (1 Tesaloniceni 5, 19)

de Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ

La început de iunie, pe data de 4, am sărbătorit Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Mare sărbătoare, a doua după Paști, deși în mentalul colectiv nu întotdeauna e considerată ca atare. La Rusalii S-a pogorât Duhul Sfânt peste sfinții Apostoli, în foișorul de sus unde erau adunați pentru Liturghie, și, covârșiți de puterea Lui, au ieșit în piață. Acolo erau adunați oameni din toată lumea civilizată, care veniseră la praznic, și le-au binevestit mântuirea în Hristos. Trei mii de oameni au crezut și s-au botezat, luând în chip văzut început Biserica Creștină.

Dacă atunci are loc o cincizecime universală, prin Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli și prin întemeierea Bisericii, în care Duhul lucrează până la sfârșitul veacurilor, și noi creștinii suntem subiectul unei cincizecimi particulare de la Mirungerea noastră. Imediat ce am fost botezați, suntem unși cu Sfântul și Marele Mir, iar preotul oficiant rostește formula: pecetea darului Sfântului Duh.

Care este lucrarea în noi a Sfântului Duh pe care L-am primit imediat după Botez? Știm că Apostolii au primit puterea de a face ucenici din toate neamurile, lucru pe care l-au făcut începând cu ziua Rusaliilor, și multe alte harisme. Sfântul Pavel ne spune ce lucrare face sau ce ar trebui să facă Duhul Sfânt în noi: Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22-23)

Aceste virtuți ar trebui să rodească din belșug în noi. Dacă ele lipsesc este semn că s-a petrecut un lucru foarte grav. Prin păcatele noastre am „stins Duhul”. Sfântul Pavel ne atenționează că lucrul acesta se poate întâmpla. Iar faptele reprobabile ce intervin sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora (Galateni 5, 19-21).

Devenim reci la suflet, lipsiți de bunătate și de fapte lăudabile pentru că ne-am îndepărtat de Dumnezeu și ne-am apropiat de cel rău. Sfântul Serafim de Sarov ne spune că: Dumnezeu este un foc care încălzește inima și rărunchii. Dacă noi simțim în inimă răceala care vine de la diavol – căci diavolul este rece – să alergăm la Domnul și El v-a încălzi inima noastră cu o iubire desăvârșită, nu numai față de El, ci și față de aproapele. Răceala adusă de diavol piere în fața Sa[1].

Când am „stins” Duhul și sufletul ne este pustiu, iar față de viața spirituală suntem inerți ca piatra, trebuie să ne punem un mare semn de întrebare. Mulțimile adunate de Rusalii la Ierusalim l-au întrebat pe Sfântul Petru, care le binevestea, ce trebuie să facă? Răspunsul a fost: Pocăiți-vă (Faptele Apostolilor 2, 38). Aceasta este soluția: Pocăința.

Printr-o pocăință sinceră, care propune și o bună spovedanie, reaprindem în noi Duhul primit la Miruire. Pocăința este întoarcerea, prin asceză și osteneli, de la starea cea contra naturii la starea naturală și de la diavol la Dumnezeu[2].

Nu este o altă cale! Nici cultura, nici inteligența, nici noblețea, nici frumusețea nu-l reînnoiesc pe om, ci numai pocăința adevărată, rușinea și regretul pentru tot păcatul săvârșit în trecut. Și, bineînțeles, schimbarea totală a felului de viețuire, de gândire[3].

Harul reaprins în suflet ne aduce o stare de bucurie și de bine pe care cu greu o exprimăm în cuvinte. Să-l ascultăm pe Sfântul Siluan Athonitul: Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, căci Domnul ne iubește, și ne dă harul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar pentru a păstra harul trebuie să iubim pe vrăjmașii noștri și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile noastre[4].

Aceste două condiții, simple de exprimat și greu de înfăptuit, să nu le uităm niciodată: 1. Să-i iubim pe vrăjmași; 2. Să-I mulțumim lui Dumnezeu, nu numai pentru darurile Sale, ci și pentru necazuri, pentru suferințe, pentru încercări.



[1] Convorbirea cu Motovilov.

[2] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Scripta, București, 1993, p. 93.

[3] Sfântul Macarie Egipteanul, Pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantină, București, 2001, p. 42.

[4] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Deisis, Alba-Iulia, 1994, p. 89.