'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Gherman: – Când eşti în fundul prăpastiei, să nu disperi; când eşti în vârf, să nu ameţeşti, o maximă a lui Bartolomeu Valeriu Anania, va fi fost însăilată poate chiar în munţi …

Ioan: – Se vede treaba că încă de atunci l-a iubit Cel de Sus şi, dacă, mai departe, a trecut prin scylele şi caribdele vieţii, scăpând de ele şi ajungând şi ierarh, cred că Dumnezeu l-a ales de mult şi a avut un plan cu dânsul!...

Gh.: – Despre toate, la vremea lor. Deocamdată, ca un preambul la „anii de formaţie” ai lui Bartolomeu Valeriu Anania, să-l evocăm pe Adrian Marino. Poate inspirat din Nicolai Hartmann (cu teoria straturilor) el este, în Introducere în critica literară, autor al unei viziuni structuraliste asupra operei. Aceasta cuprinde: substructura (ceea ce ţine de Autor), structura (ceea ce ţine de articulaţiile Operei) şi suprastructura (ceea ce ţine de recepţia Cititorilor); o viziune relaţională (Autor – Operă – Cititor), corespondentă cu relaţia esenţială din teoria comunicării: Emiţător – Mesaj – Receptor.

I.: – În substructură – care ne interesează, mai întâi, pe acest prim traseu –, Adrian Marino identifică patru straturi / sau niveluri / sau paliere în care se configurează treptat personalitatea unui autor: stratul antropologic, stratul biografic, stratul socio-cultural şi istoric, recte contextul epocii în care el trăieşte, precum şi stratul proiectelor sale, care îi pre-conturează opera.

Gh.: – Am aplicat la Marin Preda această „stratificare” interioară a formării personalităţii Autorului şi rezultatele au fost semnificative; dintre straturi, cel mai interesant a fost cel al proiectelor, perceput nu atât din mărturiile lui Preda, cât mai ales din urmărirea temelor şi eroilor operei sale; temele mi s-au părut că se reduc la una: lupta omului cu un context istoric nefavorabil, iar eroii mi-au apărut ca multiplicare (particularizantă, desigur) a unuia singur: Toader Călăraşu, tatăl lui Preda, proiectat în personajul Ilie Moromete şi apoi în ceilalţi: Nicolae Moromete, Călin Surupăceanu, Victor Petrini, fiecare în felul său, în mediul social propriu. De unde şi moromeţianismul operei – ca proiect esenţial.

I.: – În cazul scriitorului Valeriu Anania, un singur proiect esenţial, desigur, nu a fost. Să ne apropiem, însă, de primul strat, de locul şi vremea naşterii şi copilăriei sale. La orizont, avem Vâlcea …

(Fragment din vol. Tânărul Anania. „Îngerul cu barbă”,
în curs de editare)